Curata nebunie

Adică a făcut duş, atâta era de nebunie

Vrei mai mulţi bani? Simplu, fă-te director de multinaţională!

Un tovarăş munceşte ca recrutător în Bucureşti. Toată ziua trage: studiază CV-uri, dă telefoane, stă prin interviuri şi apoi e ocupat să nu-i sune pe candidaţii care nu reuşesc să se califice. Muncă grea!

La un moment dat, aveau client o multinaţională care dorea să cucerească lumea şi căuta în acest scop un CEO pentru piaţa din România.

New job meme (more…)

10 lovituri, dă-i și tu!

Cum să ai ouă roşii şi frumoase de Paşti

– Tu muiere! Paştile astea facem ouă nemţeşti, decretez io.

Luasem de la soru-mea din Germania nişte vopsea nemţească de ouă (nu, nu ruj de buze! nu vă mai gândiţi la prostii, plm). Rezultate garantate, calitate germană sau banii înapoi! – mi-o zis soru-mea. Trebuia numai să frecăm ouăle fierbinţi cu vopseaua roşie, cu mâna îmbrăcată într-o mănuşă ca aia cu care te vopseşti pe păr, şi ieşeau cele mai roşii ouă din lumea creştină, ca-n catalogul Vaticanului – colecţia 2011.

– Pe răspunderea ta, zice nievasta. Tu te ocupi!
– Pe răspunderea mea, zic. Da’ le vopsim împreună, că cica asta uneşte cuplurile, zic, că aşa am citit io în revista Tabu.

Fierbem ouăle – ouă de casă, de la mătuşa Luşca.

Pregătim vopseaua, mănuşile şi starea de spirit.

Iau primul ou în mâna mea preferată – ou de găină, nu vă mai gândiţi la prostii! – şi mă apuc să-l ung cu vopseaua. Repet – ou de casă, de la mătuşa Luşca.

Nimic.

Perseverez. Îi vorbesc frumos, îl mângâi cu vopsea ca pe un sân cu pana.

Nimic.

Îl rog fierbinte.

– Tu eşti de vină, că te uiţi la mine cu privirea aia a ta, îi zic muierii. Pleacă din bucătărie, că strici kharma oăulor… ouălelor! zic.

Nu mă dau bătut.

Nici ouăle.

– Muiere! zbier. Hai să vezi.

Deci ouăle noastre de Paşti arătau ca un fel de corcituri de nimic. Arătau ca nimic! Şi numai eu vedeam umorul situaţiei.

– M-ai lăsat fără ouă roşii de sfintele Paşti!

Aşa mi-o zis ea, într-un final.

Era tristă.

– Tu să taci! îi zic. Io am ţinut post, io-s neprihănit! Aşa a vrut Jahve, mă explic.
– …
– Lasă, tu muiere! zic. Nu e vina mea că tabla ouălor noastre nu ştie de vopseaua roşie metalizată din Germania! Am eu o soluţie să avem cele mai frumoase ouă de Paşte, dar trebuie să ai credinţă şi să ai încredere în mine, şi îţi garantez că în ziua de Paşte vom ciocni ouă de ce culoare vrei tu!

Vine şi ziua de Paşte. Scoatem masa mare, prima masă în familia noastră, noi trei, Paşte în familie! Ciocnim ouăle alea triste, eşuate după experimentul meu ştiinţific româno-german.

Ronţăim, toate bune.

La un moment dat sună cineva la uşă.

– Oare cine să fie? întreabă nevastă-mea.
– Ne-or venit ouăle! îi zic. Vezi dacă ai credinţă?

Sar repede, fug la uşă.

Exact aşa cum mă aşteptasem: veniseră ei.

– Nenea, suntem 17 copii acasă, tata-i în puşcărie, mama la penitenciar, ne creşte bunica, ne puteţi ajuta cu ceva, orice?

Aceiaşi 4 mucoşi negri.

– Bă! le zic. Hai să facem o afacere. Aţi primit ouă de Paşti de la vecinii mei?

Se uită unul la altul.

– Da!
– Bun. Câte aveţi? întreb.

