Îmi este extrem de greu să scriu postarea asta.

M-am angajat prima dată la 14 ani. La Şelimbăr, unde Mihai Viteazul l-a bătut la Scrabble pe Andrei Báthory, Groparu, căruia abia îi mustăceau flocuţele sub nas, se războia în Blitzkrieg cu straturile de varză şi de ceapă de la ferma din metropolă. Muncă grea, şi m-au şi făcut la bani (după vreo 2 luni de muncă trebuia să iau 1200 de lei, dar am primit numai 600).

La 15 ani m-am angajat la Tribuna Tinerilor (un supliment săptămânal al longevivului Tribuna din Sibiu), unde am lucrat de mânuţă cu celebrul meu naş Greuceanu ca jurnalist. Un an mai târziu, am debarcat amândoi la ziarul concurent, Evenimentul Sibian, unde am pornit o redacţie de tineret, “Tinerii faţă în faţă cu realitatea”. Pe care am dus-o, aşa cum puteam noi, până la bacalaureat. Înainte de bacalaureat, în urma unui conflict cu medicul liceului, am atacat-o pe doamna doctor Doina V. în ziar. Am scris un articol fără pasiune, dar de scandal, iar ediţia s-a epuizat pentru prima dată anul acela. Doamna doctor a venit foc şi pară să mă exmatriculeze, dar domnul director Gândilă de la Liceul Pedagogic a sfătuit-o, călduros, să mă dea mai bine în judecată (“e major, doamnă, răspunde de faptele sale!”). Respirînd sulf şi pucioasă, a mers drept la patronul meu, răposatul domn Călin, care din fericire a făcut-o din vorbe (o să am o postare şi pe tema asta cândva). Ulterior, am aflat din ce cauză doamna doctor se comportase infect cu mine: soţul dânsei avea cancer, şi ea se descărca cum putea, pe cine putea. Eu îi stricasem toată reputaţia în oraş pentru că mi s-a părut important să semnalez când un om se comportă infect. Atunci am înţeles ce înseamnă responsabilitatea scrisului, şi mi-am dat seama ce uşor poţi face rău unui om; şi câtă durere poate zăcea în inima unora care nu au puterea să fie amabili. Impulsiv din fire (sângele sibiano-oltenesc fierbe cel mai tulbure dintre varietăţile latine), am hotărât să o las mai moale cu presa.

Am picat la facultate prima dată, apoi a doua oară. Era o concurenţă acerbă pe atunci, şi toţi erau al naibii de bine pregătiţi. Mi-am căutat loc de muncă, m-am angajat ca muncitor necalificat (“ceramist” scrie pe cartea de muncă) la fabrica de cărămidă din Sibiu, actuala Tondach, apoi am predat limba engleză la grădiniţa de la Cireşica, din Sibiu. La 12 ajungeam acasă, învăţam nonstop până la 23:23. Cu banii de la grădiniţă mi-am plătit singur meditaţiile, inclusiv scumpele testări la Cluj, la profi universitari. Am început Facultatea de Geografia Turismului la Sibiu ca să nu plec în armată, dar într-un final, la a treia încercare am reuşit să intru la facultate (al doilea la Sibiu, cu 10 la gramatică, şi al 23-lea la Cluj, cu 9.67 la franceză). Am rămas la Cluj, pentru că simţeam că e mai greu aici, şi am renunţat la Geografie.

În anul I de facultate am avut cele mai grele examene, unde picau peste jumătate din colegi, dar pe toate le-am luat din prima (Crăciun – luat cu 7, Mircea Muthu – cu 7, parcă, şi Virginia Baciu – cu 6). Asta în ciuda faptului că în anul acela, în loc să merg la cursuri, am organizat Balul Bobocilor, pentru prima dată în ultimii 3 ani, şi am avut două locuri de muncă în semestrul II (organizam chefurile Literelor cu Politehnica în defuncta Bianco&Nero şi predam 3 cursuri la şcoala privată de limbi străine Word System, actualmente defunctă şi ea). În perioada asta îmi curgea frecvent sânge din nas de la oboseală. Apoi m-am băgat în comisia de burse şi de cazare – altă muncă, altă nebunie, neremunerată, fireşte.

