Doi tineri cetăţeni – că nu pot să le spun altfel – călătoreau cu frumosul CFR. Curăţenie, scaune noi, drum lin, căldură, colegi de compartiment decenţi, nedescălţaţi (sau nu).

La un moment dat, se întâmplă: la o haltă, o gaşcă de vreo 400 de ţigani, din care 90% puradei, se urcă în vagon. Cu aşa de multe sacoşe de rafie că nici nu încăpeau pe culoar, puteai umple un avion Hercules cu ele.

Eventual ar mai fi rămas loc pentru jumătate de pilot (sursa imagine – (Wikipedia).

De fericire, cei doi au strâns din dinţi până li s-au albit fălcile; şi au continuat drumul cu o faţă cam cum fac eu când mă duc să-mi plătesc impozitele la stat şi ratele la bancă în aceeaşi zi.

După o vreme, cei doi cetăţeni au ajuns la destinaţie. Şi, la plecare, cu un curaj nebunesc, profitînd de neatenţia clanului şătresc, şi-au însuşit două plase de pe coridorul vagonului şi au fugit cu ele prin gara de la Cluj, râzînd ca doi copii care au furat cireşe dintr-un vişin.

Ajunşi acasă, normal că au tăbărât pe sacoşe să vadă ce se ascundea în ele.

Într-una erau numai şi numai pantaloni cu totul şi cu totul de stofă.

În cealaltă, carcase de camere foto.

Goale.

Undeva, prin Ardeal, un palat s-a construit cu un turnuleţ în minus.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 12 comments

  1. indis Reply

    si nasu’…nasu’ a primit ceva??ptr ca nu cred ca aveau bilete…si chiar daca ar fi vrut sa isi cumpere ( bineinteles, cu orice, numai cu bani nu), nu ar fi avut casierita ptr tot neamul scocaresc!

  2. Greuceanu Reply

    e clar ca s-au batut tziganii intre ei… “he bre… care din voi m-a furat?! mancatzaj!”

Leave a Reply to rox Cancel reply

Your email address will not be published.