A blogger kind of idiot

În aceeași duminică în care pățisem pățania cu omul cu mașina învelită în 40 de cm de zăpadă (40 de cm reali, doamnelor, ne-am înțeles?), am plecat cu mașina să-mi iau copilul care chefuise acolo peste noapte.

Ajung în fața blocului lor, evit cu abilitate locurile de parcare deja curățate și cotropesc (ca un ungur) un loc pe zăpadă, pun avariile și las numărul de telefon pe parbriz (loc de parcare nemarcat, dar cine știe ce orgolii de proprietar mai răscolesc) și cobor din mașină și-mi iau pruncul de la Ionuț.

Apoi venim înapoi, urcăm în mașină, dau să ies… și nimic, mașina nu se mișcă din loc.

Mă uit în spate la copil, în timp ce-mi înghit niște înjurături năpraznice… cum naiba să rămâi blocat în 20 cm de zăpadă? CUM???
– Copile, sper să nu rămânem blocați în zăpadă, zic eu mai în glumă, mai în neserios.

Încerc iar și iar și iar: nimic.

Ies afară din mașină, mă uit îndelung la roate… intru înapoi, dau în marșarier… nimic, nada.

Trece prin zonă un pensionar cu o jăvruță în lesă, să-și facă potăița nevoile în omăt, să se-ntrebe dupa aia lumea ce-i cu gustul ăsta pe zăpada galbenă? Ca mămăligă e asta?
Deschid ușa și-l atac mieros:
– Nu vă supărați… nu mă-mpingeți și pe mine un pic, să ies de aici?
– Ba cum nu, zice omul, clujean amabil.

Împinge omul serios, în timp ce-și ține lesa cu o mână, eu apăs pedala… nimic, mașina nu se mișcă.

Rostesc, din nou, în gând niște lucruri despre care nu voi avea curaj să-i zic popii, la spovedanie… omul cu câinele mă-ntreabă, filozofic:
– DA’ CÂND AI PARCAT AICI… nu te-ai gândit că n-o s-o scoți degrabă?
– Nu! Mașina asta abia am luat-o de două săptămâni; cu cealaltă n-am rămas deloc blocat pe așa o zăpadă.
– O lopată de zăpadă n-ai? Nisip?
– N-am! De unde să am, da’ oricum, asta e zăpadă de rămas blocat?

Zăpada avea 12 cm. Reali, nu de care vă zic bărbații (mă repet ca să băgați la cap).
– Hai să mai încercăm o dată, zice omul.

Își leagă câinele de un indicator rutier și bagă. Băi, împinge de putea mișca din loc un crucișător imperial incapacitat de o torpilă fotonică trasă de naveta rebelilor galactici de pe Tatooine, și eu stăteam pe scaun de șofer, ca nesimțitul, chinuiam accelerația și mă-ntrebam ce naiba are mașina de nu intră-n marșarier??? Că mergea bine acum 15 minute!!!
– Stai așa, zice omul, cu aburi ieșind din el ca dintr-un cal la sanie. Stai un pic, ceva nu e bine.

Mă uit mai bine:
– HAI SĂ MAI ÎNCERCĂM O DATĂ, zic eu, savant. ULTIMA DATĂ.

Se mai pune omul la jug o tură… si, ÎN SFÂRȘIT, bag mașina în marșarier, o scot afară cu o grație demnă de un pilot rebel, îi mulțumesc frumos amabilului clujean și-mi văd mai departe de drum, de viață și de destin.

Din acel moment în care m-am uitat mai cu atenție la bila schimbătorului, nu am mai uitat niciodată că marșarierul la VW este ambrejaj + apăsat schimbător în jos + stanga + în față.

NU ca la FIAT-ul lui Dan Olteanu pe care-l condusesem cu o zi înainte cu ajutoare, unde bagi ambreiaj + puternic dreapta + jos.

Să fiți sănătoși și să citiți bine bila aia de pe schimbător în prealabil, asta vă doresc, nu faceți ca mine.

Și nu circulați cu bicicleta pe nămeții ăștia decât dacă nu vi-i dragă viața


10 lovituri, dă-i și tu!

