Să trăiți, să-nfloriți, sper c-ați avut sărbători fericite chiar dacă n-am apucat să vă fac urare în acest sens! Că n-am apucat pentru că e foarte greu să mai scrii pe blog când ești ocupat cu cântăritul, studiatului, adulmecatului și postatul scutecelor lu’ fiică-ta pe rețelele sociale, că așa-i dacă n-ai făcut salată de boeuf, faci poze la ce produce familia.

Mno; și între Crăciun și Revelion ne scoate nievasta prin oraș la plimbare să mai ardem jumerile, altfel ar fi fost dezastru, și ne oprim pe Eroilor să balotăm o cafea, după-amiază romantică.

Ca să nu intrăm cu Gropărica înfofolită și adormită în crâșmoteca hipsterească, intru numai eu, cumpăr licorile columbiene exagerat de scumpe și mă întorc către familie, ca să le savurăm în frigul pătrunzător și ceața cu care ne binecuvântează Someșul în fiecare an.

La un moment dat Gropărica dă semne de trezire; și degeaba încerc s-o mai plimb, că-ncepe instant un recital de zbierete, că așa face mai nou, se antrenează la țâpurit.
– O pălit-o foamea! zice nievasta, alarmată.

Noi am fi putut să ne întoarcem în cafenea și să ne punem la o masă ca s-o alăpteze, dar pur și simplu nu știi ce să mai faci în zilele noastre, că dacă-ți vine chelnerul și-ți spune că nu e voie să alăptezi la ei în cafenea, ce faci, te apuci să te bați cu ei, așa cum ți-ai dori?
– Stai liniștit, îi dau aici să pape, pe bancă! zice nievasta.

Și se acoperă cu ceva năframă, pune fata la sâni, fata-ncepe mnioc-mnioc să bage lăptic, situația e salvată.

Băi, și fix, da’ fix în secunda în care o pus fata la sânul dulce, băi, deci fix atunci se apropie de noi o doamnă să cerșească bani! Fix, astronomic de exact, ne pândise de ceva vreme și ne-o atacat fix când eram în cel mai vulnerabil moment.

Politicoasă, e drept, dar ca o hienă. Ca o hienă politicoasă, dacă vreți.

Cu stresul pe care-l aveam în fizic, eu recunosc din prima că nu eram cel mai cooperant adult pe o rază de 5 cvartale și 2 arondismente; și când am urlat odată la ea, băi, deci știți cum și-a luat tălpășița? Așa de repede, că cred că s-a și scăpat niște pipilică pe ea, de frică, că era cam geruț.

Și? Ați simțit și voi din plin spiritul sărbătorilor binecuvintate? Poate în trafic, la non-stop sau prin mall-uri?


Primită pe WhatsApp de la vreo 12 prieteni, a fost anul imaginilor tematice forward-ate

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 3 comments

  1. andu YY Reply

    E o doamnă din asta in parcarea-sosiri dela Otopeni cu un copil in brate, care vine mereu acolo, si se apropie si te atacă exact când te chinui să-ți urci bagajele in portbagaj care tocmai se încăpățânează să nu intre ( eu o chem mereu pe fie-mea sau un vecin cu mașina mea la aeroport, deci nu la taxi)
    Băi si când am urlat o dată la ea să plece e lângă mașină, cred ca s-a cutremurat si turnul ăla de control al aeroportului, a plecat bombănind, si am mai văzut-o apoi în parcarea de la Băneasa shopping mall, si apoi am văzut-o într-un reportaj despre cerșetori.
    Hai mulți ani, sănătate și belșug Gropare cu toată familia ta

  2. Ady Reply

    și era ziua de crăciun, mai pe după-amiază. copiii (nepoții, 3,5 și 5,5 ani) se băgaseră la nani și era liniște. liniște d-aia -muzică celestă pt urechi. dar cineva a uitat poarta deschisă și-au intrat urătorii. cu o tobă. tobăiau și zbierau chestii. și-am ieșit în ușă și-am lătrat ”liniște bă, că dorm copiii” de vorba ta, cred că s-au scăpat nițel pe ei.
    n-au mai scos un sunet. i-a împăcat tata cu ceva pt urătură.
    nu, copiii nu s-au trezit. 🙂

Leave a Comment

Your email address will not be published.