Deşi acest lucru este interzis cu litere de foc în cartea stacojie a programatorului din spaţiul non-Schengen, un inginer de soft nu a avut de ales, într-o bună zi, decât să stea la serviciu cu mult peste program. Ceva conferinţe, o urgenţă, mai o compilare şi nişte e-mailuri, overtime până pe la zece seara.

Partea bună este că în România este scris cu litere de foc în cartea stacojie a programatorului că orele suplimentare se plătesc dublu; partea proastă este că nimeni nu a citit literele alea de foc, ce să mai vorbim de întreaga carte stacojie.

Aşadar, şi muncit, şi neplătit, inginerul a plecat, într-un târziu, către casă; şi era atâta de obosit, că deja vedea linii de cod pe pereţii clădirilor de oboseală, iar ochelarii îi atârnau ca două piatre de moară pe nas. Şi, mergînd el aşa, agale, pe strada aia presărată cu linii de cod ca-n Matrix, i se făcu poftă de o ţigară – să mai elimine şi el, bietul, din toxinele de peste zi, că ţigările, se ştie, te purifică mai ceva ca o baie japoneză. Şi pentru că rămăsese fără, se îndreptă ca teleghidat către magazinul de la care-şi cumpăra de regulă ţigări şi deschise uşa.

“Pesemne că sunt foarte obosit tot timpul”, îşi spuse programatorul, “dacă până acum nu am observat niciodată că magazinul de la care-mi cumpăr ţigări are trei trepte la intrare! Poate ar trebui să fiu mai atent cu viaţa mea, gen să mă uit mai des pe unde calc!”

Se îndreptă către ghişeu, se puse la coadă şi începu să umble în portofel după bani. “Ia te uită ce linoleum or pus ăştia pe jos! Parcă aveau gresie…” În timp ce număra bancnotele de plastic, se uită în jur: “or schimbat şi vânzătoarea…!” Ciudat!
– Poftiţi! zise vânzătorul.
– Lucky, zise programatorul.
– Lucky… şerveţele? zise vânzătorul.
– Nu! zise programatorul.
– Lucky… ţigări? zise vânzătorul.
– Da! zise programatorul.
– Nu ţinem, zise vânzătorul.
– Cum adică nu ţineţi!?
Vânzătorul se uită la el lung:
– Păi suntem farmacie. Magazinul e la următoarea uşă.

Şi toată lumea de la coadă din farmacia inimii începu să necheze ca caii ăia de la Letea de-or ajuns lasagna de vacă.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 8 comments

  1. Atti Reply

    Ioi. Spune ca era vorba de farmacia / magazinul de pe Plopilor 😀

  2. Gigi Reply

    :mrgreen: Hmmm , era coadă la zece seara ? Mare trecere trebuie să aibă farmacia asta !

  3. boemul Reply

    norocul lui că-n Românica nu cred că se vând prezervative “Lucky”, l-ar fi surprins farmacistul :mrgreen:

  4. Groparu Reply

    @ Atti: nu, de fapt e fostul Yellow Market de pe Napoca. Ăla răposat.
    @ Gigi: farmacia este situată exact în drumul oricărui tânăr horny din Cluj care merge dinspre centru înspre căminele studenţeşti, la o quickie. Nu aş dori să speculez, dar presupun că îţi dai seama cam ce doreau să cumpere oamenii la ora aceea ;))
    @ boemul: no, atunci postarea asta ar fi fost chiar de râs!

  5. ion ion-romanul care nu face politica Reply

    Noooo.Sigur oamenii aia vroiau propolis cu cana pentru ca altfel ar fi vazut doar nasuri rosii si multa durere de cap. 😈

  6. Gigi Reply

    OK . Se pare că am nimerit-o cu interesul pentru farmacie la ore târzii . 😎

  7. alin Reply

    Am citit un articol la Crivat, din decembrie 2010,ca esti un blogger foarte tare, etc. Stiam deja asta, dar cu acest articol, m-am convins pe deplin 🙂

  8. dan Reply

    Kestia asta li se mai intampla unora cand ajung acasa urca un etaj mai putin sau intra la cealalta scara a blocului si cand ajung in fata usii ori nu merge cheia, ori e schimbata usa ori e alt presh pus… ori pur si simplu intra direct si nu e apartamentul lor 😀

Leave a Comment

Your email address will not be published.