Cluj

Cum se alege un costum de mire

(învaţă, man… că sigur nu ştii!)

Deci mai aveam 2 zile până să mă însor, şi vreo 47 de chestii de rezolvat. Între ele – să-mi iau un costum de mire necocălar, fără prea multe sclipiciuri şi paiete. Negru – să mă pot şi mormânta în el, 2 în 1.

– TU ÎNCĂ N-AI COSTUM?!?!?!?!

O picat reţeaua Vodafon 3 zile şi s-or ars patru zeci de stâlpi de telefonie mobilă când mi-o urlat o dată mamaşa în telefon, cu glasul disperării.

– Mamă… acum nu mai e ca pe vremea voastră. Amu sunt 80 de magazine de costume în Cluj!
– 80? zice mamaşa. Mult, mult. Şi dintre astea… câte au marfă de calitate?
– Vreo 2… 3, zic.
– 2-3? Mult, mult! zice mamaşa.

Ei bine, da: aţi fi surprinşi să aflaţi câte magazine, în ciuda crizei care umblă ca proasta pe mapamond, într-adevăr au marfă! Nu avem model pt dvs, nu avem în spate alte modele, nu primim decât peste o lună, staţi puţin că vin imediat, Nuţi, ai făcut cafeaua?, vă putem ajuta cu ceva?, închidem în 3 minute, nu avem veston care să nu facă cute la burtă, nu, nu colaborăm cu nimeni care să vă facă tivul la pantaloni, aveţi nevoie de o mărime mai ciudată la costume, nu se mai fabrică costume cu doi nasturi la veston (!!!).

Până am ajuns la magazinul Central – un loc în inima Clujului. Unde m-o luat în primire o tanti pe la 45 de ani – încă verde. S-o uitat la mine, şi mi-o glăsuit:

– Ştiu io exact ce costum vă trebuie!
– Ghe mire, fac io pe deşteptu.
– Stai aşa!

Şi-mi aduce un umeraş cu o chestie neagră pe el. Io mă îmbrac, şi încep mofturile. Femeia se uită la mine, şi zice:

– Nu, nu ăsta. Stai aşa.

Deja mă tutuia.

– Ăsta-i, zice ea, şi îmi înmânează alt ţol. Amu să văd la ăsta ce vină îi mai bagi!

Îl iau pe mine. După tonul ei am înţeles că îmi şi pârleşte vro două dacă refuz costumul, şi mă scoate afară în şuturi; apoi mă dă cu catran şi fulgi de găină şi mă plimbă prin târg călare pe o prăjină.

– Nu aşaaaaa…. nu aşa! În primul rând ia şi pantalonii de la costum pe tine! Nu îi proba cu pantalonii de stradă, că îţi cade costumul rău. Aşa. Acum ia-ţi şi pantofii cu care mergi la nuntă. Buuun… Acuma stai să-ţi dau cămaşă, să probezi.
– Da’ am tricoul…
– Nu! Nu cu tricou. Probezi cu cămaşă! Tricoul îţi face cute la torace, d-aia nici un sacou nu ţi-i bun.

Se uită la mine cum îmi dezvelesc bustul meu de grec în criză.

– Cureauă ai?
– Păi nu o am,… că încă nu am cumpărat pantalonii, nu ştiu încă după ce gaică să îmi iau cureaua!
– Stai aşa.

Şi revine cu o curea de piele, pe care începe, ca o nevastă cu un soţ ‘andicapat, să mi-o treacă pe la mijloc, în timp ce eu mă uitam la ea prostit.

Şi atunci, în timp ce mă ajuta cu cureaua, era cât pe ci să se întâmple.

Era cât pe ci să mă atingă la ciucurel. Ca din greşeală.

– Staţi, mi-o pun eu, cureaua, staţi… şi mă smulg, ca proasta la pwlă.
– No? cum îţi vine? mă întreabă, în timp ce mă mângâia pe piept ca să-mi încheie nasturii de la cămaşă.
– Bine, foarte bine! gem eu.
– Stai să-ţi aduc o cămaşă mai potrivită, zice tanti, şi mă ia de gât cu un metru de croitorie apărut de nu ştiu unde, să-mi ia măsura; apoi mă mângâie pe ceafă!

Aproape mă apuc să mă bat cu ea; dar izbutesc să mă uit în oglindă. Costumul îmi vine ca turnat de Felix la Securitate – adică impecabil.

Ca norocu’.