A normal kind of idiot

Fix duminică dimineața, ziua în care Dumnezeu o-nceput să ningă de zici că avea ciudă pe ardeleni, mă aflam la volan, pe o stradă pe care nămeții o lăsaseră cu un singur sens circulabil.

Din față venea un Ford PLIN de zăpadă. Șoferul nu se ostenise să-și curețe mașina deloc; așa că, în afară de parbrizul prin care șoferul privea încruntat în față ca printr fant unui tanc, toată mașina era camuflată în omăt de 40 de centimetri (reali, doamnelor, nu 40 de centimetri de care vă zic bărbații). Ca la Stalingrad, dacă-mi permiteți.

Întrucât nu apuc să mă înțeleg cu el de la distanță care să treacă primul, omul trage amabil pe dreapta ca să-mi facă mie loc să merg mai departe, și parchează fix pe locul de parcare deszăpezit pe care voiam să parchez eu însumi. De regulă îi las eu să treacă, mno, bloggerul are mașină ieftină, așa că dă prioritate de șmecher ăluia care vine din față, că n-are chef de certuri, plus că Dumnezău vede și mai iartă din păcate.

Pentru că omul se dăduse amabil din drum, apăs pedala și trec de el.

Ajung în dreptul lui și mă bufnește râsul: din cauza frânei, de pe acoperișul mașinii se desprinsese un iceberg de zăpadă care-i acoperise tot parbrizul, de nici nu se mai vedea șoferul.

Întorc mașina și mă poziționez în spatele lui, așteptând ca omul să degajeze, să pot parca.

Omul iese din mașină să-și curețe parbrizul. Scoate o perie de zăpadă, cam firavă, ca aia cu care te speli pe dinți (deși fluorul din pasta de dinți este o toxină care te face să fii mai obedient față de guvern!!!) și începe să-și curețe fix numai parbrizul înecat în zăpadă, în timp ce aruncă ocheade către mine ca să vadă dacă nu dau semne de nerăbdare, nu înjur, nu claxonez.

Aștept zâmbind ca omul să-și termine treaba, dar nu: după cum ziceam, și-a curățat fix numai parbrizul, apoi s-a suit din nou la volan și a plecat în treaba lui, cu toată plapuma aia de zăpadă de 40 de cm pe acoperiș și pe cutia de portbagaj.

Zăpadă care-i putea aluneca pe parbriz oricând, la următoarea frână, să-i blocheze din nou vederea și să facă accident grav.

Eroul nostru. Am zis 40 cm, da?

40 de centimetri reali, doamnelor, nu 40 de cm de care vă zic bărbații.

PS: A, și-am uitat să vă spun: avea și copii în mașină, dar cu ăia nu-i problemă, dacă pățesc ceva faci alții.


8 lovituri, dă-i și tu!

A special kind of idiot

Și vouă vă plac ăia care urcă până-n vârful pârtiei cu mașina lor patruoripatru, fără a suferi de vreo afecțiune vizibilă, dimpotrivă?

Ei… treaba asta s-a întâmplat week-end-ul ăsta în Florești, și mor de ciudă că nu am poze, dar e auzită la mâna a doua, n-am fost acolo.

Așadar: un nene cu un giâp din ăla s-a gândit să dea o tură pe pârtia din Florești cu mașina, pentru că de-aia a lăsat Dumnezeu pârtii de săniuș neocupate de blocuri crescute unul lângă celălalt, special ca să se dea șmecherii cu 4×4, #sărakilor cu sănii.

Ajuns la poalele pârtiei, iese un pic din mașină ca să verifice ceva.

Și aici urmează partea interesantă: iese afară, la minus două grade, sau cât or fi fost, în tricou.

Apoi face o greșeală elementară: închide ușa mașinii.

Cu câinele înăuntru.

Care câine, dorind să vadă ce face stăpânul, se reazămă de butonul de blocare a ușilor.

Drept urmare, bravul nostru off-road-ist se găsește blocat afară, în tricou, iarna.

Urmează o oră de rugat câinele să apese din nou pe buton, dar n-ai cu cine, câine trădător ca Iohannis.

Ce o făcut, ce n-o făcut… s-o luat și s-o fi dus la cineva din zonă, unde-a înnoptat. Presupun că-și lăsase și cheile de la casă în mașină.

