Nu Miss critic de film

Cel mai pe gustul meu film despre Holocaust este, firește, La vita è bella: doza perfectă de umor tragic, de neprevăzut și o poveste care te duce acolo unde vrea ea. În contrapartidă, cel mai horor film despre Holocaust (nu mai știu cum se numește) conținea o scenă care mi-a rămas înfiptă în minte ca o pană de lemn: o herghelie de despuiați și despuiate împinși, în eternele lătrături de ciobănești germani și în obsesiv-nelipsitul schneller! schneller!!! din filmele cu deportați, la dușuri. Lângă, un excavator săpa ceea ce urma să fie groapa lor comună. Urmează inevitabilele lovituri în ușă și strigăte ale muribunzilor din camera în care se golise Zyklon B și un râu galben de urină spumoasă care iese din hangar în momentul în care strigătele și bufniturile mor. Apoi, fiecare cadavru este dus către groapa tapetată cu var, dar nu sunt aruncați acolo cu bufnet surd înainte ca un dentist conștiincios să scoată, extrem de grafic, dinții de aur din gura victimelor. Toată scena dura vreo 15 minute lungi. Din fericire, Son of Saul nu-ți bagă pe gât scene grețoase - cel puțin nu-și face din asta un port-drapel. Pe de altă parte, nici nu ai parte nici de un regal cinematografic cum e Life is beautiful, pentru că nici nici László Nemes nu e Benigni. Nu are cum: spre deosebire de italieni, ați văzut ce încruntați umblă ungurii călare de ziua lor națională?…continue reading →