a-berea-tiuni

S-au întâlnit într-o noapte fierbinte de vară, în Italia. Ea, tinerică şi delicată. Toată transparentă şi vaporoasă. Cruduţă, la prima întâlnire. El - matur, calculat, dar plin de pofte. După ce a studiat-o cu atenţie, şi-a luat inima în dinţi şi a început să-i dea târcoale. După care s-a apropiat de ea şi s-a introdus, abil: cei din jur au auzit cuvinte gen "din spuma mării" şi "dragoste la prima vedere". A complimentat-o pentru cât de bine arată şi pentru cât se aseamănă cu marea, şi ce diafană este ea. Şi slăbuţă şi spumoasă ca o dantelă. Şi cum îi vine să o ia şi să fugă cu ea în lume, dacă nu i-ar fi frică că-i scapă printre braţe, de slăbuţă şi firavă este ea: curgeau metaforele şi epitetele ca megabaiţii pe torente. Şi toată seara a vrăjit-o cu cuvinte frumoase, alese cu grijă. Ea râdea; şi, când nu râdea, îi zâmbea cu subînţeles. Privindu-l drept în ochi. Când dimineaţa a început să coloreze răsăritul, el i-a făcut invitaţia pe care orice bărbat aflat la mare o face la un monent dat: - Hai să plecăm de aici. Vii cu mine? - Unde să vin? protestă ea slab, gata cucerită. - Nu ştiu. Hai pe plajă, să privim răsăritul. - La ora asta? Nu e periculos? - Ce mai contează! Luăm o şampanie cu noi şi ne simţim bine. - ... - Nu avem decât o viaţă. - ... - Ai încredere în mine, îi mai spuse. - Andiamonos, cedă ea. Şi se duseră cu curaj, deşi marea se anunţa uşor agitată. Şi se bălăciră în spuma fluxului şi se legănară în talazuri în timp ce râdeau cu poftă. Şi el îi cuprinse trupul ei tânăr şi se prăbuşi în ea, sărută-mă în ureche. Răsăritul îi prinse aproape îmbrăţişaţi pe nisip, acolo unde plaja sărută marea. Impresionat până la cearcăne, Tudor Chirilă deja scria un cântec despre dragostea lor neîmplinită.…continue reading →