Un dialog care a avut loc de chiar
Mă duc să mă întâlnesc cu Victor ca să mâncăm la ciainiz (un gârlici cu 5 mese pe Horea, restaurantul Shen Yang, cu păpică decentă – ei nu știu că le fac reclamă gratisă, deci nu le spuneți).
Nu asta, că asta am păpat-o in San Francisco, în China Town, și a avut gust și consistență de talpă de Neanderthal
Stabilim că ne vedem la colț și că-l sun cu 5 minute înainte de a ajunge.
Îl sun. El era deja acolo, dar încă nu ne vedeam:
– Unde ești?
– La loc. Te aștept.
– Bun, sunt la 100 de metri.
– Nu te văd.
– Păi uită-te în direcția mea.
– Unde, încolo?
– Da.
– Aha, te-am văzut.
– No, vezi?
Nu mă văzuse, normal, dar aberam frumos, deci ce mai conta restul?
Ba, da in Frisco nu aveau Duck with hoisin sauce, de ai luat chestia aia?? (daca ai vaca batrana, fa, nene, un slow cook goulash, nu chinezisme). Sau nu-ti place, ca vorba nemuritorului Ilici, za Ducks comes from za Trucks.
Nu mai spune nimănui de locul ăla, că o să-l invadeze feșănu și-mi strică distracția. Și oricum e suficient de ieftin ca să nu renteze un pișcot chinezesc, chiar și pe viață 😀
@ adi: aveau, da’ mă temeam de rațe.
Așa sunt eu, mă tem de rațe.
Sau rate, nu mai știu.
@ bucătar leneș: las’, no, că dacă nu tot Cluju’ va trăi cu impresia că ce vinde Shanghai e mâncare chinezească; și nu e.