Per total? “După dealuri” şi “Poziţia copilului” sunt cele mai bune filme româneşti văzute într-o… bună perioadă de vreme. Şi asta nu o zic pentru că au luat premii şi e trendy să ţii cu Cannes-ul sau Berlinul, ci pentru că, oricum ai lua-o, filmele astea te răscolesc. Nu mergi ca la curve de Hollywood – închizi fermoarul şi pa.

“Poziţia copilului” e un film construit din jocul actorilor şi situaţiile la care te mână scenariul, nu de scenariul propriu zis. Scenariul nu are deloc Oscar Wilde în el, ci justifică şi alimentează foarte bine derapajele personajelor. E un film situaţional, ca să zic aşa. Filmat (reuşit) hand held 80%, cu multe close-up-uri, se insistă pe expresivitatea actorilor (care e construită covârşitor de convingător). Genialitatea scenariului nu zace în limbaj, ci în situaţia pe care o creează. Să le luăm pe rând:

Ce nu mi-a plăcut:
– filmul începe dur, cu pulă şi pizdă din belşug  – chestie pe care nu o gust. Oi fi io defect!
Notă: La Q&A, când a fost apostrofat de un spectator în legătură cu carnea de om din film, regizorul a punctat decisiv: “aţi putea spune la care înjurătură anume vă referiţi?” – moment de râsete, că nimeni nu e nebun să repete ce a fost pe ecran în aşa oraş mic, cu sala plină (deci plină-plină; a fost primul film românesc în care sala s-a ridicat în picioare să-l aplaude pe regizor; respect, oraş mic!)
– se face referire la Ciomu (ştiţi voi, the dick harakiri master). Bă, omul o fi avut, naiba ştie, un moment de nebunie pentru care a plătit şi plăteşte în continuare; are rost să-l imortalizezi drept oaie neagră pentru posterioritate? Înţeleg că deja e în folclorul urban, da’… o fi şi el om, o avea şi el baiuri, probleme… mno!
– foarte puţin, dar foarte puţin transparent dialogul de final. Insist să spun că e posibil să fie doar percepţia mea bolnăvicioasă.

Ce mi-a plăcut:
– după primele 10 minute, eram gata-gata să decretez în gura mare că juriul Ursului de Aur e format din băşinoşi nemţi decrepiţi şi că nu pricep de ce se dau bani de la stat pe filme de doi lei cu corupţie, drame ieftine, accidente, poliţişti etc. Presupun că ştiţi şi voi bubele filmelor româneşti, am mai scris şi eu despre ele. Nu puteam greşi mai mult! Pentru că:
– Luminiţa Gheorghiu e… cum să zic, o zână. E… bă, deci femeia asta e senzaţională. Respect, scumpă doamnă! Îţi dai seama ce regizor sadic şi actriţă fanatică dacă, în film, mama, o damă bine, de altfel, plânge cu muci? Femeia asta e atâta de prinsă, leoaică cum e ea, în iubirea asta Oedipiană (oare?) faţă de copilul ei, că nici măcar nu simte când zburdă graţios, în rol, prin discuţii complet pe lângă subiect. Transă de iubire de mamă, frate. Explicaţii în nota de mai jos:
Notă: Acum ceva vreme, o prietenă din Cluj plecată de la acelaşi liceu sibian ca mine mă întreba de familia gropărească, şi nu s-o putut abţine să nu mă întrebe: “Şi mămica cum e? Mămică nebună?” Apoi s-a gândit preţ de o secundă: “Nu are cum să nu fie mămică nebună! Toate suntem mămici nebune!” Dragi tătici, ştiu că zâmbiţi când citiţi cuvintele astea!
– Bogdan Dumitrache e un vrăjitor, joacă rolul de copil sufocat de dragostea mamei ca un înger. Scenaristic, este foarte meşteşugit exonerat de vină. Florin Zamfirescu e tatăl prin excelenţă (“Lasă-l, dragă, să-şi bată cuie-n picioare ca Hristos!” – ca şi Groparu tătic “Lasă-l, nievastă, să-şi spargă Gropărelu’ dinţii, că mai are vreo 30!”); aşa era şi Gropăroiu (tatăl gropăresc), şi Gropăroiul Gropăroiului. Adrian Titieni – superb. Vlad Ivanov – cel mai malefic actor român, nu mi-l pot imagina altminteri. Ilinca Goia – dac-aţi şti, doamnă, cât v-am mai analizat! Nota zece!
– regizorul Călin Peter Netzer: hmmm… genial. A ales cei mai buni actori pentru a juca cele mai mănuşă personaje. S-a plâns că nu a avut decât o lună pentru filmări; m-a trecut un fior dureros prin măduva oaselor (noi am filmat 16 zile pentru Usturoi, şi încă am coşmaruri cu asta). Scenarist, producător, regizor… nici Leonardo da Vinci nu o fost aşa ceva, aia-i clar.
– rugămintea actorilor – români, veniţi în cinematografe la filmele româneşti! Şi nu cred că au zis asta ca să facă bani gârlă pe seama românilor care plătesc uneori sub 2 euro pe bilet, ci pentru că trebuie să ne cunoaştem valorile. Presupun că ştiţi că o mică parte din banii pe care îi daţi voi la buget merg şi în cinematografia românească, nu? Păi nu sunteţi curioşi cum se cheltuie banii ăştia?
îi sunt profund recunoscător regizorului pentru că nu a arătat o Românie în care se poate rezolva chiar orice cu şpaga. Mă aşteptam ca poliţaii să fie cumpărabili cu un cartuş de ţigări şi astfel să confirme psihoza Vestului că suntem o ţară care exportă corupţie, prostituate şi “carne de vită”; noroc că nu a fost cazul.
– scenele de la final sunt atâta de bine construite, că jur că puteai auzi cum se învârt atomii în sală. Voi ştiţi cum se aude o sală de 700 de locuri care-şi ţine respiraţia? Asurzitor.