– Gata! strig. Gata!
– Uite! Uite ce bine-ţi stă! şi îşi trece degetele prin părul meu de 1 cm, să mă pregătească; şi vine spre mine, parcă să se uite şi ea în oglindă să mă vadă din perspectiva mea, şi să se lipească oleacă de Groparu .
– Îl iau… îl iau! Cu tot cu curea! Cu tot! Gata!
– Stai să probăm cât să-ţi facem tivul la pantaloni…
– Nu trebe! Nu trebe! Mi-l fac io, mi-l lipesc cu silicon… gata! Gata!

Şi am fugit cu marfa sub braţ, mai orfan de ceva sute de lei. Că no, mi-o trebuit şi cureaua, şi n-am mai avut răbdare să stau să mă ajute să mi-o dau jos.

– Să vii să-mi spui cum o fost! o mai strigat după mine.

53 lovituri, dă-i și tu!

E timpul să vă cumpăraţi apartament în Floreşti

Articol publicitar marcat cu (P).

Pentru neclujeni (îmi pare sincer rău că sunteţi aşa, nu e vina voastră, e vina naturii): Floreşti e o comună pe lângă Cluj, foarte lipită de el – un soi de Bragadiru.

Deci: acum chiar e timpul să vă luaţi apartament în Floreşti.

În Floreşti preţurile au scăzut ridicol de mult: cu sub 30.000 un apartament de 2 camere de 52 mp este croit să vă satisfacă cele mai exigente dorinţe; la 40.000 deja puteţi spera la 3 camere – 64-70 mp, iar cu 50.000 4 camere cu peste 100 mp vă vor oferi cele mai bune condiţiuni pentru a creşte o familie numeroasă şi pentru a vă caza prietenii care vin mereu la Cluj – mai la un spital, la o admitere sau la un doctorat.

Finisajele se pot negocia cu dezvoltatorul, care în ultima vreme a devenit execrabil de politicos şi de amabil cu potenţialii clienţi.

Locuri de parcare sunt berechet, şi numeni nu va sta să vă pândească pe geam să nu le ocupaţi garajul: toţi oamenii stau înăuntru, relaxaţi în apartamentele lor.

Pădurea este la maxim 2-3 kilometri.

În Floreşti nu a ajuns norul de cenuşă al vulcanului islandez R%TJ!@GHIUJN=)&¤¤#%¤.

În Floreşti nu sunt ţânţari, deloc nu sunt.

Norul de praf din Sahara care face deja prăpăd în România va ocoli Floreştiul.

Totul se datorează, bine-nţeles, putorii de căcăreze de la firma de pui din imediata apropiere.

32 lovituri, dă-i și tu!

In cautare de verighete

Io abia azi mi-am luat verighetele. Inca nu am costum si pantofi de mire, dar sunt relaxat – e plin Clujul de magazine cu treninguri noi.

Două păţanii:

1. Magazinul Central, “un loc în inima Clujului”. Fiţe. Vânzătoare severe. Sărumâna! Sărumâna. Sărumâna??? Alo, tanti??? Heeelllooooo! Tu, doamnă!!! Aşa, vă mulţumim că ne băgaţi în seamă. Putem vedea un pic verighetele astea? Da, drăguţ. Astea sunt toate mărimile? Aha. Cât durează să le modificaţi să ni se potrivească pe geget, să le gravaţi? 2 LUNI????? Bine, vă mulţumim frumos, uite, vă adresez şi un zâmbet, e moca, aşa am învăţat eu în Europa aia de dincolo de Nădlac. Sărumâna…!

2. Magazin ţinut de un sirian. Haidaţi! Haidaţi înăuntru! Ha, pun pariu că drebuie verighet. Uite aici, bentru duamna, verighet gum vreţi! Frunos, nu? Ţertivigat audendigitate? Sigur! Vă dau. E original, e din Siria. Da, eu din Siria, am magazinul de 10 ani. Modificare de dimenziune? De be o zi pe alta! Dagă nu poatem, vorbit alţi zirieni, rezolvat. Da. Gravur verighet? Da, sigur! De pe o zi be alta. Dar… vă mai zic geva. Ăsta nu preţ corect. Nu! La verighete astea nu breţ corect. Uite, facem reducer: 5%! Nu e bult, dar e reducer! Şi… peste 60 de ani, voi venit aici, din nou cu modivicat verighet, că bătrâni, geget sghimbat dimensiun – rezolvăm! Gratis! Gasă de biatrâ!