Apoi am lucrat la Sfertul Academic, un alt ziar (studenţesc) acum defunct. Şi am făcut şi 3 ani de japoneză, pentru că voiam să plec din patrie. Economiile şi bursa le-am băgat într-un curs de ghizi de turism, cu Calibra şi Eximtur, pe care nu l-am folosit niciodată. În anul acela am avut şi prima dată restanţe (4 bucăţi şi o mărire, frate!), că mama o şi zis că merit să păţesc ce făcea Vlad Ţepeş cu turcii care veneau să vândă şlapi la el în cartier. Am trecut cu bine, am luat şi bursă şi am plecat cu programul Socrates în anul IV în Danemarca, 5 luni. Am revenit, mi-am dat examenele (un examen pe zi), am făcut modulul pedagogic pe franceză şi am luat licenţa cu bine. Şi în perioada asta îmi curgea sânge din nas de la oboseală frecvent.

Apoi am dat examen pe post, unde am început examenul cu subiectul meu preferat (poezia romantică engleză) în loc să încep cu subiectul cel mai bine punctat (Metodică). La acelaşi subiect, în Danemarca luasem nota maximă, şi danezii sunt daţi cracului la examene; dar nu am reuşit să termin pârdalnica de Metodică. Am ieşit al 13-lea la concurs, dar pentru că aveam modulul pedagogic pe ambele limbi m-am titularizat în Cluj, ca diriginte şi prof de engleză-franceză la – din nou – defuncta Şcoală nr. 9, din Calea Baciului. În timpul ăsta am făcut Masterul de Studii Irlandeze, şi mai predam, pentru bani, la o postliceală privată. A, şi făceam şi listări, scanări, traduceri şi completări de acte de Work&Travel în cămin pe bani (am trimsi peste 30 de oameni în America). Lucram non-stop. Şi, din cauza unui afurisit de profesor de la Litere, mi-am picat Masterul. Dobitocul de irlandez căruia îi trimisesem lucrarea mea (Despre Carmilla şi Dracula) nu mi-a spus că fişierul trimis pe e-mail era corupt. Şi mi s-a părut mega nedrept: eram doar doi care-şi făcuseră lucrări originale şi la timp, celălalt era clujean, venea acasă la păpica pusă (ceilalţi colegi au aplicat ceea ce se va numi de acum încolo “metoda Ponta” ca să-şi termine dizertaţiile), şi din cauză că nu mi-a putut deschide fişierul şi nu m-a anunţat despre asta m-am văzut cu masterul neterminat. Şi chiar era o lucrare bună, deşi adormisem de 0 mie de ori în bibliotecă de la oboseală.

Anul următor de profesorat am predat în continuare la Şcoala 9 şi la Facultatea de Psihologie 4 cursuri de după-masa, am scris lucrări de dizertaţie pentru oameni cu bani (era sărăcie mare în patrie şi eu trebuia să rămân în Cluj – cel puţin 3 au terminat masterate la ISE mulţumită mie şi blablaului meu), mi-am refăcut dizertaţia (pe alt subiect – Oscar Wilde şi GB Shaw) şi am luat 10. Of cors.

Apoi, după un eveniment ciudăţel şi o promisiune de angajare la UBB de la doamna Marga, soţia actualului director controversat de la ICR (altă postare, alt subiect), m-am angajat ca technical writer la cooperativa la care lucrez acum. Era ziua de 16 iunie 2003. Unde, în fix 10 ani, am scris un total de 983 de documente. Câteva zeci de mii de pagini.

În timp ce lucram ca scrib la cooperativă, am devenit traducător autorizat şi am pus bazele unei cooperări de ani de zile pe traduceri cu una din cele mai faine firme de publicitate din Cluj (vă pup, Secretu şi Chelcheşoz!), pentru care am tradus 691 de documente (!). Şi am mai lucrat şi pentru o mie de alţi clienţi şi mi-a apărut numele şi pe două cărţi traduse.