Concluzie? Lumea a uitat, pur şi simplu, pe unde e ieşirea, s-a înghesuit la o singură uşă uitînd că ieşirea principală, de fapt, este alta. Ăsta este efectul “Poziţia copilului”.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 18 comments

  1. Gigi Reply

    Am fost de faţă la evenimentul care … a produs această cronică ! Un film excelent ! Jos pălăria !

  2. Silu Cartoon Reply

    Ma bucur ca filmul a fost o surpriza placuta! 😀 Nu prea inteleg cum “dick harakiri master” cum zici tu, poate provoca compasiune. Ciudat, eu totusi simt compasiune pentru celalat om. Si toleranta mea este mare, dar nu pentru prostie… A, daca zici ca era un detaliu care nu merita mentionat (nu isi gasea locul) in film, inteleg.

  3. alin Reply

    Ce ma, astia au inventat o noua pozitie ?! Si-api sa nu vina apocalipsa, ca suntem niste pamanteni infecti, numa prostituate si futai pe toata planeta, altceva nu mai exista !

  4. Ionel Reply

    trebuie sa intreb ceva pentru ca sunt foarte curios. si nu bat niciun apropo dar s-a platit bilet la vizionarea acestui film?

  5. dudi Reply

    Dupa ce am citit cu mare atentie com groparesc abia astept sa l vaz si io da numa cind viu acasa sa ma pot delecta 💡 auzi,da ai facut si facultatea de critiacat filme ca vad ca le ai?aici am crezut ca i o dat ursu ca rejizoru are nume de neamt da dupa recenzia ta 😳

  6. Groparu Reply

    @ Ionel: am avut invitatie la lansare. Am avut doua, si in urma concursului pe blog a castigat-o Gigi de mai sus (salut, domnu’ Gigi!). Ca detaliu usor important, cronica favorabila nu a fost influentata de acest lucru.
    @ dudi: facem si noi ce putem, sefu’!

  7. dudi Reply

    stii ce nu mi place ghe la cluuj?ca sala se numeste Flotin Piersic… 😳 asea ma cam furnica fiorii dar arta i arta nu te potzi c ..opune :mrgreen: inrest domnu ecaterinu oproiu la mai mare 😈

  8. Pamfletarul Reply

    Sper ca “Usturoi” sa fie peste cele pomenite. Despre ele… nu comentez, ma abtin pentru ca am prostata (inca) buna! 😈

  9. Poziţia Copilului - Teză a realităţii - bloodie Reply

    […] “Florin Zamfirescu e tatăl prin excelenţă (“Lasă-l, dragă, să-şi bată cuie-n picioare ca Hristos!” – ca şi Groparu tătic “Lasă-l, nievastă, să-şi spargă Gropărelu’ dinţii, că mai are vreo 30!”); aşa era şi Gropăroiu (tatăl gropăresc), şi Gropăroiul Gropăroiului. (Groparu’) […]

  10. Ionel Reply

    s-a inteles gresit, eu intrebam daca s-au vandut bilete la aceasta vizionare.

  11. Alina Reply

    Buna analiza, al doilea paragraf e esenta. Zic si eu:
    Dupa Dealuri imi da nevoia de a-l revedea, l-am vazut deja de 3 ori, de fiecare data cu alti ochi. Ramane la fel de foarte bun.
    Pozitia Copilului ma lamureste din prima. E un film clar, nu-mi da dubii, nu-mi da de rumegat dupa vizionare. E o stare, cum bine zici.
    Excelent jocul actorilor, cred ca daca se dadeau ursi pentru 5 roluri secundare Netzer facea gradina zoo.
    Trebuie sa spun si o dezamagire provenita de la ambele filme: Tania Popa nu cred ca a fost la inaltimea colegilor ei.
    Succes romanilor, ce confortabil e sa avem nu numai un film bun, ci si termen de comparatie!

  12. Elena Reply

    Si eu am privit filmul si apoi am dezbatut impreuna cu echipa ce si cum, intr-un cinema din Bucuresti. In sala era si o doamna doctor care a pus problema ridicata de tine, referitoare la mentionarea lui Ciomu. Explicatia Natashei Raab (care printre altele e si prietena doamnei respective, in viata reala) a fost ca asa e si in viata, ca de cele mai multe ori isi dau cu parerea fix cei care nu se pricep. Si ca acela era un dialog intre neinitiati.

Leave a Comment

Your email address will not be published.