În societatea (bolnavă, nu-i aşa?) de astăzi nu mai deţinem deloc controlul asupra ceea ce mâncăm. Supermarketurile s-au instalat repede şi sigur în poziţia de CEO a lanţului trofic şi ne bagă pe gât numai porcării, consumatorii nu sunt educaţi şi înghit orice mizerie frumos ambalată, presiunea pe producători îi face să livreze mai eficient marfă ieftină plină de litere din alfabet, cazurile de cancer, Alzheimer şi Parkinson se înmulţesc – ce mai, toate pledează la o întoarcere la origini. La vremurile în care se mânca sănătos, când bunicii noştri se îndopau cu roşii de grădină şi spărgeau alune în dinţi la 60 de ani (nu e dumă, bunicul meu făcea asta). Nimic mai simplu, nu? Vei trăi mai mult, vei avea o stare generală mai bună, vei scăpa de boli, vei întâlni doctori numai la petreceri şi în concedii, nu în ipostaze în care îţi umblă prin cavităţi… plus că nu vei mai face parte din această mârşavă îndepărtare a puilor de mamă sau de abatorizare violentă a fripturii, în care biete animale fără vină îşi dau duhul în râuri de sânge! Corect?

Salut! Sunt Groparu şi ţin postul Paştelui în fiecare an de vreo 5 ani de zile – din motive mai mult personale şi mai puţin religioase. Vreme de 7 săptămâni nu pun absolut nici un aliment de origine animală pe limbă, nu consum alcool sau ţigări, mă îndop cu fructe, legume şi shake-uri de leurdă – practic, mă transform dintr-un Radu Anton Roman într-un soi de Dalai Lama cuplat cu Ioan Botezătorul care trăieşte în deşert mâncînd lăcuste. Practic, mă calific într-un vegan 100%. De ce nu cred că planul tău de întoarcere la traiul bunicilor tăi va eşua lamentabil? Păi pentru că…

1. Îţi va fi constant foame

Ai citit cumva de cazurile de canibalism din lagărele de concentrare? Te-ai distrat cu pluta din “Life of Pi”? Ai citit despre deportaţii care, de foame, mâncau iarbă şi făceau friptură de talpă de bocanc? Tu nu ai putea face aşa ceva niciodată, nu?

Haha, râse Groparu cu condescendendenţă! (de foame, nici să scriu corect nu mai ştiu). Ia d-aici: la 3-4 ore după ce renunţi la carne, ouă şi lactate, o gheară fermă şi ascuţită se va încleşta de stomacul tău şi va începe să-l strângă. Rău. Aşa de rău, că ai prefera să te strângă de testicule (ale mele sunt de oţel, oricum, nu se pot juli). Stomacul îţi va deveni un element pur decorativ şi foarte ne-Feng Shui, adică în perfectă lipsă de armonie cu restul corpului.

Foamea asta îţi va crea o stare de alertă incredibilă. Golul din stomac nu ţine numai de stomac; are o sete expansionistă de zici să-i Rusia, pentru că începe de undeva de la nada coccisului până sub mărul lui Adam. În gaura asta neagră vei îndesa cu disperare orice pare de departe masticabil. Vei deveni dureros de alert: în loc să fii un boa care dormitează liniştit călare pe stomacul lui plin cu căprioară, vei fi o suricată veşnic în căutare de cronţănit ceva. Cronţ-cronţ!

Bine, dar există alternative, nu? Ai pateu de soia şi brânză de soia şi caşcaval de soia şi tofu afumat şi cu chimen şi cu ardei, şi chiftele de soia şi lapte de soia! Şi miere de soia şi gem de soia; până şi tort de soia. Ei bine, nu, îmi pare rău să te dezamăgesc: toate au acelaşi gust. În afară de studenţie, ai mai mâncat aceeaşi mâncare de 18 ori, una după alta?

Deseori, magazinele mari se trezeau să facă rafturi cu produse fără componente animale (mă rog, vegane) abia pe la mijlocul postului. Aşa că mergeai în supermarket şi 4 ore citeai ca prostu’ la etichete; plus că oferta este extrem, extrem de redusă. Nici măcar la restaurante nu e mai bine: în afară de veşnica ciorbică-de-legume şi cartofi-prăjiţi-fără-nimic, oferta este extrem de săracă.

index
În plus de asta, chelneriţa va părea mereu că are chef să-ţi lipească farfuria de faţă (sursă)

2. Vei fi constant iritat

Repetaţi după mine: este extrem, extrem, extrem de greu să fii amabil pe burta goală. Femeile gravide, sau pe ciclu, sau la andropauză sunt un fel de gheişă supusă în comparaţie cu tine.

