Vine o vreme

Știți treaba aia cu ”într-o bună zi, părinții te-au dat jos din brațe și de atunci nu te-au mai ridicat niciodată la piept”? Mno, vine o vreme când îți lași copilul la școală și de atunci nu se va mai întoarce niciodată de trei ori ca să te mai salute…continue reading →

Pipisica

Nievestei i s-o blocat spatele de cât e de supărată pe mine şi pe fiu-meu, pentru că efectiv ne batem noi joc de munca ei, nerecunoscători ce suntem, e numai vina noastră. Şi aşa că o rămas să fac eu treaba prin casă. Misiunile mi le dictează când mă pun la calculator să mă joc Heroes 3: ACUM trebuie dus gunoiul, ACUM trebuie băgată supa la rece, ACUM trebuie scoase hainele din maşina de spălat şi lăsate afară, ca să nu se facă umezeală în casă peste noapte!…continue reading →

Vă-nvăţ io minte să mai tot alergaţi!!!

Nu vă enervează ăştia, dom'ne, care toată ziua aleargă prin parcuri cu căștile pe urechi, ascultând cu volumul la maxim discursuri motivaționale și audiobook-uri hipstereşti despre istoria imperiului sumerian sau formaţii care cântă la Electric Castle? Și îi mai și vezi apoi sâmbătă de sâmbătă cum își pun poze cu ei cu medalii câștigate pe la maratoane, îmbrăcaţi în Spandex-uri mulate ca la gay parade, că n-ai avea curaj să te plimbi îmbrăcat aşa prin judeţele în care s-o atins pragul la ultimul referendum? Nu? Nu vă enervează?…continue reading →

În timp ce noi abolim educaţia sexuală în şcoli, norvegienii…

Cum ar fi să vii într-o ţară şi să fii prevenit, pe aeroport, să te protejezi când faci sex, pentru că bântuie ditamai ciuperca genitală extraordinară şi plenipotenţiară, pre numele său de botez chlamydia? Deci cum ar fi? No, uite, aşa e-n Norvegia, fraţilor. Când nu fură copii de la creştini, norvegienii au o vădită preocupare pentru sănătatea genitală a planetei (sursa)continue reading →

Simțul civic și solidaritatea românească

Am găsit gema asta prin Facebook și am cerut instant voie să o public, pentru că mi-o amintit de unchiul căruia tata i-a zis odată ”da' nu-ți cureți șanțul din fața casei? Că poate vin inundații!”, și el a răspuns devastator cu ”ce vrei, bă, dupa aia să mă râdă tot satul?” Așadar, enjoy acest text de cringe de la Tiberiu Popescu, fost ortac. Cu ortacul nu te pune, că ortacul te răpune! 1. 1991 - Petroșani, la bloc. Ședință apropitari. Se strâng bani pentru zugrăveala scării blocului. Le spun că trebuie reparat acoperișul, fiindcă plouă în apartamentele de la ultimul etaj. Răspuns?!? "La noi nu plouă!"…continue reading →