Scot o sacoşă, cotrobăie prin inbox.

– 11! zic ei.
– Vă dau 30 de lei, zic. 30 de lei, daţi-mi-le mie!

Ţigănuşii se uită unii la alţii.

Scot banii, li-i arăt. Mai aveam încă 10 lei pregătiţi, în caz că erau negociatori buni.

– Nici chiar aşa, tu iubitule! strigă muierea.

Îmi ia 10 lei din mână, le dă la ţigănuşi şi trânteşte uşa.

– Măcar am încercat! încerc io să mă scot.

27 lovituri, dă-i și tu!

La pescuit cu Dragos Mone

Il ştiţi pe Dragos Mone: e blogger şi pescar. Zice: bă! Hai la pescuială sâmbătă! Vin, bă, zic. Vin.

Sâmbăta trecută o fost una din zilele în care îmi era frică să deschid inboxul, că se vărsau afară toate mailurile cu “de făcut pe weekend”. Dar mi-am zis: azi nu voi aduce şuncă pe masă pentru familie, ci voi aduce peşte! Dă-le naibii de mailuri, că le găsesc tot acolo când mă-ntorc. Aşa că m-am umflat în pene şi am declarat sus şi tare, tunând ca un bărbat în casa lui:

– Tu, muiere… mâine mă duc la pescuit!

S-o uitat odată la mine de mi-o transpirat spinarea rece.

– …dacă mă laşi, bine-nţeles, am completat.
– Du-te, mi-a zis uşor. Numa’ să nu te mai văd.

Mi-am pus sculele în ordine vreo 4 ore, ca să-mi pregătesc undiţa cu plută. P-ormă mi-am făcut bagajul, încă vreo 3 ore: pentru 5 ore de pescuială urma să duc vreo 13 kile de echipament.

Vine dimineaţa, iau maşina muierii, scol gaşca din somn la ora 7 – pe lângă Dragoş mai veneau Marius şi Radu – şi ne pornim către Mărtineşti. Unde şi ajungem pe o vreme câinoasă, numai bună de luat şpagă dacă te cheamă Adrian Severin. Dacă nu – numai bună de îngheţat pe malul unor lacuri BOCNĂ, cu vântoase. Şi cu ploaie din aia. Ştiţi voi: din aia. Care pica din ceaţă.

Ne vine să ne luăm în braţe să ne încălzim, dar Bear Grylls ar fi râs de noi.

Ne instalăm tabăra la confluenţa a trei lacuri, unul mai peşte congelat decât celălalt. La primul, la vreo 14 metri de mal, adâncimea era de maxim 1 m, şi era plin de alge atât scârboase, cât şi puturoase. La al doilea, oriunde aruncai, îţi ducea pluta către o gură de scurgere în 40 de secunde. Iar al treilea era pur şi simplă o banchiză uriaşă de gheaţă. Decât atât era.

Am scos mămăliga mea aia făcută de mine, din aia făcută special ca să nu stea în ac. Mone scoate viermuşorii şi râmele. Marius scoate boabele de cucuruz cu esenţă de vanilie. Iar Radu, al patrulea pescar, o vrut să-şi scoată şi el râma, dar l-am potolit.

Şi dăm cu beţele-n baltă. Momim, şi dăm. Şi aşteptăm şi tot sperăm.

Nimic.

Schimbăm momelile, schimbăm locurile între noi, invocăm nişte zei nordici.

Nimic.

Îi silesc pe ăştia să fumeze şi să bea bere rece de dimineaţă (io fumam nişte pufuleţi cu Ursus N/A, că eram şofer care ţine post), că doară peştele nu vine la tine dacă nu eşti niţel abţiguit.

Nimic.

Fac nişte mătănii pescăreşti secrete numai de mine ştiute, ceva de pe când făceam parte din Skull and Bones.

Nimic.

Scap pe furiş câteva lacrimi.

Nimic.

Cu o seară înainte, îi respinsesem galant pe alţi bloagheri (Mărienel şi Cristinel) care îşi exprimaseră dorinţa de a ne însoţi în expediţia noastră piscicolă, pe motiv că dacă vin cu noi ne aduc ghinion. Acum mă simţeam prost.

