Finul meu drag și scump

- La cât ajungi în Sibiu, mo? Eram în autocarul Dacos, unde - așa cum v-am zis ieri - ocupasem jumate de cală cu undițe, rucsac și încă vreo paișpe alte bulendre, căci mergeam în Deltă ca să nu prindem nimic. Numai apusuri în poză - deși ăsta era destul de răsărit, de fapt Mno, și cu așa bagaj, clar că nici un taximetrist nu m-ar fi luat în Sibiu, pentru că sibienii or fi ei președinți de lemn Tănase, dar nu-s sinucigași ei.…continue reading →

Rele de mici

Destinul mă abandonase în autogara din Sibiu. Asta prin grația lui Dumnezeu și a nevestei, care-mi dăduse scutire în acest sens; căci mă duceam în Deltă, la pescuit, și tocmai descărcasem jumate din cala autocarului - adică undițele mele. Care undițe, firește, nu prind aproape nimic niciodată. Ele-s de vină, firește.…continue reading →

Și… am angajat mingea! La meciul U-Banca Transilvania – BC SCM Timișoara

Așadar, ajung aseară la Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj la meciul U-Banca Transilvania – BC SCM Timișoara, da? Și intru înăuntru printre câțiva jandarmi cât un mausoleu de mari, înarmați până-n dinți, care s-or uitat luuuung, lung la mine: probabil li se spusese să aibă grijă la bloggeri, că ăștia, când văd un pișcot, e gata, l-au arestat, #unițipișcotăm.…continue reading →

Fac angajări. La meciul de baschet U-Banca Transilvania – BC SCM Timișoara din seara asta

S-o ajuns bloggerul! S-o ajuns. Într-un gest suprem de apreciere a peniței sale iscusite (mai ales când dă embed la filmulețe de youtube, că n-are chef de scris în ziua aia), a activității fulminante din industria cinematografică (zero premii câștigate! Zero) și a temei sale de blog care a rupt internetul în anul 2007, Groparu va face angajarea la meciul de baschet din seara dintre U-Banca Transilvania și BC SCM Timișoara.…continue reading →

Exudat faringian

Un lucru au în comun absolut toți părinții de copii: toți, dar absolut toți părinții de copii cred despre absolut toți ceilalți părinți de copii că sunt nebuni. Da? Adică v-aș putea scrie romane despre cât de nebuni sunt toți ceilalți părinți de copii pe care-i știu - dar nu o voi face, pentru că nu sunt așa de bun prieten cu toți părinții de copii încât să le pot terfeli imaginea personală pe blog. Așa că nu o voi face. O să vă zic, în schimb, despre aventurile urbane ale unui prieten, zis Bobiță, a cărui fetiță mai mare s-a trezit, la grădiniță, în mijlocul unei epidemii de scarlatină. Mno, bolile copilăriei și anti-vaxxerii…continue reading →

Alt film independent făcut la Cluj: ”Răzbunarea țigăncii: pălăria fatală și nazistul”

Vineri, la cinema Florin Piersic, a avut loc proiecția de gală a filmului independent ”Răzbunarea țigăncii: pălăria fatală și nazistul”, produs la Cluj. Știți ce-nseamnă proiecție de gală? Păi, din aia cu șampanii și concert de saxafon la intrare, lume cu pălărie pe cap (dacă faci duș și intră camerista peste tine în baie și n-ai prosopul la-ndemână, o pălărie este trimisă de însuși Dumnezeu!), toalete din elea interbelice și fracuri, ca la hipsterii de după Marea Depresie.…continue reading →