Experiența noastră cu COVID
N-așa, dragii Groparului!
Teoretic, eu am scăpat de COVID cu bine. Teoretic. Încă mă mai simt ca după o răceală neterminată, umblu cu batista după mine, dar măcar nu mai tușesc.
Ce ar trebui să știți:
M-a luat dintr-o dată, așa cum vă spuneam. Reparam o priză (la mine asta durează zeci de minute) și dintr-o dată am simțit ca o inflamație în coșul pieptului, instaurată galopant, în vreo oră. După test, m-am izolat imediat în camera ficiorului (singura cu baie) și am așteptat, răbdător, să-și facă virusul mendrele cu trupu-mi mușchiulos în timp ce mă uitam pe TikTok la influensărițe.
Am dormit a doua zi de două ori de amiază, a treia zi mă simțeam OK-ish, iar spre sfârșitul săptămânii îmi revenisem pe la 90%.
Mi-am păstrat gusturile și mirosurile.
Nu mă simțeam în stare să mă apuc de flotări cu dulapul în spate, dar nici sfârșit ca la gripă.
Cel mai neplăcut simptom: insomnia. Stăteam până la ora 4 foindu-mă între așternuturi, a doua zi eram zombalău.
Cel mai plăcut simptom: vezi la Post Scriptum.
Circuitul administrativ:
1. Suni la 112 pentru testare
2. Primești SMS și mail că ai virusake
3. Anunți medicul de familie.
4. Suni la DSP (0214144464) pentru decizia de carantinare, asta durează o groază.
5. Primești decizia pe mail, o trimiți la medicul de familie.
6. Când te-ai vindecat, te duci la medic să-ți iei concediul medical.
La 2 ani de la pandemie, te-ai aștepta ca toate etapele astea să poată fi îndeplinite de o singură autoritate, nu să ți le rezolvi tu așteptând la telefon ca Berilă: dar nu. Ești pe cont propriu, ma fren. Știu, surpriză mare, nu?
M-am pozitivat sâmbătă, au venit de la Ambulanțe pentru testul oficial duminică spre luni noaptea. Băieții vin fără să te anunțe la telefon, te trezești cu ei că sună la interfon în puterea nopții, ei muncesc 24/7. Le-am pus eu cu mâna mea botoșeii ăia de plastic pe picioare, că e cam greu să te aștepți de la oameni să se descalțe pentru toate alea 100 de teste pe care le fac pe noapte, și e musai să intre în casă ca să îți scrie fișa: în țara IT-iștilor fișele COVID nu vin precompletate, trebuie scrise de mână.
După ce am primit confirmarea oficială, a urmat distracția cu sunat la DSP pentru decizia de carantinare, pe baza căreia primești concediul medical. Am sunat într-o zi de trei ori câte 2 ore (după 2 ore te deconectează automat) și de mai multe ori câte o oră, o oră și ceva, până la 2 noaptea.
Abia a doua zi am prins linie, unde la call center am vorbit cu o domnișoară rezident speriată de bombe. Și nu trimit ei decizia de carantinare la medic, trebuie să o trimiți tu după aceea. Fain!
Mi-am anunțat vecinii, să știe. Da, știu, secretul pacientului, blablabla, dar așa mi se pare cinstit: băi, ne-am infectat, aveți grijă. Și eu am apreciat când alți vecini ne-au înștiințat, mi-am ferit copiii să nu ia oareșce.
Cât am fost în izolare am aerisit camera la jumate de oră, cică dacă reduci contactul cu virușii din aerul respirat atunci ai mai multe șanse să scapi ușor.
Am făcut duș o singură dată în 7 zile. Noaptea, când ai mei dormeau. Cu mască și cu grijă mare să n-o ud. În rest – spălat la sfânta chiuvetă.
Am ieșit de vreo 2 ori din izolare din cameră (o dată pentru duș și o dată pentru făcut testul oficial), am dezinfectat cu spirt lăbuțele gropărești și am folosit o pungă pe post de mănușă (dezinfectată și ea) pentru clanțe, după care am aerisit temeinic.
Medicație: paracetamol de trei ori pe zi în primele două zile… niște biosept (mă rog, biomicin), niște propolis. Portocale cât cuprinde. Ceva de tuse seacă, dar am luat, cred, o singură dată. Cum zice medicul: tratezi simptomele, altceva n-ai ce face cu virusul. Am băgat și ceaiuri naturale (culese de însuși tata Gropăroiu), nu ne lipsesc din cămară. Gargară cu apă de gură. Gargară cu apă sărată.
