Soru-mea a venit din ploioasa Germanie în România fix pe canicula asta și eu glumesc cu ea că a venit în Grecia:
– Ia, vezi ce vreme toridă? Bun venit în Zakynthos!

Și am tot râs eu și am glumit, dar când am ajuns pe vineri după-masă la ai mei am zis că mă topesc de căldură, ca Lawrence al Arabiei într-o halbă de ceai fierbinte. Și am stat eu 5 minute și am asudat ca-n saună finlandeză, dar imediat am emis un decret regal:
– O tăiem.
– Unde?
– La munte! La apă rece, vreau să-mi înghețe bibilica, să văd urși polari!

Așa că am luat una bucată nepot nemțesc, una bucată soră din ploioasa Germanie, perechea Gropărel+Gropărica și țuști la râu, între creste, că nievasta o rămas să se odihnească.

Căldură de căpiai! Bătrânețea vine cu tot felul de bube, una dintre ele e că tolerezi mai greu temperaturile ridicate, sau incontinența urinară (despre al doilea bai am citit doar, posibil să se exagereze).

Și naiba o văzut că pe malul apei erau albine harnice și însetate! Că o pun pe asta mică cu picioarele goale lângă apă, și dintr-o dată numa’ ce-ncepe să mi se chirăie și să se vaiete, de parcă refuzasem s-o mai dau a șaișpea oară peste cap; și n-am știut ce e cu ea, am verificat-o cât am putut de bine să n-o fi mușcat vreun bigubax, așa că am zis că s-o fi speriat de râu, cum duruie el la vale, așa că am fugit repede cu ea în pădure ca să se potolească la umbră.

Și mi-o scâncit în brațe vreo 5 minute, apoi s-o relaxat și liniștit imediat, că am simțit miros de pipi în scutec: ăsta e semnal că fata e chill.

Și am revenit cu ea la râu… calc și eu acolo desculț vitejește, că dacă unii vara nu dorm, alții nu suportă încălțăminte în picioare, umblă apostolește; și cum călcam eu cu pingelele goale, dintr-o dată văd cum iese o albinuță dintre degetele mele sexy de la picioare:
– Fii atent ce albină cumsecade, de Sibiu! îmi zic cu voce tare. Am călcat-o și nu m-a înțepat! Sibian la sibian-clujean nu-și scoate ochii!

Și n-am termimat de zis, că m-a și fulgerat acul; și nu am scâncit, dar am zis niște chestii de strămoși și neatenție și căldura mâne-sii, ar trebui să folosesc mai multe steluțe p**** ca să reproduc.

Și noroc că n-a durat decât vreo 5 minute senzația de leșin, că bloggerul este alergic la din astea, și am stat în apa aia rece din râu până am simțit că mi se taie picioarele.

Apoi am revenit în bază la ai mei: aia mică n-avea nimic la picioruș decât un punct de la ac, a doua zi țopăia pe călcâiul cu pricina, dar mie mi se umflase piciorul ca un cozonac, parcă eram rănit în război.

Bag samă că fie-mea e mai sibiancă ca mine, reacționează mai bine la albinele strămoșești, pe când la mine, după 24 de ani de Cluj, dez-sibienizarea continuă la cote alarmante. Sper să nu mă trezesc într-o dimineață transformat într-un gândac, cum a pățit odată un cetățean, am citit eu undeva.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 4 comments

  1. Ema Reply

    Chiar știu un ditamai omul care a murit înțepat de o albină din pădure. Fetița nu e alergică acum, dar s-ar putea ca în timp să devină și ea alergică, eu așa am pățit. În plus, eu mai sunt alergică și la propolis și alte produse apicole, e bine să verifici fetița.

  2. andu YY Reply

    Eu am mâncat o pară cu o viespe in ea, pe la vârsta de 7 ani, si m-a înțepat viespea si mi s-a făcut limba cât cozonacu de mi-au pus ai mei un tub în gură să respir

Leave a Comment

Your email address will not be published.