Fost-am omul pădurii – septembrie 2021

Ce să și faci dacă afli că a venit în România regizorul Usturoi, tovarășul gropăresc din copilărie! Unde poți să-l duci, că ăsta o fost peste tot pe glob, deja urăște Las Vegas-ul, e sătul de New York, nici nu vrea să mai audă de Atlantic City, ce să fac eu cu el la Cluj, să-l duc să vadă metroul? Bulevardul Muncii? Pata Rât?

Aici, îi arăta actorului Sebastian Topan din Usturoi cu câți din headlinerii Untold a fost fie plecat în tur, fie la petreceri și lansări și – mai ales – câtor dintre ei a refuzat să le dea autografe, ce tăt atâta ăsta ni.

Din lipsă de ceva mai bun, hai, dom’ regizor, în pădurea Făget, că n-aveți voi din astea prin Florida, că la voi prin sudul Americii pe câmpuri sunt numa’ aligatori, ziduri de America great again și traficanți mexicani, nu ciuperci!

L-am rugat pe Ovidiu Brîndușan să ne însoțească; este cel mai tare ghid de natură pe care-l cunosc, de când ies cu el în păduri viața mea efectiv a prins alte direcții, omul ăsta se îmbolnăvește dacă nu iese tot a doua zi în natură și cred că m-am molipsit fatal, să vedeți numa’ ce bucuroasă e a mea când îi spun că iar am chef de pădure! (dar ai fost și anul trecut!!!, așa-mi zice)

Și n-a fost nevoie să umblăm prea mult și-am dat de regina Boletus, hriba de tip mânătarcă. Delicioasă, un pic ronțăită de melci și viermișori, dar cui îi pasă! Că și ei ar mânca după noi.

Fata de mai jos e superbitatea de Amanita muscaria, aia care otrăvește muștele dacă o lași în apă cu zahăr. Amu fiecare cum crede de cuviință, unele muște pică la zahăr, unele femei pică la BMW-uri, dar absolut toți bărbații pică la primul bust de fomeie fără sutien, ce să și faci, bieții de noi.

Asta e Macrolepiota procera, faza bebeluș, când e cât un oușor de găină cât gâsca;

Mai încolo își revizuiește prioritățile și crește cât un sombrero, dacă-i desenezi un nas sub pălăria aia o poți vinde prin magazinele mexicane ca întruchiparea lui Emiliano Zapata Salazar El Caudillo del Sur – îl știți voi.

 

Asta e cea mai frumoasă hribă pe care am prins-o anul ăsta. Ca și pe o femeie foarte frumoasă pe care nu vrei, totuși, să o vezi dis-de-dimineață, pe asta am întors-o un pic în cameră ca să nu-i prins locul unde o mușcaseră de sân niște limacși hulpavi. Ia priviți și voi: la perfecție!

No, și astea-s frumuseți vii: Coprinus comatus, ciuperca de cerneală. Nu sunt mare admirator pentru că nu se consumă împreună cu consumul de alcool (și cine nu bagă un pahar de vin când gătește ciuperci?), dar este excelentă!

La ieșirea din pădure, fiind văiet cu lipici, am agățat și eu ceva; și am fost bucuros că am ajutat la reproducerea la arici din ăștia vegetali. Vegetali, animali, minerali, reproducere să fie!

Apoi am mers la moșia lui Ovidiu – știți bancul ăla, într-o moșie intră un scriitor, un regizor, un blogger și un coș de ciuperci, cine dintre ei bea mai mult? Păi, cu siguranță nu bloggerul, că e șoferul serii.

Ba mai mult, e și bucătarul serii!

Și preotul de cununii al serii – aici, Macrolepiota procera se mărită cu niște Shiitake, dar au intrat direct în noaptea nunții, ce mai atâta petrecere.

N-are rost să vă mai spun cum au fost, sper că nu vă e foame când citiți rândurile astea; ce pot să vă spun este că, dacă faceți și voi așa ceva pe plită, nu uitați să le puneți slănina sau uleiul din prima, altfel se usucă un pic și se ard! Noroc că dl. scriitor și dl. regizor au mâncat ce am ars eu fără să facă fasoane, fapt pentru care le mulțumesc.

PS: Au fost delicioase.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

  1. Ioana Reply

    Iooooi, Dumnezeule!
    La toata minunatia de acolo, as dori sa adaug doar cateva firimituri de branza de burduf dintr-aia adevarata de la Sighi’…. aruncate in sictir peste parazolii aia uriasi.
    Atat am avut de zis.🤗😍

  2. Alin Reply

    Pe la Mediaș le ziceam simplu, parasoale, prin alte părți piciorul căprioarei, dar nah, era așteptat de la domnii de la Sibiu să folosească denumirea științifică în latină.

  3. Zev Reply

    Fain de tot. Invidie crancena. Eu n-am acces, numa’ eternii champignoni, de care nu mai vreau sa aud, necum sa consum, portobello, plus shiitake si ale japonezisme. Cu carnaraia (adica, slanino-jumrararaia) hai ca ma mai descurc, traiasca poporul sarb (adica, aia de pe aicea), cu condimente ma mai descurc cu poporul maghiar (la fel, aia de pe aicea), dar cu ciuperci si branzeturi chiar nu e chip. Poate se mai termina covidenia asta la un moment dat si se poate iar calatori. La aproximarea mea, luna viitoare cand imi fac rapelul, ca sa e cu mine, cand in sfarsit imi inving lenea si fac ce trebuie facut, si ce altii au facut demult, se dovedeste ca oricum e prea tarziu si nu mai era nevoie. Ca ma apuca si dracii, ca tot mai nou scriu politici de biosecuritate – adica de ce shiitakele japonez nu e considerat organism non-indigen si deci interzis, dar eu daca ar fi sa import niste galbiori pentru o tocana cu usturoi nooo, ca e nu e organsim indigen? Nici un catel de ciobanesc mioritic nu pot aduce, ca il baga in carantina peste sase luni pe banul meu (deci un rinichi e pa), timp in care bietul catel cred ca se satura, fuge si se inscrie in ISIS.

  4. a Reply

    He he he ce poze de festival-concurs!
    cipercă cu brichetă si șosetă cu scaieți plus tabla neagră cu ciuperci prășite hmm , mmmiam miam

  5. Skyler Reply

    Cred ca ai si niste Macrolepiota Konradii pe acolo, nu numai Procera. Abia anul trecut am invatat si eu de ele si au devenit preferatele mele. Am stat 30 de ani fara sa mananc asa ceva, daca iti vine sa crezi.

Leave a Reply to mac gregor Cancel reply

Your email address will not be published.