Tehnologia este minunată (P)

Știți că, pentru mine, anul este doar perioada dintre două expediții de pescuit în Deltă, da? Știți și că eu merg frecvent în Deltă? Gen, la fiecare drum mai lung cu autobuzul, sau așteptare la medic, sau la fiecare vizită la dentist, când sparge doamna dințară maxilarul de blogger cu…continue reading →

Doi pantofi cu scris în frunte

Este anul 2019 și fiu-meu este la vârsta aceea la care se petrec lucruri uluitoare cu corpul și cu personalitatea sa. Nu vă pot da mai multe detalii pentru că legea și nevastă-mea nu-mi permit; ce pot, însă, să vă spun este că adidașii care-i erau mari în toamnă îl…continue reading →

Dragă asigurare de sănătate, apără-ne de cel rău

Acum vreo 6 ani, când era Gropărelu' mititel şi locuiam în cea mai mare comună cu numele de Florești din patrie, dictatura sedentarismului începuse să se instaureze încet, dar sigur în fizicul democratic al bloggerului. 2-3 ore pe zi naveta Floreşti-Cluj,  8-9 ore la corporaţie cu fundul bine înfipt în scaun, copilul încă nu începuse să alerge, week-end-urile petrecute la cratiţă, că trebuia şi nievasta să mai lase oalele-n pace - ce mai, bere, televizor, maşină şi pat, cam asta era viaţa. Şi... când ne-am mutat în Cluj, într-o seară am început să mă dau mare alergător, ca Rocky Balboa când trebuia să se bată cu rusul, pentru connaisseur-ii filmelor americane cu bătaie în care imperialiștii câștigă. https://www.youtube.com/watch?v=wVP1wO_E4yk Şi, la alergarea aia prin zăpadă, or început toţi mușchii gemeni (din spatele tibiei) să mă trădeze și să doară ca de la tortura chinezească.…continue reading →

Cum se comandă mâncare la birou în 15 pași simpli

  1. Pe la ora 11, pe corporatiști începe să-i ronțăie stomacul. Rău. Asta pentru că nu iau micul dejun: își cumpără dimineața un croissant cu varză kale, cu quinoa, avocado și somon norvegian, croissant pe care nu apucă să-l devoreze pentru că la muncă sar direct în ședințe și stand-up-uri. Croissantul rămâne o zi pe birou, apoi se refugiază în frigider, cu promisiunea fermă că va fi mâncat a doua zi. A patra zi, toată lumea întreabă: ”vrea cineva un croissant cu varză kale? E încă bun!”, dar nimeni nu-l vrea, pentru că toți au croissantele lor cu varză kale de acum 4 zile.
  2. Pe la ora 11 a zilei, cel mai fomist dintre ei cedează: băi, da' nu vi-i foame? Nu băgăm și noi o comandă de mâncare? Colegii aprobă cu efuziune, dar nimeni nu-și asumă comanda - din motive solide, așa cum urmează să vedem.
  3. În cele din urmă, cel care a pus întrebarea se resemnează și le trimite tuturor link-ul. Cineva-i atrage atenția să-i trimită și șefului, care e-n ședință.
  4. Urmează proteste: da' de ce nu luăm de la chineji? Parcă aveam poftă de indieni! Da' ce-au italienii, sunt frații noștri de la Decebal încoace, de ce nu luăm de la italieni! Nu neaparat spaghetti, dar ceva care să placă la toată lumea. Cel care a pus întrebarea începe cu amenințări, iar ceilalți tac subit.
  5. Se comandă. Încep mieunăturile: n-am cash, nu-mi dă careva împrumut 10 lei? Se răspunde că se poate plăti cu cardul. Uf, ăștia n-au burger! Oare cartofii prăjiți sunt din ăia congelați?
  6. Se trimite comanda. Se anunță: ajunge într-o oră. Lumea se bucură, o oră e bine.
  7. După 10 minute se întreabă: n-a ajuns mâncarea? Mi-e foame!!! NU, AM SPUS CĂ AJUNGE ÎNTR-O ORĂ!!!
  8. După 20 de minute, se întreabă din nou: nu-i suni pe ăia săi întrebi de ce nu vine mâncarea? Colegul care a făcut comanda se face că nu aude, dar intră pe LinkedIn și-și caută alt loc de muncă. Înainte de asta, își trece în CV că a lucrat și ca ”Chief Food Ordering Officer” - poate ajută.
  9. După 40 de minute, deja încep toți să se uite pe geam și întreabă: poți verifica statusul comenzii? Colegul care a făcut comanda se refugiază în toaletă, unde stă cât poate el de mult cu telefonul sub nas, numa' să nu-i mai audă
  10. După o oră și zece minute, sună telefonul: bună ziua, comanda hipMenu a sosit, vă rog. Colegul care a făcut comanda scoate un strigăt de luptător, apoi le cere tuturor un leu pentru ciubuc. Colegii devin brusc ocupați sau fug, pur și simplu. Unul singur scoate 50 de bani și-i oferă, cu un zâmbet mișelesc: am numai bani mari. Colegul care a făcut comanda se resemnează și scoate 5 lei din buzunar.
  11. Colegul aduce mâncarea și o pune pe masă în bucătărie, apoi anunță: a venit papa. Colegii dau buzna în bucătărie.
  12. Urmează o forfotă cu împărțirea mâncării, o frenezie ca la rechini. Se desfac caserolele, se aduc tacâmuri, apoi toți mănâncă în tăcere în timp ce se schimbă priviri pofticioase la masă: fiecare și-ar fi dorit, de fapt, meniul colegului din față.
  13. Vreo doi colegi nu mai pot mânca și felul doi și pun caserolele în frigider, lângă plăcinta cu varză kale de alaltăieri.
  14. Urmează discuția de după masă. Relaxare totală, lumea zâmbește din nou. Colegii se vaită că vai, tu, ce somn m-o luat! Apoi se mai pune de-o cafea, apoi urmează ședințe până la finalul zilei.
  15. Seara, cei care și-au pus caserolele în frigider uită să le ia acasă. Pentru că a doua zi se reia pasul 1, caserolele se vor arunca peste patru zile, când office manager-ul va anunța că peste weekend se golește frigiderul.
continue reading →

Ce anarhie mi-aş dori să comit, dar încă n-am avut curaj

Cei care mă citiţi, probabil că vă amintiţi că eu colaborez cu VIVO! Cluj Napoca de pe vremea când eram interpret, deci înainte să se deschidă; şi conferinţele lor de presă eu le traduceam, ca băiatul, că eu am şi meserie brăţară de aur, nu-s numai blogger. Şi, de când mergeam cu presarii clujeni pe şantierul viitorului mall, şi nu mai ştiu care CFO/CEO din ăla străinez ne-o zis că mall-ul va avea un râu interior, o idee anarhistă mi s-o înfipt în creier, şi de atunci nu-mi dă pace, orice-aş face. Şi anume: ce râu e ăla fără peşti? Spuneţi şi voi! Şi, de atunci, taaaaare, tare mult mi-aş dori să vin odată cu o plasă de caraşi vii, prinşi la undiţă prin zona Clujului, şi când e plin de lume prin mall, să le dau drumul prin pârâul ăla, să înoate şi să fie fericiţi. continue reading →