Serioshenii

Vintage: cum se făceau invitaţiile la nuntă prin anii ’70

Deci:

  • Combinai fata cât se putea, cu ocheade, glumiţe şi scrisori de dragoste (la naiba, am scris şi eu o tonă! Mai mult fără succes, dar asta e altă poveste)
  • Te vedeai cu codana nopţile, după ce o fluierai la geam şi ea se strecura afară, în sforăielile tatălui şi ale fraţilor degrabă vărsători de sânge nevinovat;
  • Combinai şi mai făceai apoi chestii cu ea, chestii care nu se spun, că poate e chiar bunică-ta, dragă cititor!

Apoi urma momentul ăsta, când burlăcia era asasinată şi bărbaţii adevăraţi plângeau: nunta.

Aşadar, iată, dragilor, o invitaţie de nuntă-document din oraşul nievestei, acolo unde când mă duc trebuie să fiu spăşit şi să nu fac glume proaste, că se lasă cu vărsare de sânge nevinovat de soţ vinovat – ştie el de ce e vinovat, dacă ştie sau nu şi nievasta chiar nu contează deloc.

Click pentru mărire, că este păcat să nu.

Avem aşa:
– Totul, absolut totul de pe invitaţia asta este făcut manual. Deci cineva a caligrafiat fiecare literă cu răbdare, before Photoshop was cool, niţel şchiop, dar 100% corect româneşte, ceea ce nu se pt spn acum cu generaţia snapchat, mănţelegi
– Culorile şi fonturile sunt aceleaşi ca cele de pe înştiinţările funebre (OARE DE CE???)
– Invitaţia are zimţi. Invitaţia are zimţi!
– Unele fonturi sunt stilizate – atâta cât s-a putut, urmăriţi cum sunt scrise numele familiilor
– Petrecerea se desfăşura la adresa miresei, sau unde se nimerea – deci nu cheltuiau bani cu închiriatul huselor de scaune şi a vazelor cu orhidee de plastic
– Fiecare mire avea propria lui poezie!
– Nuntaşi erau obligaţi să nu bea paharul ăla ultim de plecare, că n-aveau ce taxi să cheme, trebuiau să meargă pe picioare acasă.

Nu pot decât să-mi imaginez senzaţia care-i încerca pe oameni atunci când le înmâna poştaşul invitaţia (“cartea”). Notificările de azi de pe Facebook sunt mic copil.

Apropos, mama mă bate mereu la cap ca, atunci când plec de la ei şi ajung la Cluj, MUSAI să le dau un mesaj, sau măcar un bip. Să ştie că am ajuns cu bine acasă. Ei: bunica mea îi ruga pe ai mei să-i trimită o carte poştală că au ajuns cu bine. Carte poştală care ajungea după 3-4 zile, timp în care, ca mamă, spera surd că Skoda 120 L a lui tata ne va fi adus acasă în siguranţă şi n-am pierit pe drum, pe Valea Oltului.

Da, vremurile s-au schimbat.

4 lovituri, dă-i și tu!

Te-a jicnit de moarte caricatura Simonei? Păi, nici cu tine nu mi-e rușine

Dacă o caricatură făcută expres ca să producă trafic ți-a ridicat tensiunea deasupra cotei de avarie, poate ar trebui să lași baltă internetul o vreme și să te-nchizi într-un WC și să încerci să dai 7 cu zarul.

Serios.

În primul rând, nu francezii ne-au tras-o. Nu există francezii în cazul ăsta, pentru că nu s-au aliniat 66 de milioane de mâncători de fromage ca să tragă un șut în posteriorul sacru al României în timp ce râdeau graseiat cu vinul Chateauneuf în mână pe triluri pariziene de acordeon. Ne-am înțeles?

Există, în schimb, o revistă, care poate scrie orice, oriunde, oricând, despre oricine. Se numește libertate de expresie și este minunată.