Și bine-a făcut, pentru că a urmat coproducția Răzbunarea Efectului de Seră

Și a doua zi dis-de-dimineață, tot îmbrăcat în tricou, cine-și spărgea de zor luneta la mașină, la poalele pârtiei din Florești, cu un obiect contondent sau chiar un ciocan?

Să nu vă pară rău că nu am poze,  domnul va reapărea la vară, împotmolit în nisipurile de la Mamaia și mândru, nevoie mare, că a apărut la ProTV, la Andreea Esca.

8 lovituri, dă-i și tu!

Operațiunea ”Haine la Câmpia Turzii” a fost un succes

Am primit la pachete de haine de n-am mai avut aer! Plus jucării, încălțăminte, briz-briz-uri (brățări, cercei, inele) ce mai, până și ceară epilatoare și fixativ de păr am primit! Și le-am dat, cuminte, mai departe unei tinere care, cine știe, poate umblă să se mărite și vrea să fie și ea cochetă nițel, fată.

Fără cuvinte

Mulțumiri uriașe merg la următorii oameni, și-mi pare rău că trebuie să-i pun într-o listă care-i ierarhizează oarecum, pentru că fiecare a contribuit decisiv ca acțiunea să fie o reușită.

Echipa de șoc, mai puțin Monica

Mulțumesc lui Dan Olteanu, de la Donuterie, pentru cele două dube puse la dispoziție în care să urcăm cei vreo 50 de saci sortați pentru fiecare familie.

Cam jumătate din ce-am strâns. Nu pare mult, dar un sac are 240 l

Plus efort depus la încărcare, că degeaba e el antreprenor, tot la munca de jos ne întoarcem!

O parte din gașcă

Mulțumesc alergătorului Ștefan U. care a alergat la noi cu duba proprie, deși are familie numeroasă, sper să nu-l certe nievasta că umblă teleleu cu Groparu pe la gropile de gunoi să doneze țoale.

Nouă ne era frig. Nouă

Mulțumesc fostei mele eleve Anto’ (și prietenei sale Daniela) care au adunat pachete și s-a înfipt decisiv în distribuirea alimentelor, pe care, împreună cu Adela C.-T., le-au făcut pachet chiar acolo, pe loc. Pachete cu făină, mălai, paste, conserve de mazăre, carne, pâine și nici nu mai știu. Alimente cumpărate de Anto și (tura aia mare) de foștii mei colegi Mihai T. și Bogdan U., care s-au dus în Turda dis-de-dimineață și au umplut un Passat cât un vapor.

Aud pe careva cu ”mie nu-mi place mazărea”?
Și nici măcar o bere. Uf…

Și care Adela C.-T.  (cu prietena sa) a adus și chestii farmaceutice pentru ei și s-a ocupat să cumpere o aerotermă pentru femeia aia de 70 de ani care stă singură, plus alte chestii.

Di tătie

Mulțumesc mult colegei Adela (altă Adela) și colegului Ovidiu care m-au ajutat cu sortarea (mai ales cea dintâi) și (cel din urmă) cu transportul lui Zolty la fața locului și înapoi acasă, într-o sâmbătă dimineața în care ORICINE și-ar fi dorit mai degrabă să se uite la candelabre decât să iasă din pătuț.

Aici am dat niște lucruri ochiometric, că nu am mai apucat să le sortez și nici nu scria pe saci ce conțin

Mulțumesc Monicăi care a venit cu ficiorul ei până acolo ca să le ducă și ea un transport de lucruri, după ce deja-și deșertase mașina de donații în duba lui Dan Olteanu cu câteva seri înainte.

Hai să te vindec de foot fetish

Mulțumesc, Sergiu R., care m-a ajutat (și el) la sortare, și mi-a adus țâșpe transporturi din ce-a colectat de la colegii lui.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați donat haine, papa (Alina-Maria R.) și alte lucruri. Am messengerul plin de mesaje, vă știți voi care sunteți, vă pup, tu.