Ei! Ia ghiciţi voi de unde mi-am cumpărat verigheţi, că eu, unul, am oscilat foarte, foarte mult. Foarte mult.

53 lovituri, dă-i și tu!

Auzită la ciainiz

Fastfood-ul chinezesc Shanghai din Cluj îşi face un titlu de glorie vânzând papa “chinezească” la preţ modic, da’ românii se înghesuie să cumpere fincă le place să se dea exotici la amiaz.

După ce mă ţăpisem amarnic la Casa Ardeleană cu o zi mai devreme cu nişte chiftele din zgârciuri, m-am dus şi eu să pap o tură de zamă de formol cu organe chinezeşti şi zeamă verde de chinez cu curry şi pui. Mă refer, of cors, la aspectul vizual, că de bunicică e destul de OK papa. Că nu are foarte multe în comun cu ce se papă în patria lor cu ochii mijiţi – asta, desigur, reprezintă o cu totul altă poveste.

Şi stau la rând, hămesit, cu o gură ca aia a lu’ Julia Roberts! În faţa mea – ceva seminţie de arab, nu vurbit vorte bine romunejte.

– ¤%&/()*¤= aveţ?
– Ce s-avem? întreabă domnişoara de tejghea chinezească.
– #¤%&/ de mare! repetă Achmed.
– Ce de mare? iar nu pricepe.
– Legume de mare!
– Nu, nu avem fructe de mare, zice domnişoara.

Nota 10 pentru domnişoara de tejghea chinezească că nu o izbucnit în hohote, că ne-ar fi împroşcat pe toţi cu scuipat de la râs. Io, unu’, am râs aşa, mai chinezeşte, în interior, fără salivă; ca după un haiku. Da, ca după un haiku.

11 lovituri, dă-i și tu!

Restaurantul turcesc

Restaurantul turcesc din Cluj se cheama Ali Baba, are site (dar eu, ca un laş ce sunt, nu voi da link către ei, fincă aşa pot discuta în voie despre ei, vără abeninţar ke taiat la mine ghiaur zpurcat) şi are de mâncare. Nu ştiu dacă servesc şi carne de kurd, dar voi întreba.

Un meniu costă 17 lei. Dacă eşti indecis, ca mine azi, primeşti două feluri doi, şi în loc de 17 lei plăteşti 24 (deşi le-ai spus clar, ghiaureşte, că vrei o combinaţie între două feluri doi). Aşa că eu, fincă sunt romun tumpit, nu las ciubuc la dreptcredincioşi. Fincă nici ei nu bat în casă ce le plătesc.

Papa e bestială. Azi, de exemplu, am luat şi prânzul, şi cina acolo. Posibil, totuşi, ca baclavalele să şi le cumpere gata făcute din Cora.

Şi în spatele tejghelei stă un ienicer.

Şi pe ienicerul ăsta care stă în spate zici că-l cheamă Marian, aşa de bine vorbeşte româneşte. Dar într-o bună zi vreau să-l rog frumos să mă înveţe să umilesc femeile aşa cum face el, că odată am crezut că spală pe jos cu chelneriţa aia, sireaca. Chelneriţă care atâta era de fericită că sclavageşte la străini, că nici nu băga de seamă. Vomei tumpit la romuni, aferim.

Dar azi ienicerul m-a făcut să mă râd.

Io, când văd oameni afurisiţi, am momente în care fac bancuri cu ei, să se râdă, că îmi strică chakrele dacă îi văd bosumflaţi. Şi azi îi spun lu’ Mustafa ăsta Marian:

– Supă de pui cu iaurt, la pachet!
– Şi felul doi? mă întreabă Mustafa Marian.
– Felul doi, îi zic eu, felul doi îl alegi tu!
– Ce să fie?
– Ce-ţi place ţie cel mai mult şi mai mult şi mai mult să mănânci de aici! şi îi arăt cu un gest larg, de bim-paşă, toată vitrina aia de împinge-tava din care se holbau la noi sarailiile şi vinetele umplute, de parcă erau ale mele.
– Ce îmi place mie nu este azi, zice el, tot bosumflat.
– Da? Da’ ce-ţi place ţie mai mult de aici, şi nu e azi?
– Carnea de porc, şopti musulmanul de el, zâmbind vinovat şi sperând fierbinte, pe barba Profetului, să nu-l audă vrun ayatollah de-al lor transformat în îngeraş, să-l pârască la Allah!

18 lovituri, dă-i și tu!