Femeie taie penisul
Pentru cei care ţin post, femeile care-şi scurtează soţii de penis sunt deseori date ca modele de Zen (sursă)

Un prieten care ţine post (suntem mai mulţi) s-a băgat intenţionat cu maşina lui într-altă maşină care parcase prost ca să-l înveţe minte pe şoferul ăla. Anul trecut aveam o poveste în care mă răţoisem ca un infect la ceva dulap de badigard de la Scutul Negru pentru nu mai ştiu ce vină închipuită, şi omul dăduse înapoi, renunţase să-şi pună mâna cu nebunul. Da, într-atâta de irascibil devii; şi eu chiar îmi ies greu din culoarul de zbor. “Postul scoate tot ce e mai rău din tine!”, zice popa la beserică, în timp ce se gândeşte la masa de prânz (ce să-şi comande: 4, sau 6 mititei? Cartofi aurii, sau prăjiţi?). Mno: când ţin post, sunt în stare să mă iau în gură cu toţi, indiferent de calibrul adversarului (vineri chiar m-am răţoit la o vânzătoare de covrigi impertinentă, şi eu cu femeile nu îmi permit mai mult decât un surâs à la Clark Gable). Scuza mea este “nu tolerez bullshit-uri!”, când de fapt îmi este, pur şi simplu, foame.

Abia de vreo 2 ani am început să mă concentrez şi pe partea asta spirituală, ca să zic aşa. Unde mai am încă mult de lucrat: e ca atunci când trebuie să cobori nişte scări, ştii că eşti beat, dar mai ştii şi că vei cădea şi nu poţi face nimic în privinţa asta.

3. Vei fi constipat

Ce? Te gândeai că dacă mănânci numai spanac vei avea ce face dimineaţa, după cafea? Ahahaha! Nu: din germeni de lucernă nu se strânge suficient material pentru o căcuţă serioasă. Plus de asta, spre deosebire de carne, vegetalele au tendinţa de a trece ardeleneşte prin tractul digestiv. Pe care-l părăsesc, uneori, neatinse. Dacă te-a lovit vreodată curiozitatea să-ţi studiezi propria producţie de îngrăşământ, nu vei descoperi niciodată grăsime nedigerată, şorici sau bucăţi de carne întregi în ea; mai degrabă seminţe şi bucăţi de cereale care mai de care. Pentru că aşa se înmulţesc plantele cu seminţe nedigerabile, cu ajutorul stomacului tău care le duce seminţele la distanţe apreciabile şi le şi elimină într-o plăcintă de nutrienţi care, pentru ele, este micul dejun al campionilor.

No: în timp ce trec agale prin intestine, seminţele şi fibrele astea fermentează cu furie. Fermentarea asta duce la ostracizarea ta ca persoană şi alungarea din cetate cu pietre. Carnea gătită cum trebuie (adică fără un kil de piper şi un kil de curry pe şniţăl) nu provoacă asemenea reacţii, ţucu-i proteina ei discretă care este ea proteină.

Ar mai fi de zis: pulpa asta de fruct/legumă care merge cu viteza a doua pe autostrada maţului tău mai provoacă chestii gen junghiuri, balonări, ghiorăituri şi alte efecte care nu prea sunt acceptate social. Şi nu, nu poţi bea un iaurţel.

ori suntem
Pentru că ori suntem vegani, ori nu mai suntem.

4. Corpul tău trădător va suferi nişte modificări

Cu alte cuvinte: nu mai eşti corpul de care m-am îndrăgostit.

Lipsă de energie: da, devii niţel mai sprinten; şi cam atât. Dacă-ţi ajuţi un prieten să se mute, roagă-l să-ţi dea să cari sacii cu haine, nu maşina de spălat. Fireşte, în timp ce zburzi pe scări în sus cu o mapă sub braţ, nu rata şansa de a face mişto de carnivorii care cară cu greu canapeaua (“mai repede, putorilor, muhaha!”)