Cam o sanie de lucruri de familie. Taci că nu-i rău

Banii: Zolty a primit până acum următoarele donații:

Cristina Albu: 16,98 EUR  Paypal
Anonim sent you 21,47 EUR Paypal
ILIES ADELINA = 20 lei
Sulincean Alin = 210 lei
Anonim = 200 paypal usd
Robert Norvegia = 500 lei
BERE DENISA-TEODORA= 150 lei

Total – circa 2000 de lei. LE: La astea se adaugă patru bonuri de masă, valoare circa 60 de lei.

De 1600 am cumpărat alimente, vezi bonurile de mai jos. Le-am zis lui Mihai și Bogdan cam ce să cumpere sperând că vom depăși suma și voi acoperi eu ce se depășește, dar abia au ajuns la 1600 de lei și s-a umplut mașina.

Așadar, au rămas circa 400 de lei. Pun și eu 400 și avem 800. Planul meu este să-i lăsăm să-și petreacă sărbătorile în liniște, apoi să le mai fac o vizită prin ianuarie-februarie-martie cu săpunuri, perii și paste de dinți și produse de igienă feminină, șervețele umede, plus ceva cărți, dacă rămân bani. Dacă vreunul din donatori dorește să facem altceva constructiv cu banii, aștept sugestii.

Sugestii de activități de la colega mea Andreea: să aducem un student la medicină să-i învețe să se spele corect pe dinți. Să aducem un dermatolog să le arătăm ce se poate întâmpla dacă nu se spală.

Cele mai mari emoții le-am avut cu cititorul Remus, care i-a luat pe patru din locatarii coloniei ca să-i sape nu știu ce șanț pentru buncărul lui atomic cu care vrea să ajungă la chineji. Spre marea mea fericire, oamenii au venit la el și au muncit pentru bani, deși vremea era crimă și pedeapsă: era nasol dacă eu le duceam ajutoare și ei strâmbau din nas la muncă cinstită. Mai mult, unul dintre ei m-a întrebat, de la obraz, dacă nu am ceva de lucru pentru el. Las numărul lui aici, poate aveți nevoie de muncă necalificată și nu găsiți oameni: 0746631381. Trebuie să știți că nu au scule și au nevoie de îndrumare, deci nu vă așteptați să vă încrusteze cristale Swarovski în travertinul de deasupra piscinei interioare.

Și, la final, țin să-i mulțumesc lui Zolty din Bogata pentru că face ceea ce face. Cu cele două degete ale sale cât de cât funcționale și cu mijloace extrem de modeste, dar cu o inimă cât o balenă, Zolty reușește să pună pe fața copiilor și oamenilor amărâți mai multe zâmbete decât aș reuși eu și aproape toți oamenii pe care-i cunosc într-o viață. Bravo, Zolty! Ești de o bune dispoziție molipsitoare și o inspirație pentru noi, ăștialalții cărora mașina din față care nu semnalizează le strică ziua. Aplauze, chapeau, felicitări!

Alți nebuni din ăștia – Valentin Vesa cu Shoebox, Cristi Gog și Dan Ciulea cu Nepoți de Crăciun… și mai sunt.

Învățătura profetului Groparu: ce am făcut tura asta nu mi-a luat decât puțintică muncă (și un pic de stres). Puteți face și voi același lucru cu prietenii și cunoștințele voastre, sigur au o tonă de haine care nu le mai trebuie, și vă dă Zolty liste cu amărâți care se bucură de asemenea donații de nu le puteți duce. Este că nu purtați jumate din garderobă? Este?

Bun, acuma când pornim următoarea campanie umanitară? Că m-am cam încălzit, îmi place.

Închei aici, că trebuie să mă uit cu cât mi s-a mărit traficul la blog după treaba asta. Mhehehe.

26 lovituri, dă-i și tu!

Două știri

La sediul campioanei tăierilor ilegale de lemn, Holzindustrie Schweighofer, au fost descoperiți nici mai mult, nici mai puțin de 513 metri cubi de bușteni, valorând 170.000 lei.

Firma a fost amendată cu 10.000 lei și s-a dispus confiscarea masei lemnoase descoperite fără acoperire legală (știrea – aici).

După câteva zile, în Sibiu, comuna Vurpăr, 5 indigeni au fost depistați cu 5 mc de masă lemnoasă fără acte, pe care-i transportau cu o căruță. Șmangliți din pădure, cum s-ar zice. 5 metri cubi, da?

