Sarea îmbucate

Ca să se spele de sentimentul de vinovăție că sâmbătă o avut nush ce eveniment cu firma și o plecat și m-o lăsat acasă cu doi copii care-mi încărunțesc și ce n-am chelit până acum, nievasta o adus la întoarcere o cutie plină de donuts de la Donuterie.

Vreo 6 bucăți, care mai de care mai exotice (auzi acolo, donuts cheesecake! Ce ziceți voi de asta, donuts cheesecake!!!).

Fiu-meu aproape că o plâns de bucurie când le-o primit, el are aproape un cult pentru asemenea lucrări divine, cred că-l fac preot de laborator de cofetărie.

Am obținut, totuși, de la el promisiunea că nu va fi văzut de soru-sa când înfulecă.

Promisiunea a ținut fix câteva ore, până Gropărica a căzut alergând prin casă și și-a spart buzica. Ca să n-o auzim cum se tânguie, i-am oferit ei ultimele bucățele, doar-doar s-o potoli comoara lui tati.

– Tu nu vrei? Vezi că nu-ți mai rămân! mă-ntreabă nievasta.
– Lasă! zic eu. Eu mă satur dacă mâncați voi.

A trecut o oră, poate și a doua; și, mergând prin bucătărie, văd pe blat ultimele firimituri de donut.

Ce-ar fi dacă…? mi-am zis. Nu s-a face gaură-n stratul de ozon dacă degust și eu! mi-am mai zis în continuare, tot mai decis.

Și bag cu lăcomie un dumicat la întuneric… băăăăi, frate, deci m-am schimonosit ca la ruccola, așa ceva sărat n-am mai mâncat de mult timp!

Mă duc la nievastă și mă plâng:
– E gata și Donuteria, au stricat-o și pe asta.
– Ha? zice.
– Păi am luat o bucățică, aproape că n-am putut-o mânca!
– Aaaaa… stai așa, firimiturile alea de pe blat nu-s de mâncat, am vrut s-o opresc pe Gropărica să mai înfulece și ca să se răzbune a vărsat sarea peste ele. N-ai văzut? De ce nu m-ai întrebat? Ce, credeai că la noi în casă rămân așa, donuturi nemâncate gratis?

No, de mâine cred că mă reîntorc la zeii mei de-nceput, măcar pe ăștia, odată ce le-ai dat sare și fum, nu-i mai poate nimeni bajocori cu substanțe.