În al doilea rând, nu mă simt nici jignit, nici măgulit de o chestie pentru care nu am absolut nici un merit. Da, e fain să-ți strige vânzătorul din Istanbul ”Hagi, Hagi!” ca să te facă să crezi că ești parte a unei rase superoare, dar la urma urmei e numai marketing de bazar. Succesele Nadiei, ale lui Țiriac sau ale SImonei nu mi se datorează. E sângele lor transpirat versus groapa din canapeaua mea. La fel, din ecuația asta cu caricatura, singura chestie de care mi se face jenă este faptul că există cetățeni români care trăiesc din cerșit și adunat fier vechi în Franța, nu pentru că unii ne spun ”există cetățeni români care trăiesc din cerșit și adunat fier vechi în Franța!”

În al treilea rând, și asta o știu de când făceam papalașcă în fața blocului (e simplu: faci pișu într-o groapă, acoperi groapa cu pământ și faci papalașcă), numai fraierii se supără. Și îi hărțuiam cu atât mai abitir pe copiii supărăcioși, pentru că știam că-i deranjează. De ăia pe care-i durea în paișpe nu se lega nimeni. Apropos, a-ntrebat-o cineva pe SImona dacă se simte jignită de caricatură?

În al patrulea rând, momentele în care m-am simțit cu adevărat rușinat și jignit în orgoliul meu de român au fost atunci când am ratat un deadline. Sau am promis mai mult decât pot livra, fără să fac un calcul inițial de bun simț. Sau când văd blocurile de dincolo cu flori frumoase la balcon. Sau când văd românii cum se năpustesc în autobuz sau metrou înainte să coboare lumea. Sau se ceartă în gura mare prin aeroporturi cu fetele de la Wizz pentru că le întârzie aeronava (nu și când se aplaudă, pentru că se numește libertatea de aplaudat și e minunată). Sau când nu am unde scoate străinii în natură pentru că pute locul și put râurile de atâtea gunoaie. Sau când trebuie să-i explic unuia de peste mări și țări de ce se conduce agresiv sau nu se semnalizează pe drumurile noastre. Și de ce nu sunt autostrăzi. Și de ce la cină vorbește doar o singură persoană toată seara și ceilalți efectiv nu mai apucă să poarte un dialog pentru că românul ăla narcisist și guraliv nu mai tace (deseori, românul ăla narcisist și guraliv sunt eu). Sau când îi spun chelnerului la terasă ”vreau o cola”, nu ”aș dori o cola, vă rog, mulțumesc”. Sau când văd români de-ai noștri, oameni cu amăgitoare alură de Homo Sapiens, de altfel, care comentează curajos pe Interneți ”bine le-au făcut arăbeții ăia, trebuia să-i omoare pe toți!”

Și chestia de care mi-este cel mai și cel mai jenă este că așa ar fi trebuit să arate caricatura din Charlie Hebdo.

În rest… spor la boicotat produse franțuzești, haha, hahahaha!

15 lovituri, dă-i și tu!

Premiile Gopo 2018: se bagă pumnul în gură cinematografiei?

Anul ăsta am privit cu detaşare şi fără patimă premiile Gopo, în care singurul film care mi-a plăcut cât de cât a fost Breaking News, al Iuliei Rugină. Dacă nu doriţi să citiţi cum mă dau eu critic de film, puteţi sări direct la ultimul paragraf, pentru că este ilustrativ pentru România acestui ultim an.

Aşadar: fix filmul cel mai premiat de la Gopo 2018, “Un pas în urma serafimilor” (regie, producţie scenariu şi nu mai ştiu ce), a reprezentat, pentru mine, cea mai mare tortură cinematografică de anul trecut. (more…)

14 lovituri, dă-i și tu!

Dușmanii Europei, după Pascal Bruckner: Islamul radical și Rusia

Am fost la prelegerea lui Pascal Bruckner ca să nu mergi tu.

OK, bă, recunosc, da? N-am fost ca să nu mergi tu, ci pentru că am vrut să văd dacă mai știu franceză.

Și pentru că era păcat să-l ratez pe Pascal.

