Imediat după Covid m-am dus până-n VIVO ca să golesc Decathlonul (re-zo-lu-ți-i-le de an nou!!!) și să umplu cămara casei, că supraviețuisem vreo 3 săptămâni de izolare numai cu Bringo și cu ce-și făcuseră pomană vecinii să ne aducă de la magazinaș; plus de asta, mi-era și ffffff poftă de o ciorbă tradițională de fasole, linte, mazăre și quinoa, e simplă, poate vă dau și vouă rețeta într-o bună zi*.

Și, după ce achiziționez toate legumele de sezon culese natural în luna ianuarie în România, mă îndrept către mașină după ce returnasem coșul de cumpărături.

Și l-am văzut. Trebuia să fii orb să nu-i vezi pălăria aia cât o stație spațială internațională neagră; iar mustăcioaia aia pe oală oprea vântul cale de patru cvartale americane.


Ceva de genul. Bine, ăștia-s albi care se dau din ăia; iar ăluia din stânga chiar îi e ziua azi, să trăiască și să deie de beut!

Vine către mine cu pași grăbiți, iar eu – prudent – iuțesc ritmul.
– Domnu’! Domnule!

Presimțind ce urmează, o tup la fugă ca un indigen din tribul Rarámuri, el nu se lasă și calcă rapid către mine cu salturi feline – cât îi permiteau ciocatele cu toc, că era mic, gras, pe tocuri, în spatele unei mustăți și sub o pălărie monumentală total ne-aerodinamică.
– TINERE!!!!

Fin psiholog! Fin, foarte fin, când l-am auzit cum mi-a zis m-am și oprit instant ca supa.
– Dom’ne, hai să facem o afacere!
– N-am! Nu! Negativ! Deloc! Decât!

Știam prea bine: dacă începe să te îmbârlige, te nenorocește, îi dai și mașina de pe tine, lănțișorul, verigheta… rinichiul îl dai d-lui doctor Lucan…
– Stai! Uite aici, am un parfum franțuzăsc original, ți-l dau ieftin!!!
– Nu-mi trăbă!
– IEFTIN! 150 de lei… dă-mi 130, pentru dumneata, că ui ce frumos ești!
(mi se vedeau doar ochișorii deasupra măștii, dar pesemne aveam mersul sexy și domnul avea ochiul format)
– Nu! Lasă-mă!
– 100, hai! 100 de lei, domnu’, acum l-am primit! Franța!!! Te va iubi nevasta!
– Nu!!!
– 80 de lei! Hai, dă-mi 80 de lei! Oarfum de calitate, trezește bilido-ul la femei!
– Nu mi-l trabă!!!
– 60 de lei!!!!!!

Deja intrasem în mașină când mi-a dat un puf direct în ochi, ca să simt eu bunătate de parfum franțuzăsc de elită, care trezește bilido-ul în orice femeie. Nu mai puteam închide portiera de mâna lui, dar el nu era agresiv, voia doar să-mi facă un bine cu parfumul, altfel n-ar fi insistat.
– BĂI OMULE! ÎNȚELEGI CĂ NU MI-L TRĂBĂ? ÎNȚELEGI CĂ NU-L POT LUA? CĂ LA MINE ÎN FAMILIE NU EU ÎMI IAU PARFUMURILE? CĂ NICI ASTA N-AM VOIE? CĂ-MI IA NIEVASTA CE PARFUMURI VREA EA ȘI EU N-AM NICI UN CUVÂNT DE ZIS? PRICEPI ASTA, SAU EȘTI  TURC?!?!?!

L-am terminat cu asta. I-am dat și fatala:
– CĂ TOATĂ ZIUA NUMA’ GĂTESC ȘI FAC CURĂȚENIE! ȘI STRÂNG DUPĂ EI! ȘI TU VREI ACUM SĂ-MI BAGI SCANDAL ÎN CASĂ! SĂ MĂ PUI SĂ IAU PARFUM NEAVIZAT! Du-te, du-te!

Și s-a dus.

A fost mai ușor decât am crezut, poate vă inspiră și pe voi; dacă vă prinde și pe voi prin parcări și vă atacă cu arome pariziene, îi puteți spune că mă citiți și poate vă dă discount și mai generos, dacă nu reușiți chiar deloc să nu cumpărați.

______________________
* Hai că totuși vă dau rețeta de ciorbă tradițională de fasole, linte, mazăre și quinoa: e simplu, la ciorba tradițională de fasole nu mai pui linte, mazăre și quinoa; la ciorba de linte nu mai pui fasole, mazăre și quinoa; la ciorba de mazăre nu mai pui fasole, linte și quinoa; și ciorbă de quinoa, sincer vă spun, n-am făcut până acum, nu cunosc.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 5 comments

  1. Gigi Țepuș Reply

    Am trecut și eu prin aceeași experiență… bine, mai puțin aia cu tinere și așa, că am chelie și ce a mai rămas este alburiu…. m am riscat și i am întors spatele fără un sunet…dar promit că data viitoare o să i spun că te citesc! 🙂

  2. gabi Reply

    Așa am pățit eu cu soacră-mea. Vine într-o zi soacră-mea victorioasă în casă si îmi pune pe pat (mai exact pe cearceaf, să fac hepatită și nu alta) o cutie cu un mixer, o cutie cu un fier de călcat, una cu tacâmuri și nu mai știu eu ce era pe acolo. Și-mi spune că toate costă numai… nu știu cât, n-am reținut, nu are importanță. Eu o întreb de unde le are. Că le are de la un om, care așteaptă în fața blocului să-i ducă banii. Și jos la parterul blocului mai era și un pachet mare cu o pătura de lână, lux-a-ntâia, pe care nu a putut să o care patru etaje. Iau toate pachetele în brațe , soacra după mine și cobor la negustor. Care negustor era tot așa un pălăriat, cu cămășuța descheiată frumos la gât și o mustăcioară la purtător. A început să insiste și să lase la preț. Ei (erau doi, unul în mașină și unul era negociatorul) până au vorbit cu soacră-mea (înainte de a urca în casă) au aflat și cum o cheamă (nume de familie maghiar), că au început să mă întrebe dacă “tudom moghiorum”. Pe mine mă luau toți nervii. Abia am scăpat de ei. Noroc că nu a avut soacră-mea bani la ea, că o făceau de bani. Așa ofertă nu mai prindea ea.

Leave a Comment

Your email address will not be published.