Indigenii au fost amendați cu (țineți-vă bine) 25.000 lei (știrea – aici).

Mno, nu zic că e bine să furi din pădure ca să faci foc în casă, nu zic că e bine să te prindă iarna fără lemne pregătite, nu zic că e bine să tai fără autorizație, dar, frate, 25.000 lei pentru o căruță de lemne? Păi cum ar fi să-l condamnăm la moartea pe scaunul electric pe fiecare șofer care parchează aiurea?

În timpul ăsta, în Ungaria, din ce știu, amenda este de nu știu câte zeci de mii de forinți pentru fiecare inel al copacului pe care l-ai tăiat.

Sau să plantezi câte un copăcel pentru fiecare inel al copacului doborât.


7 lovituri, dă-i și tu!

Hai că nu stăm rău

Asta am adunat într-o săptămână.

Haine, pături, încălțăminte de adulți și de copii, niște jucărele, niște fructe, conserve, cam ce s-a putut. Mai am într-un dulap câtiva saci, plus în stânga și-n dreapta, dar n-au încăput în cadru. Nu e rău pentru 7 zile de când am scris pe FB și 4 zile de când am scris pe blog, iar mâine mai adun din vreo 2 locuri 🙂

Dan Olteanu (comandantul Donuteriei), lord ca de obicei, ne-a oferit două autoutilitare cu care să transportăm pachetele pe care le voi sorta cu ajutorul colegilor de la firmă, ca să ne asigurăm că toți copiii și toate familiile primesc câte ceva.

Sergiu mă va ajuta să cumpărăm din donațiile voastre alimente și dulciuri și fructe, poate și niște cărți, dacă tot e promoție la Carrefour în VIVO. Asta mâine seară.

Zolty va publica vineri lista cu donațiile în lei primite în contul lui bancar sau de PayPal. Pentru că PayPal nu oferă o rată de schimb avantajoasă, sumele în valută le voi converti eu conform ratei BNR, plus ceva peste, să fie de sufletul cui vreți voi.

Mai primesc cadouri, haine, rechizite, conserve și alimente neperisabile, haine și încălțăminte până vineri, la prânz.

Și, dacă tot suntem aici, vă rog să vă dați cu părerea pe acest subiect: eu le tot cumpăr orez și mălai, dar dacă oamenii au alte nevoi? Nu ar fi oare mai bine să le ofer și o sumă modică (50-100 lei) de bani gheață, așa, de sărbători? Dați-vă cu părerea, vă rog.

Să donăm și bani nevoiașilor?
Nu. Îi vor cheltui pe prostii
Da. Știu ei mai bine ce nevoi au
Created with Survey Maker

PS: Dacă e să dăm bani, nu vom dona din cei strânși deja decât dacă donatorii își dau acordul în acest sens.

PPS: Tura asta nu vom dona bani pentru că, dacă li se oferă șansa de a munci, eu zic să-i încurajăm să o facă. Dacă sunt printre ei fără posibilitatea de a munci, cum e femeia aceea de 70 de ani fără sobă și fără nimeni pe lume, asta e altă poveste.

17 lovituri, dă-i și tu!

Cum recunoști o țeapă din banii publici

În timp ce unii locuitori ai frumosului oraș umblă iarna desculți în frig, primăria Câmpia Turzii nu stă cu mâinile-n sân și face planuri de dezvoltare sustenabilă. În acest scop, lansează un concurs pentru desemnarea imnului orașului. Ca orice oraș turistic care se respectă! Pentru că, dacă nu știați, Câmpia Turzii este noul Karlovy Vary, are și fost combinat de sârmă, nu ca amărâții ăia de cehi.

Cum ne dăm seama că procesul ăsta are iz de țeapă? Păi, câștigătorul va fi ales prin achiziție directă, iar cerințele pentru a câștiga cei 23.000 de lei puși la bătaie sunt simple: piesa trebuie să aibă exact 4 minute și 7 secunde (nu neaparat manele, dar ceva să placă, dom’ne, la toată lumea).