Somnolenţă: vremurile alea în care la 10 seara te pălea inspiraţia să scrii pe blog sunt acum o amintire într-un album cu poze cu zimţi. La 8:30 pici de somn şi te scoli a doua zi la aceeaşi oră. Fireşte, rupt de oboseală. Şi iritat.

Ameţeli: lipsa vitaminei Fier te va transforma într-o fleică flască ce preferă să stea în fotoliu şi să se gândească la mâncare, nu într-un ieduţ care ţopăie voios pe pajişte. E aşa, o sfârşeală din aia în care ţi se şi rupe că la graniţa României poate izbucni un război mondial.

Ochi înlăcrimaţi: vitamina A. Nu poţi privi un om în ochi prea multă vreme fără să te ia cu leşin şi lăcrimat, de zici că tocmai ce ai văzut Titanicu’ (hai, băieţi, recunoaşteţi: şi voi aţi plâns, nu-i aşa?). Câţi morcovi poţi mesteca într-o zi?

Senzaţia de dinţi tociţi: legume. Seminţe. Fructe. Cron-cronţ. Uimitor, ridichea neagră se mestecă mai greu ca sarmalele! La un moment dat, îţi vei simţi gingiile şi dinţii că există.

Dureri ascunse: să nu uităm – ţigări ioc, beutură nix, cafele nema. Toate drogurile de zi cu zi îţi sunt interzise. Ştii ce urmează? Toate durerile fizice pe care le adormeai înainte cu cafeină, nicotină, alcool şi alte cele prind viaţă dintr-o dată. Genunchi, spate, gât, măseluţe şi gingii, articulaţii ş.a.m.d. Mai ales dacă te apropii vertiginos de vârsta de pensionare. Care – pentru că mama natură e perversă – e şi perioada care coincide cu începutul durerilor, şi perioada în care trebuie să cam treci la regimuri din astea, pentru că ficatul şi stomacul şi alte glande încep să cam dea gherle.

funny-pictures-auto-if-you-know-what-i-mean-pain-383870

Mai sunt chestii de zis, dar sunt încă în etapa de negare.

5. Nu garantează nimeni că vei mânca mai sănătos

Am 1.85 m, 87 de kile. Tensiune 12 cu 7. Analizele ies în general bune, pentru că nu mănânc rahaturi (dacă mă reîncarnez în scarabeu, tot telemea de Sibiu cu roşii va fi mâncarea mea preferată). Nu exagerez cu grăsimile, de băut beau vin, palincă de casă şi bere, nu prea bag băuturi colorate, sucuri, fast-food. Nu prea am motive să-mi fac griji pentru ceea ce mănânc. Decât acuma.

Orice, orice mănânci – mai ales în perioadele astea de iarnă-primăvară, cu mâncare importată din Turcia – conţine suficiente pesticide pentru a infecta un ocean întreg. Opţiunile sunt limitate: în afară de varză/cartofi/fasole/gemuri, mai ai produse semipreparate (din soia şi o mulţime de conservanţi) sau legume importate de prin ţări care primesc frecvent amendă pentru depăşirea limitei maxime admise de pesticide. Plus margarine. Vreţi să vedeţi un film de groază în 13 secunde? Citiţi eticheta celui mai banal pachet de biscuiţi, e tot tabelul lui Mendeleev acolo.

Încerci să suplineşti lipsa lipidelor cu uleiuri de măsline, să zicem: pancreasul va fi atâta de fericit, că va simţi nevoia să vomite.

Încerci să suplineşti lipsa de gust a mâncării punînd sare şi zahăr în plus. Se ştie cât de benefice sunt ele, nu? Obezitate, retenţie de apă, glicemie mărită, tensiune etc: genul de chestii care dispar primele din dietă în momentul în care se apucă doctorul să-ţi recomande meniul.

Încerci să-ţi astupi foamea cu pită. Ascultă la Groparu aci: pită multă, diabetul omului.

Apropos de ce spuneam mai sus despre restaurante: falafelul ăla nu se prăjeşte în uleiul în care s-au fript chiftelele, nu?

