Și? Cum v-ați petrecut noaptea de dinainte de prima zi de lucru?
Am adormit la TV pe la 1 noaptea, că no, după revelioane și petreceri ardelenești de tip chef nu mai poți adormi la or 21:00 ca monahii de la mănăstirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca al Moldovei!
Pe la 2 noaptea, când de regulă visez că-s iară în Deltă la pescuit și nu prind nimic, mă zgâlțâie nievasta:
– Scoală și ai și tu grijă de asta mică, că nu doarme de 3 ceasuri!!!
Aia mică Gropărică se uită un pic la mine încruntată ca Decebal când o văzut că e invadat de romani care poartă sandale cu șosete;
apoi izbucnește în urlete.
No-apăi ia-o în brațe, plimb-o, cântă-i, povestește-i!
Într-un târziu (pe la 4 dimineața) reprezentantele lui Venus din familia Groparu își găsesc hodina și ațipim toți.
Pe la 7 mă trezește iar nievasta:
– Iar e trează Gropărica, mai ține-o tu până mai dorm o oră, că-s varză.
No-apăi ia-o în brațe, plimb-o, cântă-i, povestește-i!
La un moment dat, Gropărica se încoardă toată… și trage un caca monumental la mine-n brațe. Știți cum s-o-ncălzit pempărsul? Ardea ca tava de jăratic din meniul calului lui Făt-Frumos.
Hai s-o schimb, îmi zic.
Acuma… în ultimele două săptămâni, Gropărica mea s-a schimbat din cea mai așezată ființă din regnul speciei Sapiens într-un fel de viezure din ăla african de mușcă leii de nas și fug bivolii din calea lui; că se zbate ca Simona Halep după tratament cu hormoni de ghepard – mai ales când o schimb.
Dacă citiți mai sus, puteți constata că am scris caca și apoi monumental îngroșat – pentru că se boise cu zângăleală pe tot spatele ei și pe piciorușe; și mi se mai și zbătea ca o lipitoare cu patru picioare când o pui în ac, dezastru; și arunca cu cachi prin toată casă, că deja disperam, mă gândeam s-o scot afară, la zăpadă, că abia acum 4 luni am zugrăvit tavanul!
Și-n timp ce se zbătea ea mai cu furie, eu încercam disperat s-o țin în loc fără s-o fac cu caca pe frunte; și, în zbaterea asta, dintr-o dată mi-o tras un călcâi hotărât fix – da’ fix! – în testicule.
În secunda următoare am îngenuncheat de durere; și am scos un vaier stins ca de motan în perioada de împerechere, diavolul tazmanian e mic copil.
Nievasta, de colo, pe jumătate adormită:
– Ce-i cu fata, s-o răcit? Auzi ce voce pițigăiată și răgușită are! Ai auzit?
🤣🚼🚮☣🤣😴
nu mai țin minte cu noaptea aia, că am încceput mica de pe 2, așa e pe aici
Eu știu că e un proverb legat de aventurile tale nocturne cu gropărica : ești plin de noroc 🙂 🙂 🙂
Amu prin ce țări păgâne umbli, de nu lasă omul în pace cu mahmureala lui până pe 6 ianuarie?
Nu-s departe, Abu Dhabi doar.
Exista sarbatori locale care au zile libere de te saturi, de ex dupa Ramadan este sarbatoarea Eid care are de la 6 la 14 zile libere in functie de cum cad vinerile si sambetele.
Si mai au si un obicei de picnic : se duc cu cortul in desert si stau cateva zile cum ne ducem noi la padure. Asa ii invata pe copii cum au trait strabunii lor!
Apăi pot veni și în România cu cortul, la cât de abitir ne tăiem noi pădurile.
Le poți recomanda, mai ales că țării i-ar prinde bine niște petrodolari.
😀😁🧸🧹🍩🍀👨🚀💩😷
Gropare, am vazut asta si m-am gandit la tine 😀
https://img-9gag-fun.9cache.com/photo/aL0A3bg_700bwp.webp
Hahahaha, da, dar dupa aia you miss all the sweet baby puke.
(apropos, toți tăticii au ceea ce se numește epoleți – urme de lăptic regurgitat pe umerii lui tati)