Cu o pană de baterie la mașină toți suntem datori

– SĂ VEZI CE AM PĂȚIT! DOAMNE, DUMNEZEULE!!!

Așa a-nceput nievastă-mea apelul. Eu eram acasă cu aia mică, tocmai terminasem de băgat cărțile în bibliotecă (urmează postări cu biblioteca, că am stat după ea vreo 9 luni de zile) și contemplam tavanul sufrageriei când telefonul ei m-a scos din Zen cu zgâlțâieli.
– Ai văzut prima păpădie de anul ăsta?
– Nu mai pornește mașina!!! Și sunt în spălătorie! Și i-am blocat pe toți! ȘI NU ȘTIU CE SĂ MĂ FAC!!!!
– Haideți acasă.
– Nu pot lăsa mașina aici, că or zis ăștia că sună la tractări și ne-o vând în Ucraina!
– Haideți acasă! Și apoi merg să văd despre ce e vorba.

Ajunge nievasta cu Gropărelu acasă cu troleul, ca activiștii de mediu, iar eu mă duc la spălătoria din cadrul benzinăriei unde se săvârșise tragica dramă.

Firește – am plecat fără scule, doar cu frontala, că se întuneca; plus de asta, eu am scule suficiente în portbagaj, și anume:
– o șurubelniță de nu mai știam unde i-am pus biții din vârf,
precum și
– o piatră pe post de ciocan.

Ajung la mașină, o descui de la telecomandă, se aprind farurile regulamentar, dau să dau cheie… nimic: doar un țăcănit de tip țaca-țaca-țaca, nu știu cum de VW-ul meu o-nvățat să facă precum o nievastă.

Fac rost de telefonul lui Dănuț Mecanicul de la Răzvan, căruia-i mulțumesc și pe această cale:
– E bateria, bos! zice Dănuț.
– Bateria? Cum așa, n-o făcut niciodată probleme.
– Doar bateria țăcăne așa. Zi mersi că nu e electromotorul sau… (aici n-am mai înțeles ce piesă o zis, electrocardiograma sau ceva, vulva valvei – ști’ soarele ce-o mai fi zis omul mieu).

Îl sun pe fostul proprietar: într-adevăr, bateria mașinii se cam apropia de pensie specială, la etatea de 8 anișori cu tot cu primăveri.

Bun, sun la taxi The Good Cab ca să fac rost de un dizălar care să-mi dea curent, am noroc de unul chiar la 20 m de mine, și 30 de lei mai târziu motorul duduia ca economie lui Tăriceanu, draga mea duduie. Am aflat cu ocazia asta de la taximetrist că musai să-ți iei cabluri de 1000A, cablurile de grosime/putere mai mici sunt bune doar ca să spânzuri un șoricel obraznic cu ele.

No, mă hotărăsc să duc mașina acasă, măcar acasă nu mi-o tractează nimeni până-n regiunea separatistă Donbass, și-apăi văd eu cum rezolv cu bateria nouă, și pornesc voios… și dintr-o dată îmi ia foc fundul de la incendiul din scaune!

Trag deoparte, pun mâna pe telefon și sun acasă:
– Tu nievastă… deci ați așteptat vreo oră după 5 mașini la spălătorie cu încălzirea în scaune dată pe treptele 2 și 3, cu oglinzile laterale puse pe încălzire și cu farurile care pornesc automat la fiecare contact? Și nu știai de ce nu mai pornește?

La telefon urmează o pauză de câteva secunde lungi. Apoi nievasta își drege vocea:
– Nu înțeleg ce vrei să spui, se aude cam rău, hai că vorbim acasă! Că m-ai lăsat cu doi copii pe cap și n-am vreme de prostiile tale.

PS: Am vrut să-i dau 10 lei domnului de la spălătorie, că la un moment dat a venit și el să-și dea cu părerea și chiar am legat o prietenie sinceră în baza faptului că nu a chemat Poliția Locală să ne amendeze; și știți ce-a făcut? M-a refuzat pentru că deja îi dăduse doamna și chiar nu mai trebuie. No, și d-aia-i fain la Cluj, că mai rămâi uneori și cu 10 lei în buzunar, că la cât costă chiria la garsoniere pe aici…