Mă duc să mă întâlnesc cu Victor ca să mâncăm la ciainiz (un gârlici cu 5 mese pe Horea, restaurantul Shen Yang, cu păpică decentă – ei nu știu că le fac reclamă gratisă, deci nu le spuneți).


Nu asta, că asta am păpat-o in San Francisco, în China Town, și a avut gust și consistență de talpă de Neanderthal

Stabilim că ne vedem la colț și că-l sun cu 5 minute înainte de a ajunge.

Îl sun. El era deja acolo, dar încă nu ne vedeam:
– Unde ești?
– La loc. Te aștept.
– Bun, sunt la 100 de metri.
– Nu te văd.
– Păi uită-te în direcția mea.
– Unde, încolo?
– Da.
– Aha, te-am văzut.
– No, vezi?

Nu mă văzuse, normal, dar aberam frumos, deci ce mai conta restul?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 3 comments

  1. adi Reply

    Ba, da in Frisco nu aveau Duck with hoisin sauce, de ai luat chestia aia?? (daca ai vaca batrana, fa, nene, un slow cook goulash, nu chinezisme). Sau nu-ti place, ca vorba nemuritorului Ilici, za Ducks comes from za Trucks.

  2. bucătar leneș Reply

    Nu mai spune nimănui de locul ăla, că o să-l invadeze feșănu și-mi strică distracția. Și oricum e suficient de ieftin ca să nu renteze un pișcot chinezesc, chiar și pe viață 😀

  3. Groparu Reply

    @ adi: aveau, da’ mă temeam de rațe.
    Așa sunt eu, mă tem de rațe.
    Sau rate, nu mai știu.
    @ bucătar leneș: las’, no, că dacă nu tot Cluju’ va trăi cu impresia că ce vinde Shanghai e mâncare chinezească; și nu e.

Leave a Comment

Your email address will not be published.