Când ajung sâmbătă la Câmpia Turzii, o să le spun cetățenilor că de acum încolo au imn, deci problemele lor sunt rezolvate, vor veni puhoi de turiști japonezi care vor crea locuri de muncă și prosperitate pentru multe generații de acum încolo.

Știre via Turda News.

Între timp, mai avem trei zile de adunat haine și încălțăminte pentru copiii din Câmpia, plus jucării + rechizite + obiecte de igienă și orice altceva mai aveți de dat. E-mail la groparu punct ro la gmail punct com, transportul e aproape 100% rezolvat, dar îmi doresc să am o basculă întreagă de donat și să fac 15 drumuri cu Opel Corsa decât să las vreun copilaș fără cadou. Haideți, că vin sărbătorile pe noi! 🙂

2 lovituri, dă-i și tu!

Filantropia la unii români

Postez din nou fotografia asta, ca să nu uităm pentru ce luptăm

Citesc comentariile la postarea anterioară și mă minunez și nu-mi vine a crede.

Un pic de istorie: acum vreo 8 ani, am pornit cea mai mare campanie umanitară pe care am administrat-o. N-a fost ceva gen ”haideți să donăm niște bani pentru X, care are cancer”, și gata, uităm de caz; ci m-am implicat, pe persoană fizică, în strângerea de fonduri, cumpărarea de materiale, adus oameni la muncă, apoi găsit meșteri și muncitori dispuși să lucreze, până când casa lui Zolty a fost consolidată și izolată. Eterne mulțumiri unor oameni extraordinari, între care Cosmin F., Attila I. și fratele său, Daniel O. și fratele său, plus Cristi Gog, plus întreaga blogosferă care a reacționat exemplar, plus Sebastian Bârgău care a donat harta campaniei sale ”cu motorul prin toată România”, plus Liviu Alexa care a cumpărat-o pe bani grei la vremea aceea, plus Adi Hădean care a făcut rost de mobilă, plus o sumedenie de donatori anonimi, plus o groază de alți oameni pe care nu mai am loc să-i menționez aici și îi rog frumos să mă ierte. N-a fost ușor, aveam copil mic, locuiam în Florești, cu naveta de rigoare, dar cu ajutorul unui Dumnezeu sau Allah sau ce-o fi fost care a conspirat alături de mine am scos-o la bun sfârșit.

Mi-a luat un an întreg.

În toamna aceea am fost invitat la Zilele Biz ca să discut despre cum am reușit să fac o faptă bună pornind de la nimic. Și, după ce am povestit plin de entuziasm unei întregi colectivități de directori de CSR din companii, oameni care stăteau cu fundul pe bugete de milioane de euro, cum am reușit (nu singur, da? nu singur) să ne îndeplinim dezideratul, o domnișoară (doamnă?) de la Fundația Vodafone m-a întrebat, puțin acră și de la obraz, cu cât mi s-a mărit traficul pe blog în urma campaniei.

Întrebarea a bubuit ca un trăznet și nu m-am așteptat la ea. Am bâiguit ceva despre faptul că, dimpotrivă, traficul pe blog a scăzut, în primul rând pentru că oamenii intrau la mine pe blog ca să se hăhăiască, nu ca să citească despre oameni cu dizabilități și cum îi ajut eu, și despre campania asta scrisesem, poate, mai mult decât ar fi trebuit.

Apoi mi-am dat seama că doamna se gândise că întregul efort de un an și ceva fusese, de fapt, un exercițiu de PR pentru mine, și mi s-a făcut silă. De tot. Pentru că, în ciuda aparențelor, am și eu sensibilitățile mele, pe lângă alte defecte majore. Ei bine, scena de mai sus m-a făcut să mă țin departe de lumina reflectoarelor atunci când am mai făcut fapte bune (și am buget lunar pentru așa ceva, atâta cât pot), dar am preferat să ajut, dacă am putut, fără să mai cer altcuiva ajutorul – cel puțin nu pe blog, cu excepțiile de rigoare. Nu le mai enumăr, n-aveți decât să căutați printre alea 4-5-6000 de postări de până acum, că am cam scris de câte un caz umanitar în care m-am implicat uneori mai des de trimestrial.

