Cifra fericirii este 4350 de grame

Sănătoasă tun, frumoasă de pici și dolofană ca un cozonac, rozalie ca un parizer, iar eu vă scriu plutind la înălțimile de unde-a coborât Gagarin amu vreo 60 de ani, unde semnalul de Internet este ffff slab. Cam seamănă cu neamul lui nievastă-mea, csf, poate totuși se-ndură careva de zice…continue reading →

A blogger kind of idiot

În aceeași duminică în care pățisem pățania cu omul cu mașina învelită în 40 de cm de zăpadă (40 de cm reali, doamnelor, ne-am înțeles?), am plecat cu mașina să-mi iau copilul care chefuise acolo peste noapte. Ajung în fața blocului lor, evit cu abilitate locurile de parcare deja curățate…continue reading →

Cum dezveţi copiii şi parlamentarii să-ţi mai arate fuck you

Iordache pare fix genul de vecin care alungă copiii din faţa geamului său nu pentru că-l deranjează zgomotul de minge bătută pe maidan (oricum are termopane cu 7 straturi, n-ar auzi nici măcar un motor de Concorde care exlodează pe scară), ci pentru că asta-l face pe el să se simtă viril şi important în bloc. Acum un miliard de ani, după ce am picat la facultate ca nişte boşi, Groparu şi naşu-său Greuceanu (de care sigur vă e dor, dar e prea prins cu capitalismele româneşti ca să-mi mai furnizeze postări cumsecade, deşi orice ochi plânşi le e dor de aşa ceva) s-au văzut foarte şomeri şi foarte neangajabili, că milenialşii încă nu se inventaseră şi tot ce puteam spera era un job de vreo 20 mărci germane pe lună. Aveam, practic, de ales între a lucra în fabrică sau a preda engleză la grădiniţă.…continue reading →