Nu Miss critic de film

Am mers şi eu la “De ce eu?”

"De ce eu?" şi filmul american: citeam undeva că unul din filmele lui Denzel şi al Juliei Roberts, "Dosarul Pelican", a prins ultimul tren al epocii ante-internet. Practic, dacă cineva intră astăzi în posesia unor probe compromiţătoare împotriva altcuiva, tot ce trebuie să facă este să publice pozele făcute cu telefonul direct pe Internet, şi gata. Nu tu urmăriri, telefoane ascultate, întâlniri în parcări subterane la miez de noapte etc. Le pui pe Facebook şi gata revoluţia! Aşa că... iartă-ne, Zuckerberg, pentru că uneori uităm că reţeaua ta înseamnă ceva mai mult decât poze cu pisicuţe, mâncărică şi bebeluşei.…continue reading →

Poziţia copilului? Nu credeam că se mai fac astfel de filme în România

Per total? "După dealuri" şi "Poziţia copilului" sunt cele mai bune filme româneşti văzute într-o... bună perioadă de vreme. Şi asta nu o zic pentru că au luat premii şi e trendy să ţii cu Cannes-ul sau Berlinul, ci pentru că, oricum ai lua-o, filmele astea te răscolesc. Nu mergi ca la curve de Hollywood - închizi fermoarul şi pa. "Poziţia copilului" e un film construit din jocul actorilor şi situaţiile la care te mână scenariul, nu de scenariul propriu zis. Scenariul nu are deloc Oscar Wilde în el, ci justifică şi alimentează foarte bine derapajele personajelor. E un film situaţional, ca să zic aşa. Filmat (reuşit) hand held 80%, cu multe close-up-uri, se insistă pe expresivitatea actorilor (care e construită covârşitor de convingător). Genialitatea scenariului nu zace în limbaj, ci în situaţia pe care o creează. Să le luăm pe rând:…continue reading →