Schimb locurile, mă iau după cum bate vântul, dau lângă stuf şi mai în larg, langă banchiză şi unde e apa dezgheţată complet, la mici copci de gheaţă şi oriunde.

Nimic.

Într-un târziu ne resemnăm şi pornim către căşi.

Ajung acasă, sună soacră-mea. Nievasta mi-o dă la telefon.

– Sărumâna, mamă soacră, ce mai faci dumneatale, sar io.
– Gropare! Am auzit tot!
– Ce ai auzit tot, mamă soacră, zic.
– Am aflat! Voi nu mai aveţi de mâncare!
– Cum să nu avem…
– Da! Că tu d-aia ai mers la pescuit! Şi pe lângă asta nici nu ai reuşit să prinzi nimic! Aşa că m-am hotărât!
– Ce… ce te-ai hotărât?
– Da! Gata! Vin la Cluj! Şi vă dau pensia mea! 5 milioane! Nu e mult, da’ măcar mai trece o săptămână, şi cine ştie!
– Mamă soacră, jur că nu e nevoie…
– Nimic! Nu vreau s-aud nimic! Mi-am făcut deja rezervare, vin mâine cu aceleratu!

Şi-o vinit duminică.

Aşa că de-amu iar urmează postări cu regina telecomenzii mele: suacra gropărească.

D-aia zic io: bă Dragoş Mone… bă, să-ţ fuţ pescuitul, bă.

30 lovituri, dă-i și tu!

Gata, o-nceput postu’

Postu’, nu postarea.

Deci, ca în fiecare an, Groparu s-o apucat să ţină Postul Paştelui – ştiţi voi, cel mai post din an, ăla cu o singură dezlegare la peşte. De ce? Fincă are coaeh, de-aia. Şi fincă-i masochist.

Am stins ultima ţigare duminică noaptea şi am dosit bine pălinca de la socru-meu, aperitivul la cina mea favorită de iarnă – zacuscă de la mama cu slană de la maică-sa şi ceapă şi lapte şi telemea grasă, că-mi aplauda ficatul de disperare ca un călugăr budist în plină meditaţie la minus 18 grade la bustul gol, uite-aşa îmi face: brrurruruum! şi brrrurumrumrumrm!!

Cârnaţii i-am înghesuit bine în frigider, departe de ochi pofticioşi; măcar să dea aromă de afumătură tuturor legumelor din frigider, din care-mi voi găti eu – oh, barbarism! – chiftele, şniţele şi tocăniţe (din cartofi, soia, cartofi). Am învăţat să trec mai departe când ajung la raionul de bere din hipermarşeu; deci 7 săptămâni licoarea din malţ nu mai există pentru mine decât dacă scrie pe ea 0% alcool. Şi la raionul de peşte mă uit detaşat, nu-l mai visez împopoţonat de roşii cherry, bolborosind îmbrăcat în ulei de măsline şi schinduf la mine-n cuptor.

Ciocolată, lapte, brânză, smântână, untură, ouă, jumeri, caltaboşi, grătare, pulpe de pui, piept de curcan, unt, somoni, beef steak – gata, le-am debifat. Voi ronţăi în schimb vesel pateu de soia, crenvurşti de soia, lapte de soia, brânză tofu; maioneze vegetale, voi mesteca la zămuri de legume, fasole, linte, rădăcini de tot felul. Cartofii, c’est moi. Posibil chiar să încep nişte postări, în perioada imediat următoare, cu “într-o zi, îmi găteam nişte pâine prăjită cu margarină 100% vegetală, când un OZN…”

Aşa că dacă în următoarele 6 săptămâni şi 4 zile veţi avea senzaţia că citiţi blogul unui frustrat, ei bine, vă recomand să aveţi încredere în senzaţiile voastre. Şi nu mă întrebaţi dacă o să ţin post şi de la sex, pentru că imediat vă răspund cu “post din ăla să ţineţi voi, da?”

43 lovituri, dă-i și tu!