Dar am preferat să nu mai zic nimănui despre asta, nu în sensul de a mă lăuda, ci de a-i îndemna pe alții să facă la fel. OKOK, i-am zis nevestei, că mă mai întreba de ce nu am bani de bere, de-i tot cer uneori.

Au trecut ani ca nouri lungi pe șesuri, și mi-am dat seama că, în ciuda înjurăturilor sau suspiciunilor că nu fac, poate, bine, campaniile umanitare pe care le susținusem până atunci în secret erau mai importante decât înjurăturile chibiților de pe margine. Era vorba de vieți de oameni, nu de sensibilități de fată mare ale bloggerului.

Drept urmare, tura asta m-am hotărât să strâng haine pentru nevoiași. În ciuda lătrăturilor (din fericire, puține). Cât se poate de public, cât se poate de deschis.

Așadar: dacă ai vreo teorie revoluționară prin care pot face ceva mai bine pentru niște copii care suferă de frig, atunci spune-mi-o, sau aplic-o tu, și te ajut cu ce pot, inclusiv cu bani. Dacă nu, STFU.

Dacă ai experiență în a administra cazuri din astea sociale grave, cum sunt cei cărora le voi duce sâmbătă hainele, cazuri soldate cu succese incredibile, spune-mi unde greșesc și mă voi îndrepta. Dacă nu, STFU.

Dacă mă acuzi că numai acum, în prag de sărbători, mă gândesc la nevoiași (deci sunt un ipocrit oportunist), te provoc să-mi arăți cât ai donat tu anul ăsta pentru cazuri umanitare. Și facem concurs. Dacă nu, STFU!

Dacă ai ceva cu faptul că ajut romi, află că ajut oameni. Deci STFU.

De fapt, STFU oricum. Nu te oprește nimeni să faci ceva bun pentru univers, pentru oameni, cum crezi tu mai bine, și eu nu voi comenta absolut nimic despre felul în care tu, pe reputația/banii/timpul tău, înțelegi să o faci. La fel nu voi comenta dacă-ți arzi banii la păcănele, pe țoale de firmă sau pe eleron la BMW în timp ce umbli cu ciorapii rupți. E timpul tău, sunt banii tăi și nu e treaba mea să te judec. Nu am făcut-o, nu cred că o voi face. Deci STFU. EU atâta știu, atâta pot, atâta-mi permite timpul și energia. Și o voi face, pentru că frigul îndurat de copiii ăia e mai important decât teoriile și comentariile tale meschine că nu fac bine. Fă, mă, tu mai bine, și eu te ajut.

Accept feedback constructiv; dacă nu, STFU. Nu primesc comentarii de la căldură de la oameni care se culcă seara cu burta goală numai pentru că sunt la dietă, nu pentru că sunt nevoiți să caute-n gunoaie.

Și de la Zolty am învățat că aceste comentarii pot lua forme grotești. Zolty a fost înjurat, amenințat și făcut cu ou și oțet de exact același gen de oameni, și a făcut la bine cât nu încape rai să-l primească. Și Zolty are mult mai mult bun simț decât mine, pe când mie îmi mai sare muștărilă când dau de asemenea oameni. Așadar, STFU. Fă tu mai bine, cabron.

Și acum, mesaj pentru oamenii ăia faini, ăia care donează și se strofoacă laolaltă cu mine să ajute: sunteți superbi și vă mulțumesc.

Între timp, până acum am adunat o cameră plină de haine, plus un Opel Corsa ticsit. Și abia am început să strâng de sâmbătă, deci suntem bine. Și am găsit și loc extra de depozitare, la Betfair (thank you, Mr. Șupeală!), și vreo 6 mașini pentru transport, mici și mari. Am adunat niște alimente, haine și încălțăminte, niște jucării, și am promisiuni de medicamente (truse medicale, anti-inflamatoare, din astea). Suntem foarte bine. Mai aduceți! Faceți curățenie de sărbători, oricum jumătate din garderobe sunt în plus, pot pune pariu că nu le-ați mai purtat de un an sau doi.

Și o sobă, dacă aveți, ar fi excelent de bună.

PS: Nu am pus linkuri acolo unde trebuia, am niște bube cu blogul și mă disperă noua interfață. Scuze…

16 lovituri, dă-i și tu!