Postarea asta mi-au reamintit-o famelia Crivăţ, cărora le mulţumesc şi pe această cale fincă găteşte bine ei, amândoi. Şi asar’ ne-o făcut împreună peşte d-ăla, cum îi zice… Perpessicius, sau Pleurotus, sau Pangassius, sau Spermanganat-de-potassius, cu orez bezmetic sau bazmatic – ce mai, o nebunie. Şi ne-am reamintit de tinereţe, păcatele noastre, cum primeam eu de la prekinii mei saşi reviste Bravo în germană, şi-mi tapetam camera cu postere cu greii muzicii din toate timpurile, gen Kylie Minogue, Jason Donovan, Billy Idol, Pet Shop Boys, CC Catch, Madonna, George Michael, Roxette, şi mai ales Alice Cooper, al cărui fan iremediabil am rămas. Mulţi nici nu ştiam ce cântă, în afară de Alice, of cors.

Şi îl chem într-o zi pe prekinu meu Vârto la mine să vadă şi el cum arată camera mea posteroasă şi tapisată după exigenţele anilor 80-90, şi să mă dau mare. Ăsta rămâne mut de gelozie şi de invidie din aia ne-creştină, fincă cine avea postere în camera era clar că poate agăţa gajici; mai ales dacă avea şi casetofon să meargă la chefuri (“Hai la mine să ascultăm nişte muziă!” – aşa se aducea fetiţa la tine acasă, în anii ăia). Şi de ciudă ăsta îşi muşcă limba, şi i se umflă vinişoarele din albul ochilor, şi îi tremură obrajii care căpătasera culoarea mortului găsit înecat în Someşul nostru de culoarea cafelei. Şi ca să mă dea gata, zice: bă, zice, şi io am un poster, cu o formaţie tare. Ce formaţie, zic io. E, zice, o formaţie tare, n-o ştii tu. Îi zice Nărkin dă blek, şi îs cei mai meseriaşi.

Văzând io că nu reuşesc să-l dau pe spate, scot asul din mânecă: revistele Bravo, toate în germană, din care nici unu din noi nu ştia o iotă; da’ aveau poze lucioase. Şi frunzărim noi revistele, şi ăsta se abţinea să nu sară să mă sugrume, că vedea că io-z mai jmeker. Şi dintr-o dată sare cu deştiu pe pajină şi strigă ui, ui, ăştia-s, Nărkin dă blek, Nărki, Nărki! Claro că cuprins de o firească nedumerire dau să mă uit să văz cine îs ăia, mă, ăia de are el poster cu ei! Şi mă uit, şi văd că, într-adevăr exista o formaţie Nărkin dă blek, care se scrie New Kids on the Block.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 21 comments

  1. greseala sau prostie Reply

    🙂

    Acum vreo 10 – 15 ani se asculta si Haddaway. Un… admirator nu a gasit alta metoda de a-si face cunoscute preferintele muzicale decat sa mazgaleasca un bloc vecin cu spray negru. Mesajul era clar: HEDĂUEI. Cativa ani a stat minunea acolo, pana au renovat si varuit aia blocul.

  2. ameţitul Reply

    da domnu’, io tot cu Alice Cooper am început, în ’90… şi mai am acasă vreo două postere cu dumnealui, ajuns boşorog respectabil între timp 🙂

  3. Dani Reply

    Mda, imi aduc si eu aminte de camera unde nu gaseai nici macar o urma de perete, de cate postere erau. Iar la un “chef” (AKA beuta maxima) unu’ habar n-am cine, da cu mult vin peste postere de a doua zi, cand s-or uscat , zici ca erau din celofan :))

    Iar la Nărkin dă blek, am primit si eu casete de la cunoscuti smecheri de aveau cu ce inregistra pe care o piesa se numea vindaciu – AKA without you. Deci se purta chestia asta cu denumirile de-ale lui pruteanu de mai demult :))

  4. Greuceanu Reply

    ce mai?! noi am recuperat patrujde’ ani intr-o singura generatie, a lu’ varto shi a mea…. ca peste tot la romani: “romantismul clasic”, ne-am indragostit deodata de AC/DC, Rolling Stones si NKTOB, Take that etc.

  5. Darael Reply

    Nu conteaza restul, Poison sa fie… Toti in cor, va rog, dar nu va ingramaditi sa iesiti in fata, tineti linia melodica 😉

    Your cruel device
    Your blood, like ice
    One look could kill
    My pain, your thrill….

  6. milanesta Reply

    New Kids on The Block sau in traducere libera Ni Cati is Pa Bloc 😀

    Colectie de Bravo si Popcorn ( mai bun ca Bravo 😉 ) aveam si eu, dar fiind mai tinerica eu eram colectoare de postere Backstreet Boys ;))

  7. Mike Litoris Reply

    eh…are si Eminem niste versuri: “Nărkin dă blek, suck a lot of dick…boys, girls you make me sick…” cre` ca stia si el de aia.

  8. iulianuss Reply

    În tabără:
    – Tu, hadaţi la noi la chef!
    – Nu-nu, noi merem jos că ăia au caseta cu Gisidsi!

    Întrebare: ştiţi cu ce era caseta?

Leave a Reply to Netchelner Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *