SENZATIONAL! 5 ani de Polus, vezi aici dezvaluiri SOC din culise!

Acum 5 ani de zile, Groparu cel interpret era invitat la deschiderea Polus Center, să facă traducere simultană la discursurile de deschidere ale înalţilor demnitari.

Emoţii gropăreşti cât China. De unde şi gafa.

Ne adunăm dimineaţa la conferinţa de presă, traduce Groparu de nu-i mai ajungeau mâinile, se pun întrebări, se răspunde – per total, interpretare OK, clienţii mulţumiţi, Groparu şi el mulţumit şi fericit şi uscat.

Apoi vine marea deschidere de seară. Cu vreo nouă sute de milioane de invitaţi, vizitatori, cumpărători, forfotă, nebunie. Io – calm ca pulsul unui şoarec, 800 de bătăi pe minut, gâfâieli, sudori reci, palme umede, privire panicată. Era prima dată când vorbeam în faţa unui asemenea purcoi de oameni. Tot food court-ul era plin ca la revoluţie! Toţi, în mintea mea, veniseră special să mă vadă pe mine cum ratez; şi nu-i puteam dezamăgi.

Şi nu i-am dezamăgit.

Mă sui pe scenă pentru primul discurs al unui străinez, bălmăjesc ce bălmăjesc, iese OK.

Cobor tremurînd, încerc să fug de acolo, badigarzii mă prind şi mă aduc înapoi.

Apoi vine rândul nush cărui mare derector de mall de prin Canada sau Ungaria sau America de Sud.

Şi începe catastrofa.

Mă aflam pe scenă, în spatele boxelor, la vreo 6 metri de el; omul şoptea în microfon, iar din boxele îndreptate către public, nu către scenă, unde eram eu, răzbătea numai un soi de murmur neinteligibil în limba Piranha sau limbajul scoicilor de pe insula Nauru. Sau cel puţin aşa o percepea urechea mea aia bleagă (în care oricum răsunau chimvale şi talgere şi bubuieli de la emoţie frică).

Şi numa’ nu începe Groparu să brodeze cifre şi fapte şi păţanii din propria sa imaginaţie, într-un univers transvers! Pfuay, ce le-am mai inventat în limba engleză, că aş fi umilit orice scriitor de SF. Asta nu ar fi fost chiar aşa mare bubă; dar acolo unde nu înţelegeam nimic ce zice, inteligenţa mea nativă a sărit, vioaie, să umple spaţiile goale cu date care în mod normal nu mi-ar fi venit pe limbă decât dacă aş fi consumat cantităţi copioase de ciuperci şamanice. Exemplu:

Derector din Canada sau Ungaria sau America de Sud: “…la această construcţie au lucrat peste 2800 de oameni…”
Eu, interpret cu mintea în concediu: “…la această construcţie au lucrat peste 280.000 de oameni…”

Altele au mai fost, da’ nu le-am mai ţinut minte, pentru că mintea umană mai ascunde din atrocităţi ca să nu o ia razna de tot, parcă sublimare se numeşte mecanismul.

Când se încheie discursul, mă prăbuşesc de pe scenă (mă împiedicasem de ceva şi era să pic peste una din şefele deschiderii, o gajică foarte faină – da, Moni, de tine zic) şi reuşesc în ultima secundă să nu-mi rup nici gât, nici cap, nici picior. O întreb: cum o fost? Moni se uită la mine de parcă m-ar vrea sfâşiat de maidanezi şi pleacă fără să zică nici un cuvânt.

Ce era să fac? Am oftat amar, no. Şi nici măcar chef să mă ghiftuiesc din bunătăţile de pe mese nu m-am mai îndurat, că nodul ăla din cap îmi coborîse în gât şi n-am mai putut mânca nimic 4 zile.

Apoi, din fericire, am mai fost invitat la evenimente de-ale lor şi m-am descurcat din nou onorabil. Semn că dacă gafezi, nu renunţa, ba mai mult, continuă! Cu puţin noroc, vei putea să gafezi şi mai departe.

Acum 5 ani de zile se deschidea primul mall din Cluj, cel mai mare centru comercial pe un singur nivel din ţara asta în care plătiţi impozite. Pentru a sărbători, mâine, 13 octombrie, au loc un miliard de evenimente şi concerte şi chestii tari, ca să nu mai vorbim de Noaptea Albă a Reducerilor – a cărei listă o regăsiţi la ei pe site.

La Mulţi Ani, Polusicăăăăă!

9 lovituri, dă-i și tu!