Am mai făcut un masterat de interpretare (am intrat, parcă, al… doilea? Al treilea? Nu mai ştie Groparu) pe care l-am picat la dizertaţie (din nou). Eram singurul care lucrase cu normă întreagă în timp ce făcea masteratul, şi ori nu m-am ridicat la nivelul lor (posibil), ori m-au penalizat pentru că nu am fost la toate cursurile. Asta nu m-a împiedicat să lucrez ca interpret de conferinţe mai târziu şi să fac bani frumoşi, şi-mi place să cred că m-am descurcat OK, în ciuda unor derapaje ocazionale şi a dicţiei care mă avantajează ca jiglerul pe Mercedes.

Pentru că nu era destul, am făcut şi copywriting. În română şi în engleză. Făceam asta pentru firme mici, de regulă, pe care le-a măturat criza. Am prestat asta şi pentru cooperativa actuală, pot spune că eu le-am băgat commercial writing-ul în casă.

Am început apoi al treilea masterat, studii post-universitare la Universitatea Tehnică. Apoi mi-a dat seama că este prea mult. Şi am renunţat, pentru că oricum se scosese armata obligatorie.

Şi am pornit blogul ăsta pe 6 noiembrie 2006, şi uite că reuşesc să mă cam ţin de el, o postare pe zi cel puţin. Deşi am familie şi copil şi job de la 9 la 6 şi ajung seara la 7 acasă, şi mai şi lucrez pentru Usturoi.

Am mai colaborat puţin cu Academia Caţavencu, înainte de a doua despărţire a lor, şi cu CJ-24-FUN şi cu alţii. Am picat şi un examen de traducător la Bruxelles (tipic mie, eram 2600 de candidaţi pe 180 de locuri, şi m-am calificat între primii 260, dar am picat la interviul final, pentru că mi se cam belingărea de ei şi nu am fost convingător); dacă-l luam, acum aveam vreo 6000 de euro salariu şi vă zâmbeam dintr-un Jaguar, ce-i cu România asta.

Dar am obosit. Rău am obosit. Nu mai vreau traduceri, copywriting, interpretariat, scris pentru alţii – mi-am trimis treptat clienţii la alţi colegi freelanceri, şi gata.

Aşa că vineri, după exact 10 ani (fără două zile), plec din cooperativa unde am petrecut cel mai mult timp din viaţa mea. 10 ani în care m-am format ca om. 10 ani în care m-am legat cu lanţuri de oamenii de aici. În care am făcut nebunii şi prostii şi lucruri faine şi datorii la bănci. Dar trebuie să plec. Plec la altă cooperativă, tot de soft. Din motive care ţin de noi provocări şi de nevoia de schimbare. Unde sunt sigur că nu va fi uşor, dimpotrivă; dar, vorba aia, bring it on! Până atunci, mai am de tradus în engleză penultima mea (sper eu) carte, Istoria Transilvaniei în sec. XIII, a reputatului istoric clujean Tudor Sălăgean, directorul Muzeului de Etnografie din Cluj. O lucrare monumentală de peste 400 de pagini, cu 1361 de note de subsol (cc Ponta). Mai am de terminat al treilea proofreading, o dau la vorbitor nativ să o mai bibilească şi gata.

Apoi de luni, 17 iunie, intru în concediu 3 săptămâni. 2 zile de pescuit, trei zile de rezolvat treburi administrative (în care sper să nu-mi muşc mâinile din motive de inactivitate) şi de tras nişte beţii cu oameni cu care nu m-am mai văzut din Cretacic. Apoi o săptămână la turci, cu familia, şi o săptămână la Sibiu, la ai mei, unde vine soru-mea din Germania cu nepoţii. Din cauza asta nu voi putea merge nici la Biz SMS Camp (eveniment la care vă recomand cu căldură să mergeţi, dacă mâncaţi pită cu www). Dacă nu pică vreun advertorial sau nişte scurte până atunci, ne recitim în 8 iulie, dacă nu veţi fi uitat de Groparu până atunci.

OK? OK! No, griji de voi până atunci.