Pofta de mâncare a rămas nealterată. Am băut apă ca un apucat, mergeam de 10 ori la baie pe oră, așa e de la o vârstă.
Vineri, la 7 zile după ce m-am pozitivat, și-o făcut și nievasta testul și a ieșit pozitivă, așa că am rupt izolarea și am ieșit din camera ficiorului (inițial am zis că stau vreo 10 zile de la testul pozitiv neoficial).
Între timp s-a pozitivat și ficiorul, aia mică e negativă, dar tușește și are mucișori, deci sigur are și ea ceva.
Nievasta e după booster, iar eu, după cum v-am mai zis, am două doze de AZ. Suntem aproape de parametrii normali, suntem funcționali, gătim, facem curățenie, ne jucăm cu pruncii, ne mai enervăm pe ei și le mai promitem că-i dezmoștenim – toate bune.
Trăiască Bringo, Glovo și Tazz! Și Netflix (n-am văzut nimic memorabil în afară de revăzut Balanța lui Pintilie) și YouTube. Și cărțile, m-am apucat de Arta Interviului.
Pentru cumpărături (pâine, ouă, banane) trebuie să mulțumim vecinilor, lucru pe care-l fac și aici din nou. Este important să ai provizii de hrană în casă, nu în pivniță, pentru acces rapid. Am făcut pită după rețeta pe care am încercat-o în campania cu Kenwood, am comandat de la vietnamezi, am decongelat carne, am făcut ciorbe, orez și pireu, iar la final am desfăcut sticla aia de Metaxa de 7******* pe care o păstram pentru ocazii speciale – bag seamă că să scapi cu viață din Omicron merită sărbătorit. Apropos, nu e sigur dacă am avut Omicron, pentru că nimeni nu stă să analizeze, dar medicul ne spune că șansele sunt de peste 90%, a devenit tulpina dominantă.
Nu am ieșit în curte, ar fi însemnat să trec prin cei 4 metri de scară de la noi de la bloc, spațiu comun, și nu am făcut-o. Așa am ales, să îi apărăm și pe alții.
Cum m-am infectat? Păi, aici e una bună. M-am văzut cu un prieten la el acasă în miercurea din săptămâna cu testul, dar prietenul a ieșit negativ la două teste făcute după pozitivarea mea. M-am gândit că or fi adus copiii de la școale, dar ei au fost negativi până săptămâna asta, când vă ziceam că testul Gropărelului a ieșit pozitiv: cred că de la mine a luat. Gropărica este negativă în continuare, iar nievasta s-a pozitivat la o săptămâna după mine, și ea chiar n-a ieșit nicăieri. În rest am ținut carantinele, măștile și dezinfectanții la locul lor. POATE L-AM LUAT DE LA NAȘULTV, CINE ȘTIE!
Ce ar mai fi de zis? Dacă aveți întrebări, vă răspund. Între timp m-am reapucat de muncă imediat după 24 ianuarie, ne socotim unde să mergem în concediu, ce să mai cumpărăm prin casă și din astea, ne trăim viața cât putem de bine. Eu teoretic pot ieși pentru că sunt trecut prin boală, dar nu am mers încă decât până la magazin, nu prea defilez pentru că nu vreau să dau mai departe. Da, chiar dacă văd oameni cu masca sub nas, mă feresc de ei să nu le dau. Să ia, dacă vor, dar nu de la mine.
Mulțumesc tuturor pentru urările de sănătate, Big Like și Eternal Love din partea mea! Și faceți cum vreți, deja după 2 ani de pandemie încă văd oameni care nu cred în virus sau bravează cu nasul în vânt, eu vă îndemn în continuare să aveți grijă de voi: decât sărac și bolnav, mai bine bogat și fericit.
PS: Să nu uit să vă zic de cel mai enervanto-plăcut simptom COVID: băi, frate, te face extrem de horny. Zici că știe corpul că e ceva nou care te poate ucide și atunci zice băăăi, trebuie să ne transmitem mai departe gena!!!! Tu zici: NU MAI TREBE! MI-AJUNG DOI!!! Corpul: șadap, Gropare, știu eu mai bine, nu mă mai întrerupe când vărs patru vagoane de hormoni în tine, poate trebe.
Ala simptom neplacut?Ce zici de clujeanu care si-a masurat-o si a concluzionat ca s-a micsorat cu 1,5cm dupa covid19?!?
