De ce urla copilul?

– Tati! Vezi de roşie!
– Ha?
– Vezi de roşie!
– Ce roşie? Vrei să-ţi cumpăr roşie?
– Nuuuuu! Vezi de ro-şie!!!

Mă trec toate sudorile (vorba aia, o blondă se trezi într-o dimineaţă plină de sudori; după o juma’ de oră, se treziră şi sudorii): ce va păţi eroul nostru, oare va face o criză din nou?
– Tu muiere! Ce vrea copilu’ ăsta?
– Gropărel, dragu’ lu’ mama – sare mămica repede în schemă – s-o întâmplat ceva?
– Mami! Vezi de roşie!
– Ce roşie să văd?
– VEZI DE ROŞIE!!!!
– Ioi, opreşte maşina, că nu mai pot. În fiecare după-masă aceeaşi criză! Da’ ce-o fi cu el!

Tot sângele i s-o urcat la nievastă drept în obraji, zici că-i lampion.
– Muiere, pliz relaxează-te şi încearcă să afli ce vrea pruncu’!
– VEZI DE RO-ŞIE!!!! VEZI DE RO-ŞIE!!!!!!

Ca o mantra repeta ăsta micu’. Ca o placă stricată.
– Iară eu! Că tu de fiecare dată te pui la volan, şi mă laşi pe mine să mă ocup de micul mustang! protestează ea.
– Iubita mea, dacă ai şti să parchezi te-aş lăsa pe tine să conduci, na!
– Siiiigur! Uite cine vorbeşte, luna şi accidentul!
– Ce lună şi accident? Ultima dată când m-am băgat în fundul cuiva o fost prin iarnă!
– Dada, vorbeşte domnul mai mult ca perfect!!!!
– Ce spuseseseşi? încerc eu să o dau pe glumă, iarăşi; şi iarăşi fără succes.
VEZI DE ROŞIE!!!! urla Gropărelu’, de se crăpau gheţarii şi parbrizele taman hăpt prin Groenlanda.
– Roşie! Vrea roşie! Maşina roşie, Gropărel? Să-ţi ia tati o maşină roşie? Sau o roşie? O tomată, ceva? O gogonică?
– NU!!! VEZI DE ROŞIE!!!!
– Muiere, mă las păgubaş. Io opresc maşina, mă dau jos şi-l las să urle până se linişteşte, doară n-o zbiera o veşnicie!
– Sigur! Dă bir cu fugiţii, că aşa faceţi voi, bărbaţii! Sunteţi toţi la fel!!!

Cu vreo 20 de minute mai devreme:
– Tu muiere! Îl mai ţii minte pe Dinescu?
– Care Dinescu?
– Ăla, ştii tu, fostu’ Caţavencu; ăla de are amu emisiune pe TVR 2 şi nu lasă invitaţii să vorbească, că numai el le ştie pe toate; el şi cu tine, iubita mea, fireşte!
– Ce-i cu el?
– Păi am prins de la el o reţetă cu sfeclă roşie, pe care o prăjeşti în tigaie ca pe cartofi; şi aş vrea să o-ncerc. Deci mergem prin piaţă, să iau sfeclă roşie, pentru că viaţa e prea scurtă ca să nu profiţi de sfeclă roşie.
– Aşa e; viaţa e prea scurtă ca să nu profiţi de sfeclă roşie! zice nevastă-mea, supusă ca o cadână.

15 lovituri, dă-i și tu!