PS: Este că n-a avut nimeni răbdare să citească până la final câtamai postarea?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 66 comments

  1. suminona Reply

    Perfect … Da dupa concediu un pic de feedback 🙂 , sa nu renunti la scris doar ca e job nou , si nu ai timp … nu de alta… da … e ca bancu ala cu Bula 🙂
    Pleaca Bula in state , din satu lui natal , munceste , se invarte , deschide o afacere , lucrurile merg bine de tot , se intoarce in concediu pe acasa dupa doi ani … si le da la toti satenii cate 100 de euro pe luna … findca e om de omenie si i merge bine …
    Dupa 5 ani vine criza , firma lui Bula incepe sa schioapete , vine iara in concediu in satul natal , si i anunta pe sateni ca le va da de acum inainte doar 50 euro pe luna ca e criza si nu mai merg lucrurile ca inainte …
    La care satenii i raspun … ” Bine , bine ma Bula , intelegem noi ca e criza , si ca nu merg lucrurile ca inainte … da chiar pe banii nostri ma ?”
    Cam asa si cu tine … Neai dat … sa nu te puna Sfantul sa ne iei acu sau sa ne dai mai putin 🙂 😉
    Bafta multa , si buzunare pline 🙂

  2. dush Reply

    Pana la capat! Bravo! E un lucru mare sa-ti iei coaiele in mana si sa zici, hai, dunga de aici ca am de prasit morcovii in alta firma. Congrats! Sa speram ca n-o sa te hamaleasca aia prea tare cat sa uiti de www. 😀

  3. Diana Reply

    Si eu am schimbat din motive personale 2 locuri de munca care mi-au fost atat de dragi incat am plans de fiecare data si inca ma gandesc cu drag la ele, la colegi si la tot ce am trait acolo.

    Am ajuns la concluzia ca mi-ar fi fost mai usor sa fiu data afara. Lasitate ar spune unii, dar chiar mi-ar fi fost mai usor.

    PS. Mult succes si bucurii in noul “camin” iti doresc! 😉

  4. sorin Reply

    Gropare concediu fain , sa iti deie dmnezo sanatate sa ne mai scri si dupa 8 iulie, ca tare ne mai distrezi!!
    Vezi sa nu manci pre multa saorma si ingetata turceasca, si vezi adu si noua vreo 2 tri cadane:)))

  5. zidanne Reply

    @groparu cam scurtulet textu; acu, sper sa pui si tu casuta de abonare la comentarii;
    @alexandra rosu doi si cu mine trei. Ca asa ii in Kosovo:D

  6. Alex Reply

    Asta a fost un post motivation, un fel de “asa da!”.
    Spor in toate domnule Gropar!
    Te tzuc! 😀

  7. ionica Reply

    Am inceput-o saptamana trecuta dar astazi recunosc ca am recitit-o toata 🙂
    Multe chestii de viata, oboseala, bani, carti dar cel mai important e Groparelu’ restul e istorie.
    Bafta in ceea ce vei face.

    Ps: Asai ca nu ai citit toate comentariile? :))

  8. Daniela Reply

    Gropare, banuiam eu ca e ceva de capul tau, acu’ e clar…
    Concediu linistit si sa ne citim cu bine!!!

  9. Orionu' Reply

    listari in camin Gropare? Ai facut tu asta? 🙂

    Multa bafta iti urez!

  10. americanu Reply

    Ai muncit la viata ta omule 🙄 m-a apucat plansul cand am citit nici macar jumate din ce ai facut tu..nu am pe cv 👿

  11. PrEnume Reply

    Chiar scrii muuuuult, dar haios si dinamic… tocmai ce l-am auzit pe Plesu intr-un interviu in care spunea ca nu mai e vremea romanelor de mare intindere… 🙂

  12. Atti Reply

    Daca tot ai dat linkul, am mai citit odata ditai postarea. Pfuai. Ai facut cate ceva. Următoarea o sa fie afacerea ta, gata cu corporatiile ?

  13. Andrei Reply

    Tot respectul, domnule.
    With plenty of such “fools”, Romania would be completely different…

Leave a Reply to ionica Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *