Deci, contextul: al doilea război mondial, multă suferinţă, mult năcaz, fraţi ovrei deportaţi, mulţi deportaţi, puţini întorşi, oy vey.

Se termină războiul, vin evreii (care mai trăiau) înapoi, şi comuniştii îi alungă din nou din Romunica – ia plecaţi voi, cu conspiraţia voastră mondială, în Palestina aia a voastră, şi omorâţi şi nişte copii în fâşia Gaza! Şi lăsaţi-ne pe noi în pace, că ui ce frumuseţe de tancuri ruseşti avem în bătătură.

Şi în locul lor, al ovreilor, în căşile lor mândre făcute din banii smulşi de pe spinarea bietului popor român care tot timpul trăgea la crâjma evreului din sat şi-şi cheltuia pe secărică banii de pită (ceea ce face din evreu un personaj groaznic, rău şi meschin, care l-a sărăcit pe român îmbătându-l şi ţinându-l slugă, ca să se îmbogăţească el, ovreiul – nu râdeţi! că asta am auzit-o din gura unui peremist, la o conferinţă serioasă), deci în căşile lor mândre, comuniştii au instalat rumâni mai nevoiaşi. Că – de! Aşa era pe vremea ceea.

Şi au trecut anii, a trecut Petru Groza, apoi Gheorge Gheorghiu Dej, apoi Ceauşescu, apoi Iliescu, apoi iară Iliescu, apăi (plm!) iară Iliescu (huooo, nesătulule!), după Constantinescu.

Oraşul Beclean, lângă Cluj. Zilele noastre.

Într-o bună zi, într-o asemenea casă ce aparţinuse unui evreu şi care era locuită de o familie de rumâni, bate cineva la uşă.

Uşa se deschide.

– Bună ziua, Shalom! zice un domn bine, din spatele ochelarilor săi rotunzi, jovial, îmbrăcat în negru, cu pălărie şi cu cârlionţi. Eu sunt evreu, am locuit în casa asta până prin anul 1940, mă cheamă X (zise nuş ce nume cu -berg în coadă, da’ sigur nu iceberg, asta e sigur). Pot să vă fac o vizită?
– Păi… bună ziua…!
– Staţi liniştit, nu am venit să cer casa înapoi cu retrocedări şi porcherii. Am venit numai pur şi simplu să vă vizitez! Se poate? Scuze pentru vizita inopinată!

Românul – no, invitat oaspetele înăuntru, pus un pahar de vin la om, mai depănat o poveste, una-alta. La un moment dat, ovreiul spune:

– Vă rog eu foarte frumos, pot să mă sui în pod? Pot? Vă rog eu frumos!
– Apoi… suie-te, dară!
– Vă mulţumesc foarte frumos, mulţumesc!

Şi evreul s-a căţărat în pod.

De unde a revenit 2 minute mai târziu, cu o cutie metalică în braţe. Destul de măricică, şi grea.

– No… zise evreul, vă mulţumesc foarte frumos pentru tot, foarte frumos vă mulţumesc! Sănătate să ne dea Jahve la toţi, sănătate!

Şi a şters-o. Nuş dacă în fâşia Gaza, că nu despre asta e vorba.

PS: am zis ca nu dau nume ai cui bunici sunt.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 30 comments

  1. Cristina Reply

    morala cred ca ar fi sa n-ai incredere in evrei deloc. cum e vorba cu grecii si cadoul.
    la mine e nasol, ca vorbeam cu un amic arheolog si mi-a zis ca unde stau eu, a fost cimitir acum vreo doua sute de ani…vreun femur, careva?

  2. Greta Reply

    eu is jidanca… dar pana acum nu am avut probleme ca cineva sa nu aiba incredere in mine…chiar atat de bine pot sa mint?

  3. hammer Reply

    deci clar cutia aia nu era ascunsa sub neste ziare Scanteia. Anyway, povesti similare au avut loc in toate orasele unde au locuit evrei…cel mai misto era cand gaseai revolverul fostului proprietar in fundatia sobei de teracota si dupa aia toceai penitze la securitate…fiecare cu norocul lui.

  4. Night-elf Reply

    In 2004 eram la un concurs studentesc de arhitectura la Medias. Primarele, om de omenie, ne-a chemat pe noi studentii la primarie sa ne zica si noua doua vorbe despre orasul lui (frumusel de altfel, pe vremea aia). La un moment dat arata cu degetu’ pe un plan: “Vedeti voi casa asta? E-a unei scarbe de jidan, o jigodie, las’ca i-o iau eu!”. Repet, Romania, Medias, 2004.

  5. Alex Reply

    E mai aproape Becleanul de Bistrita dar nu conteaza :p. Eu, roman autentic, il capaceam. Doar din casa mea a luat cutia metalica..parca vad ca era plina de “$ coco $”

  6. artistu Reply

    Vorba lu’ Rasta-Man! Fraier ala ca nu a urcat in pod. Noi la bunica-mea urcam si de 21 ori pe na, ca am avut noroc cand eram mici sa gasim o bacnota de 25 de LEI, si tot traim cu speranta ca intr-o zi poate gasim un kil de aur sau vreun diamant! ;))

  7. Geeo Reply

    Eu zic sa fie multumit ca nu i-a luat casa cu totul! Puneti-va in locul evreului: va ridica unii din casa si va duc la gazare… dintr-o intamplare, reusiti sa traiti dar vedeti cum fratii sau parinti nu se mai intorc de la “camere”… In cele din urma reusesti sa te intorci in tara in care te-ai nascut si vezi casa parintilor tai, pe care doresti macar s-o vizitezi si s-o lasi cadou celui care sta acum in ea… ce e rau in faptul ca si-a luat ce ascunsese parintii lui in casa lor? Nu era dreptul lui? Credeti ca la Primarie nu era trecut ca proprietar in 1939 tatal sau bunicul lui, ala care avea nume cu -berg? Credeti ca intre cei care au locuit pana in ’40 si actuala familie exista act de vanzare-cumparare? Eu zic sa fie multumit si sa sape prin curte… Poate bunica evreului avea alt loc, unde tinea jumatatea de la parintii ei!

  8. Quadratus Reply

    Da` cum a intrat ala asa si-a luat dom`le din podu` omului ceva? Pai de ce l-o lasat sa plece cu cutia cu diamante?? Ii intindeam io carliontii de era podu` meu, nenica!

  9. mo Reply

    deci, cutia era a lui Marsellus Wallace si n-o putea deschide in fata oricui. in orice alta zi ar fi facut falafel din proprietari si si-o lua singur din pod, numa’ ca la momentul respectiv traversa o perioada de tranzitie spirituala si n-avea chef sa faca scandal.

  10. O evreică Reply

    Hai că m-am distrat, deşi ar fi trebuit să pun botu’ pentru bunicii mei asasinaţi în Auşviţ.
    În zilele noastre pînă şi evreii s-au săturat de România, s-au cărat toţi în Brooklyn.
    Aşa că nu văd de ce vă luaţi de ei.

    Respect,

    Broşteanu Elena.

  11. Pop Radu Reply

    Si eu sunt din Beclean si pot spune ca evreii au avut un loc de cinste in societate cel putin in Beclean au ocupat functii importante.Din documentele istorice reiese ca au fost: medici,farmacisti,brutari,cizmari,croitori,ferari,fabricanti de spirt,sifon,judecatori etc.Cand s-au instalat in judetul Somes au adus cu ei o cultura si o civilivatie mult mai avansata decat a bastinasilor,ceea ce a produs zonei sa se ridice din punct de vedere economic si intelectual.Sa multumim lui Dumnezeu!

  12. Pop Radu Reply

    Evreii in mintea unora sunt cei mai rai,cei mai de nimica oameni prin faptul ca si-au parasit tara fara voia lor (expulzati)si au migrat in alte tari unde defapt i-au jefuit pe localnici chiar,daca au adus comunitatii prosperitate. Sigur, evreii stiau sa prelucreze pietrele scumpe si materialele pretioase inca din timpul Imperiului Babilonian, pentru faptul ca i-a invatat Dumnezeu. Fara evrei si credinta lor crestinismul s-ar fi dizolvat in secunda 2, de aceea este important sa-i respectam pe evrei caci Domnul Iisus cand va veni ii va face pe toti oamenii evrei.

Leave a Reply to Sagi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *