Luna noiembrie – bun venit, noapte, valize, scorpioni, ora de iarnă!

  1. Revista Biz începe săptămâna viitoare sărbătorirea zilelor sale, numite, intuitiv, Zilele Biz. Cu speakeri de seamă, între care:
    – Robert Tinderle, directorul  agenţiei Papaya (care-a avut astăzi înfăţişarea la Poliţie, în urma plângerii deputaţilor creştinopaţi, cea mai mare parte PNL-işti, pentru că “s-a folosit de copii” în clipul în care îndemna românii să nu dea curs referendumului pentru familie),
    – Vlad Voiculescu, fost ministru tehnocrat al Sănătăţii, actualmente politician cioloşist,
    – fiica mea, Cristina Bazavan, de pe blogul omonim,
    – Bogdan Naumovici, laser, frate,
    – Radu Atanasiu, debate master
    şi mulţi, mulţi alţii.
  2. Nu rataţi National Geographic, ediţia cu Ţara Oaşului – prietena mea Oana Ivan, un antropolog de excepţie, a documentat partea asta a României care atâta e de bulversantă, că m-a convins să mă mărit cu una de-acolo. Da, mă, să mă mărit, aţi citit bine.
  3. Scriu şi aici, am scris şi pe Facebook – am văzut Coborâm la prima, filmul lui Tedy Necula. Eu zic că merită, e kathartic. Mergeţi de-l vedeţi! Şi miercuri merg să văd Pup-o, mă – şi-mi doresc tare mult să-mi placă.
  4. Bugetarea participativă de la Cluj a ajuns în faza finală a voturilor. Dacă locuiţi în Mărăşti, poate vă coafează proiectul ăsta. Eu, locuind în Grigorescu, am votat pentru extinderea skate-park-ului din Parcul Rozelor. Oricum ar fi, votaţi în draci! Nu ca la referendum.
  5. Pentru pescari şi fotografi, câteva sfaturi de mare bun simţ despre cum să fotografiezi peştii prinşi. Mai trebuie numai să şi prind ceva – aici aveţi nişte sfaturi în sensul ăsta (pescuit la staţionar). Apropos, într-una din zilele astea voi avea o postare de mare excepţie despre pescuit, guest post a unui împătimit, ţineţi aproape – ca părinţii voştri la Antena 1.
  6. Mi-ar plăcea să ştiu să mă dau cu parapanta şi să-mi cumpăr aripa asta: are dimensiunile unui hamac pentru pitici.
  7. O colecţie foarte faină cu poze din perioada comunismului. Da, am trăit în perioada aia, cunosc mirosurile şi cozile şi sărăcia de atunci, cc #nostalgicii. Cine regretă perioada aia, ori a ost copil sărac adus la şcoală de comunişti, ori a fost profitor al regimului, ori – nota bene – e prost, ticălos sau ambele. Eventual îşi regretă tinereţea, dar asta e altceva.
  8. Curs gratuit de programare la Cluj. Nu au termen limită, dar urmăriţi, oricum, că poate v-a prinde bine cândva.
  9. Ce să faci dacă nu te pricepi cu banii. Citiţi, că banii se fac greu şi se cheltuie uşor! Apropos de asta, vom avea foarte curând un articol despre asigurările facultative de sănătate. Pentru că merită, din motivele Hexi Pharma şi viaţa în România.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 5 comments

  1. John Temple Reply

    7. De obicei putorile din est și curvele din sud blamează perioada comunistă. Niște imbecili ș-atunci ș-acum.
    9.Banii se fac ușor, dar nu în România. În România se fac bani ușor numai dacă respectivul/respectiva suge pula politicului.

    • Sorin Reply

      7: Păi putorile și curvele se descurcau bine în comunism, indiferent de punctele cardinale. Mai exact, tipurile astea de oameni au făurit comunismul. De ce l-ar blama?
      8: Sau invers.

      Restul, clișee obosite, inclusiv astea cu moldoveni leneși și munteni parșivi (da, știu, propoziție de 11 cuvinte fără nici un verb).

  2. remus Reply

    Gropare, daca tu nu ai votat la referendum, de ce nu esti si amu consecvent ?
    Sa o luam altfel, daca amu votezi, de ce nu ai votat si la referendum? negativ votul tata, negativ, dar iti exercitai deptul ala si cultivai simtul civic. amu faci pe grozavul. oricum imi tot sta in minte poza aia cu degetul tau mijlociu indreptata spre cortul cu pricina. o sa te bantuie treaba aia, rusinica.!

    • Groparu Reply

      De ce nu mănânci un căcat? Că doar ai mâncat porumb copt hiperzaharat cu sare, ăla a fost OK, acuma de ce nu mănânci un căcat? Nu-mi place de tine, nu ești consecvent, nu ai principii și nici nu te ții de ele.

Leave a Comment

Your email address will not be published.