Așadar, autorul ”Lunilor de fiere” este și eseist și tratează subiecte geo-globale à la française, așa cum puțini intelectuali români de marcă o fac. Îi urmăresc pe Facebook cât pot de atent pe Dan Alexe, Radu Ghelmez, Andrei Tiut, Mirel Axinte și Barbu Mateescu și multe din tezele vehiculate de ei le-am regăsit în discursul lui Bruckner.

Pentru că e târziu, redau foarte brut notițele mele de la prelegere. Luați-le, citiți-le și comentați, dacă aveți chef.

Așadar:
E bine sa ai un dușman, altfel te dizolvi ca nație si pici in consumerism si te înmoaie pacea.
Dispariția URSS a creat un vid in lumea occidentală: nu mai aveam dușman.
Acum avem 2 mari inamici:
1. Putin urăște Europa pentru ca a dus URSS la dispariție. Valorile europene, conform lui, sunt nule, singurele valori sunt cele ale Rusiei ortodoxe.
Tactica salam: tăiem țările una cate una cu scuza protejării minorității ruse. Facem un nou imperiu rus.
2. Islamul radical urăște Europa pentru ca crede ca Europa urăște islamul.
Islamul a eșuat de doua ori in cucerirea Europei. (more…)

52 lovituri, dă-i și tu!

România și Departamentul American de Stat: Lost in Translation

Înainte să sforăim patriot (nota bene! Nu rachete Patriot, ci adverb ”patriot”) că de ce se bagă Departamentul de Stat (executivul, adică; guvernu’, no) american în trebile noastre, ca nație, ar fi bine:

1. Să citim cu atenție:

”The United States notes with concern that the Parliament of Romania is considering legislation that could undermine the fight against corruption and weaken judicial independence in Romania. This legislation, which was originally proposed by the Ministry of Justice, threatens the progress Romania has made in recent years to build strong judicial institutions shielded from political interference. We urge the Parliament of Romania to reject proposals that weaken the rule of law and endanger the fight against corruption.”

2. Să învățăm niște limbă engleză: (more…)

10 lovituri, dă-i și tu!

Bun. Ce învățăm după furtuni, tornade, Gabi Firea și alte uragane?

Nu mi-am dat seama de treburile astea decât după furtuna de duminică:

Apă:
De regulă, filtrăm apă pe toată săptămâna, deci ar fi trebuit să am în permanență un 20 de litri de apă potabilă pusă deoparte.
În realitate, abia dacă aveam apă pusă deoparte într-o sticlă de 2 litri în mașină, plus niște apă uitată prin pahare în bucătărie.

Lumină:
De regulă
, frontala mea stă pusă în colțul ei din sufragerie.
În realitate, fiu-meu se joacă cu ea în draci, e când la el în cameră, când prin baie, când pe sub jucării, ce mai, pe unde apucă.
Bonus, era descărcată. (more…)

12 lovituri, dă-i și tu!

Momentul ăla când zâmbești recitind ce ai scris acum 8 ani

După 10 ani de blog și vreo câteva mii de postări… căutam o poză cu EL, și-s rare, pentru că am prostul obicei de a nu prea face poze cu oamenii. Plus că EL nu mai avea nevoie de fotografii: era omniprezent. Pe sticlă era peste tot, sinonim cu breaking news sau cu transmisie în direct de la trimisul nostru special. Era acolo la război (la multe războaie), (more…)

3 lovituri, dă-i și tu!

Bun, deocamdată mai putem fura din UE încă vreo 7 ani

LE: 5 ani, nu 7. Așa cum spune Sose mai jos, mandatul unui președinte al republicii franceze nu mai durează 7 ani de ceva ani (există și varianta ca Sose să fie cu Soros, nu se știe).

…și, pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus ”Franța”!

Mi-am pariat aproape toți caii câștigători pe ce votează Hexagonul.

Băi, privind în spate la Trump și Brexit, acum totul are sens.

Cumva toți americanii pe care i-am cunoscut erau ficiori cumsecade, ca să nu zic aproape normali. (more…)

16 lovituri, dă-i și tu!