TIFF 2017, concluzii de final (dacă erau de-nceput, nu se numeau concluzii)

S-a încheiat ediția TIFF la care am fost cel mai prezent. Cu stres, cu alergătură și saturație de filme de tot felul - uitați aici cum s-a făcut selecția -, cu petreceri în fiecare seară (!) - țin să mulțumesc și pe această cale la nevasta mea înțelegătoare, se dedică următoarea melodie pentru ea! - și cu reacții care mai de care vis-a-vis de anumite evenimente (mai ales cel cu manelele). Care reacții mă bucură, pentru că numai legumele nu au păreri despre manele pe lumea asta. Nefiind legumă (deși dezvolt cu perseverență o burtică ca o lebeniță), mi-am dat și eu cu părerea aici, la invitația lui Alex Negrea, cu care am făcut un Facebook Live de toată frumusețea…continue reading →

Ofer 5 invitații curate la filmele TIFF din partea Persil

Update: câștigătorii unei invitații duble la orice film de la TIFF, aleși cât se poate de subiectiv de mine însumi, sunt: 1. pop simona maria 2. Ormenisan Andrada 3. Atti 4. Obi Two Kenobi Angy 5. Nica Bogdan Veți primi un mail de la mine în care o să vă cer adresa de primire a invitațiilor, OK? Tuturor, mulțumesc frumos pentru comentarii! Din fericire pentru voi, cei de la Persil au plusat premiile cu încă 2 invitații duble. Unde merg acestea: 1. La prietenul meu Zolty. Sper să poată veni! 2. La Bubu. Dacă vrea. Pentru că citează din Usturoi. Mențiune: Marcian, aia cu ”suntem o țară mică, câteva mese!” m-a făcut să LOL. Și Angy. Angy, dacă cineva din lista de mai sus nu poate veni la TIFF, tu ești următoarea, OK? ========================================================== Merg la ceva petrecere, în iarnă. Ca de obicei, reușesc să eșuez la masă cu o cunoștință din cămin, deci de acum o mie de ani, cu care nu m-am mai văzut cam tot de atunci: - Ce faci, Gropare, pe când următorul film? (primesc întrebarea asta extrem de frecvent). - Man, nu știu... e greu, na. Toți se plâng de finanțări, de la filme cu 800 de spectatori la ăia care-au luat Cannes-ul. - Băi, dacă mai faci un film, să știi că te ajut. - Man, mersi frumos, da' cu ce m-ajuți?…continue reading →

Niciodata nu a fost un moment mai bun sa veniti la Cluj, si poate niciodata nu va mai fi

Cu TIFF și Comedy Cluj, festivalurile de film care prind ca între paranteze delirantele Untold și Electric Castle, plus pleiada de festivaluri de jazz, concerte, evenimente sportive și tot altceva ce face orașul ăsta cool, Clujul a încheiat meditațiile de mers pe scenă, și-a tras ultima corecție de sâni și acum zâmbește, irezistibil, din albumul celor mai sexy orașe din zonă.…continue reading →

Am pierdut filmul Usturoi. Apoi l-am regăsit

- Alo, Gropare? Am o veste proastă. Da' extrem de proastă. - Ce s-o petrecut? - Stai jos? Eşti cumva călare pe vreun scaun, pe vreo plută fluvială pe Colorado sau chiar pe un taur înfuriat prevăzut cu şa? - Nu, sunt pe drum. - Atunci stai jos şi ascultă: am pierdut BluRay-ul cu filmul Usturoi. - Haha, ce? - Deci: ştii BluRay playerul pe care l-am adus ca să avem back-up pentru proiecţie? - Da! Dar nu l-am folosit! - Aşa este. Dar avea discul în el. - Aşa, şi? - Păi mai ştii că după proiecţie ne-ai chemat pe toţi în faţă, în clipa aia psihedelică, când am făcut poze 40 de minute? - Da! - Mno... cineva o furat BluRay player-ul din spate, că-l pusesem pe scenă; şi - pac, două secunde m-am întors şi nu mai era acolo.…continue reading →

“ÎndrăgosTiff”

(Atâta-mi place calamburul ăsta de şi mor - şi reînviu).

Aşa cum spuneam ieri la dezbaterea despre Internet şi filme, pe perioada TIFF-ului Clujului îi mai creşte un plămân. Şi, după nunta de sâmbătă (casă de piatră, Oana şi Marius!), urma să primesc la masă vreo 11 oameni veniţi din Sibiu la nuntă, dar m-am trezit cu 3 kile de friptură de carne nemâncată: oamenii uitaseră că e TIFF-ul, au contramandat şi m-au lăsat cu mâncarea aburindă în farfurii ca să se ducă la filme. Nu e stres, data viitoare când mai vin la masă le servesc aceeaşi mâncare, să se înveţe minte!…continue reading →

  • 1
  • 2