No…Sanatate la toti si citeste stirea cu rafila care se da atins de UE si spune ca certificatul verde de circulat in UE e valabil de la 1februarie cu 3 doze.
1.5 cm!!!!!!!
Mă duc să iau șublerul!!!
Bine că ești bine
Să fim sănătoși!
Mă tare bucur să aud de bine! 🙂
Salutări, domnu’ Gigi!
Cine nu sapa groapa altuia, nu e gropar adevarat. Deci nu esti. Undertake care!
Haha, și voi!
Ioi ce ma bucur c-ati trecut cu bine si fruntea sus!
Efectul secundar l-am avut si eu in Martie 2021 la varianta britanica se pare ca virusul se modifica dar isi mentine bunele maniere.
Virus simpatic, ori te omoară, ori te face să faci sexuleț.
Deci, eu am tras o concluzie din toată întâmplarea asta.
Dacă Andrei este vaccinat și cu tot cu vaccin a făcut covid.
Eu dacă nu sunt vaccinat nu am făcut nici covid. Nu trebuie să fac test covid, dar trebuie să stau în carantină 🙁 .
Am chemat salvarea să ne testeze pe amândoi și l-au testat doar pe Andrei, pentru că el este vaccinat, dacă eu nu sunt vaccinat pe mine nici măcar nu a vrut să ia testul în considerare, cu toate că este din greșeală spunea el.
Deci în 2022 cu covid fac doar cei vaccinați, noi ceilalți nevaccinați nici măcar teste nu o să ne facă întrebarea mea este Cum este posibil așa ceva? Dacă eu cu Andrei stăm în aceeași casă, unul este pozitiv și altul nu, nu prea cred, mai ales la cât de periculos se anunță acest covid. În Aprilie 2021 Eu am fost găsit cu covid și Andrei nu, acuma este invers. Multă sănătate
Uf, măi Zolty! Bine că sunteți bine!
Boss, vaccinul nu e ca sa te protejeze sa nu iei virusul, daca nu ai si tu putin de grija virusul il iei ca esti vaccinat ca nu esti. Daca esti vaccinat ai sanse mai mari fata de unul nevaccinat sa dezvolti simptome mai usoare.
Si acum ca tu esti asimptomatic sau nu ai luat virusul, depinde de la organism la organism, intrebarea e risti sa nu te vaccinezi ca daca te virusezi nu ai nici pe drecu sau vrei sa dormi mai linistit ca daca te virusezi ai sanse mai mari sa nu ai nici pe drecu.
Hai noroc si sanatate!
1,5 cm in diametru, asta e scaderea ?
Daca promovam stirea de 1.5cm ii bateam la fund pe toti europenii cu gradul de vaccinare. Erau cozi mai mari la vaccinare decat la MC Manastur !!! :))
Fii-miu, vaccinat, doua doze a facut covid. O singura zi a avut probleme, febra mare, dureri de cap cumplite, a bagat ma-sa (eu) supa de gaina batrana si morcov tanar, plus lamai, a doua zi zburda, happy-happy, joy-joy.
Ciudat ce spui cu sunat la 112, dsp, etc. El a sunat medicul de familie, medicul a anuntat dsp, a venit in mai putin de 24 ore. A sunat, din nou, medicul de familie, a anuntat ca este pozitiv, 7 zile in casa, i-a dat concediul medical.
Sanatate si aveti grija de voi.
PS Nici eu, nici sotul meu nu am luat virusul. El are o vorba: are si covidul mandria lui, nu vine la oricine.
Sanatate tie si familiei tale sa treceti cu bine peste.
Am 12 teste negative PCR in ultimele 12 zile, sotia dupa al 3 lea a fost inconcludent, al 4-lea a fost pozitiv, in cele 4 zile toate testele din farmacie antigen au fost negative, ziua 5 test PCR +, testul antigen – , ziua 6 testul PCR +, antigen +. Parerea mea personala ca la test antigen+ deja e in perioada cand il poti transmite usor. Am ispasit amandoi 10 zile de carantina intr-un hotel din Argentina, suntem vaccinati si ea l-a mai avut acum un an, anul asta a durat vreo 2-3 zile ca o raceala, anul trecut a durat vreo saptamana ca o raceala si 2 zile de somn non stop. Eliminati din stres, oboseala, mancati mancare adecvata, si testati-va sa vedeti daca aveti carente de vitamine, sa nu uitam de USTUROI.