Vreo 4

1. Pe lângă cazul lui Zolty, am mai aflat de un caz nasol. Adina Buhoci, o mamă de 32 de ani cu pruncă de 1 an şi 3 luni, are "puţină" leucemie, şi are nevoie de sânge. Pentru că la noi în patrie sistemul medical e cu 25% mai la…continue reading →

Haideţi să-l ajutăm pe Zolty

Bună ziua, stimaţi ascultători, probabil că tocmai urmează sau aţi început deja să începeţi frumoasa zi de luni, când vi se pare că sunteţi cei mai năpăstuiţi bipezi de pe sfânta lume, cu şefi, trafic, ploaie, ceaţă, moţiuni de cenzură, România. Ei bine, nimic mai fals! Vineri pe la amiază,…continue reading →

Chestiune umanitara

"In data de 23 Octombrie 2010, Asociatia Umanitara "Victor Octavian Sorlea" in parteneriat cu Radio Cluj si Universitatea Babes - Bolyai, organizeaza Concertul Umanitar “Copii pentru Copii”  al carui scop nobil este strangerea de fonduri pentru dotarea cu aparatura medicala a Unitatii de Primire a Urgentelor, din cadrul Spitalului Clinic…continue reading →

Clujul are suflet

Normal că are suflet, că doară nu-i vampir! Iar, ca moguli locali, Banca Transilvania face foarte bine că se implică în sufletul urbei. Postările de săptămâna trecută - cea cu leul şi cu cuburile - fac parte din campania BT de sprijinire a unor prunci defavorizaţi, pe principiul "decât să…continue reading →

Rotund ca un cub

Într-o bună zi, în faţa unui mall, un cub dialoga, în sinea sa, cu însuşi sinele său. - Totuşi, m-am tot gândit... cred că sunt forma geometrică cea mai mult ca perfectă construită vreodată. Dacă s-ar face Miss Univers pentru figuri geometrice, celelalte forme ar da sigur din colţ în…continue reading →