Fost-am omul pădurii – septembrie 2021

Ce să și faci dacă afli că a venit în România regizorul Usturoi, tovarășul gropăresc din copilărie! Unde poți să-l duci, că ăsta o fost peste tot pe glob, deja urăște Las Vegas-ul, e sătul de New York, nici nu vrea să mai audă de Atlantic City, ce să fac eu cu el la Cluj, să-l duc să vadă metroul? Bulevardul Muncii? Pata Rât?

Aici, îi arăta actorului Sebastian Topan din Usturoi cu câți din headlinerii Untold a fost fie plecat în tur, fie la petreceri și lansări și – mai ales – câtor dintre ei a refuzat să le dea autografe, ce tăt atâta ăsta ni.

Din lipsă de ceva mai bun, hai, dom’ regizor, în pădurea Făget, că n-aveți voi din astea prin Florida, că la voi prin sudul Americii pe câmpuri sunt numa’ aligatori, ziduri de America great again și traficanți mexicani, nu ciuperci!

L-am rugat pe Ovidiu Brîndușan să ne însoțească; este cel mai tare ghid de natură pe care-l cunosc, de când ies cu el în păduri viața mea efectiv a prins alte direcții, omul ăsta se îmbolnăvește dacă nu iese tot a doua zi în natură și cred că m-am molipsit fatal, să vedeți numa’ ce bucuroasă e a mea când îi spun că iar am chef de pădure! (dar ai fost și anul trecut!!!, așa-mi zice)

Și n-a fost nevoie să umblăm prea mult și-am dat de regina Boletus, hriba de tip mânătarcă. Delicioasă, un pic ronțăită de melci și viermișori, dar cui îi pasă! Că și ei ar mânca după noi.

Fata de mai jos e superbitatea de Amanita muscaria, aia care otrăvește muștele dacă o lași în apă cu zahăr. Amu fiecare cum crede de cuviință, unele muște pică la zahăr, unele femei pică la BMW-uri, dar absolut toți bărbații pică la primul bust de fomeie fără sutien, ce să și faci, bieții de noi.

Asta e Macrolepiota procera, faza bebeluș, când e cât un oușor de găină cât gâsca;

Mai încolo își revizuiește prioritățile și crește cât un sombrero, dacă-i desenezi un nas sub pălăria aia o poți vinde prin magazinele mexicane ca întruchiparea lui Emiliano Zapata Salazar El Caudillo del Sur – îl știți voi.

 

Asta e cea mai frumoasă hribă pe care am prins-o anul ăsta. Ca și pe o femeie foarte frumoasă pe care nu vrei, totuși, să o vezi dis-de-dimineață, pe asta am întors-o un pic în cameră ca să nu-i prins locul unde o mușcaseră de sân niște limacși hulpavi. Ia priviți și voi: la perfecție!

No, și astea-s frumuseți vii: Coprinus comatus, ciuperca de cerneală. Nu sunt mare admirator pentru că nu se consumă împreună cu consumul de alcool (și cine nu bagă un pahar de vin când gătește ciuperci?), dar este excelentă!

La ieșirea din pădure, fiind văiet cu lipici, am agățat și eu ceva; și am fost bucuros că am ajutat la reproducerea la arici din ăștia vegetali. Vegetali, animali, minerali, reproducere să fie!

Apoi am mers la moșia lui Ovidiu – știți bancul ăla, într-o moșie intră un scriitor, un regizor, un blogger și un coș de ciuperci, cine dintre ei bea mai mult? Păi, cu siguranță nu bloggerul, că e șoferul serii.

Ba mai mult, e și bucătarul serii!

Și preotul de cununii al serii – aici, Macrolepiota procera se mărită cu niște Shiitake, dar au intrat direct în noaptea nunții, ce mai atâta petrecere.

N-are rost să vă mai spun cum au fost, sper că nu vă e foame când citiți rândurile astea; ce pot să vă spun este că, dacă faceți și voi așa ceva pe plită, nu uitați să le puneți slănina sau uleiul din prima, altfel se usucă un pic și se ard! Noroc că dl. scriitor și dl. regizor au mâncat ce am ars eu fără să facă fasoane, fapt pentru care le mulțumesc.

PS: Au fost delicioase.