Cel mai bun sfat despre cum se fac copiii

De regulă, cel mai bun sfat despre cum se fac copiii îl primeşti de la cei care nu au copii. Pe bune. 80% din cei care au copii reuşesc relativ uşor, şi din cauza asta pun pariu că nici nu prea îi interesează ce se petrece, de fapt, acolo jos, pe câmpul de bătălie. Habar nu au când trebuie eliberaţi soldaţii ăia albi cu cea mai clar trasată misiune din lume, aceea de a ajunge cu bine la ovul şi de a desemna câştigătorul care va scoate ovulul la cafea în noaptea aceea (ce fac ceilalţi înotători costumaţi în culoarea de asistent medical rămâne un mister pentru mine, că la vremea mea eu am plătit cafeaua). În schimb, ceilalţi 20% cărora nu le iese şmecheria au tot felul de teorii, pentru că s-au documentat din greu. Şi cea mai ghiduşă am auzit-o de la ceva doctoriţă prietenă cu nevastă-mea, căreia i-am spus că ne dorim o frăţioară sau un surior pentru Gropărelu' şi care nu a pregetat să ne împărtăşească, cu zel misionar, din experienţa ei…continue reading →

Zi-mi de ce Love-Napoca şi îţi dau un premiu Durex

Vă scriu de la o terasă italienească plină de nemţi care se uită cu sufletul la gură la meciul secolului - SUA-Germania - ca un căţel flămând la un om care mănâncă cu poftă un miel: fotbalul, fireşte, este al doilea cel mai important lucru pe care-l poţi face în concediu. Primul? Haha, primul? Păi vă spun eu: să-ţi susţii oraşul la olimpiadele secsului, frate. Mai ales dacă ai de dat şi premii sexoale, ca să zic aşa.…continue reading →

Clujenii: fruntaşi pe ţară când este vorba despre sex

Vă salut cu respect, stimate domnişoare, sărumâna, sărumâna, ce mai faceţi? Fraţi clujeni, s-a dat chemarea la oastea cea mare! E timpul să rulăm mai departe campania care ne va consacra pe noi, clujenii, drept cei mai iubăreţi dintre români! Dintre români am zis? Dintre balcanici! Pentru că, după ce vom câştiga titlul olimpic naţional, va trebui să le dăm clasă şi altor oraşe din Bulgaria, Grecia, Cipru, Serbia.…continue reading →

Ai copil? Adu-l la Polus de 1 iunie

Ploua afară de zici că Noe; plouă-n mai, e mălai. Pentru că ploua, eram cu moştenitorul la Polus. Altfel nu ar fi fost chip: ar fi sărit pe pat până l-ar fi fărâmat, ar fi vopsit pereţii cu marker negru şi ne-ar fi scos ochii şi mâncat ficaţii. În schimb, l-am pus să sară pe trambulină şi să se joace cu mingea în Decathlon, să alerge pe holuri şi să-şi consume energia. Când am văzut că deja gâfâie, l-am dus la ceva magazin de jucării, să-şi aleagă maşina pe care o va primi de 1 iunie. După câteva minute, se hotărâse la ceva camionaş.…continue reading →

Televizorul poate fi şi bun pentru viaţa ta

Nu cred că există român care să se declare mulţumit de ce vede la televizor. Mondenităţi. Emisiuni biasate. Cenzură. Minciuni. Scandal. Exagerări. Incultură. Dacă se schimbă puterea, se schimbă şi echipa de conducere şi odată cu ea punctul de vedere şi unghiul abordării. Titluri alarmiste inutil, care încep cu "în România, nici măcar nu se mai...". Cazuri izolate de malpraxis care, odată malaxate de media, ţi se prezintă ca fiind cutume ale spitalelor.…continue reading →

10 motive pentru care clujenii sunt cei mai iubăreţi români

1. Pentru că avem cele mai bune locuri de plimbat iubitele. Avem Parcul Mare, avem uliţe medievale şi neoclasice şi baroce, strâmte anume pentru a te forţa să o atingi când te plimbi cu Ea. Avem Someşul cu cascade cu spumă albă-albă. Avem pădurea Făget, care trozneşte de iubire seară de seară. Avem Cetăţuia, de unde oraşul se oferă ca-n palmă celor care mai au ochi şi pentru el.…continue reading →