6. Nu vei slăbi

Repet: am 1.85 m, 87 de kile şi nici o apăsare legată de felul în care arăt (ştiu-ştiu, aşa zicem toţi). Dar dacă treci la veganism sau ţii postul ca să scapi de şunculiţele de şaorma, află că vei mânca mult mai mult decât dacă ai consuma carne. Dacă începi dimineaţa cu o omletă cu puţin ulei şi niţel muşchiuleţ afumat de la mătuşa Ţâca, sigur ai linişte până la prânz. Ceea ce nu se poate spune dacă micul tău dejun va fi un covrig cu sare şi două banane; pentru că la 10 mai bagi o pară, la 11 o ciocolată din aia Heidi fără lapte, la 12 patru pungi cu alune şi la prânz toţi cartofii prăjiţi cu pită pe care ţi-i poate livra restaurantul la care mănânci. 17.000 de calorii la o masă, frate!

7. Nimeni nu te înţelege

Eşti singur pe front: vor face mişto de tine. Toţi. Cu fiecare ocazie. Să nu ne mai ascundem după metacarpiene: suntem un popor intolerant cu ciudaţii. E suficient să declari, la o sindrofie, că tu nu bagi la maţ carne, lapte şi gordon bleu şi devii instantaneu sufletul petrecerii, mai exact ciuca bătăii. “Un grătar de rucola pentru domnu’!”, “Ui la el ce salivează când vede căpiţa aia de fân!”, “Domnul doreşte o sălăţică în sânge, sau o friptură de castravete?” – îmi pot face un al doilea blog cu ce am auzit în 5 sau 6 sau 7 ani de post.

Şi tot mă pufneşte râsul când văd filmuleţe din astea!

În loc de concluzie: când mai întâlniţi în mediul lor natural vegani sau grăsuţi care trag de fiare cu furie la sală, sau sunt la cură furioasă de slăbire, ieşiţi de după metacarpiene şi luaţi poziţie de drepţi: veganul ăsta schilod sau rotofeiul care tocmai şi-a schimbat obiceiurile alimentare are suficientă voinţă cât să mute munţii din loc. Şi roagă-te să nu înceapă Zombie Apocalypse, pentru că am senzaţia că ei vor fi cei care vor supravieţui. Iar apoi, vom conduce lunea!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 40 comments

  1. deea Reply

    Pai nah, totusi, de ce mai tii postu’? ca din motive religioase zici ca nu, la sanatate nu pare sa te ajute. Asa, din masochism? 😉 Eu una n-am probleme in a renunta la carne, dar fara unt, branza si oua chiar n-as putea trai.

  2. Parintele Neuronie Reply

    Mo, la tine postul dureaza mai putin. Io-s la post/regim pana pe 18 iunie. Si am voie sa halesc numa’ fierturi. Cum mama dracu’ sa halesc mere fierte? A?
    Si nu, nu-l tin de voie ci de nevoie. :)))))))))))))))))

  3. Groparu Nemernic Reply

    @ Nero: găină… yummy…
    @ deea: așa cum am zis – motive personale; și oleacă de motive religioase. Nimeni nu-i perfect!
    @ Parintele Neuronie: dar ce Satana, Doamne, iartă-mă, ai pățiși…?

  4. marius Reply

    Referitor la punctul 2, stii ca se zice ca Diavolul te zgandareste permanent cand postesti 👿 :mrgreen:

  5. Ana Reply

    Eu nu am tinut niciodata post. Carne mananc rar si foarte putina. Dar ma vad nevoita sa tin o cura fara lactate ( din motive medicale ) . Si nu stiu cum am sa rezist 🙁 .

  6. Marian S Reply

    E clar. Nevasta, cu plasturii ei.
    Recunoaşte că eşti învins. 😈
    PS: dragi ardeleni, nu risipiţi alimente pe perioada postului!!! Slana păstrată prea mult timp mai râncezeşte, nu-i aşa? Daţi-o lupului, se descurcă el şi fără brişcă. 😆

  7. Marian S Reply

    PS: observ că ai stat toată noaptea pentru a scrie un articol kilometric. Ajută? 🙄
    La mine n-a mers nici cu numărat de oi. Am ajuns la o cifră care, dacă ar fi fost reală, m-ar fi făcut mai tare decât cei 3 Becali la un loc. Atunci mi-am dat seama că trebuie să mă trezesc şi să-mi fac o cafea. Noroc că s-a descoperit cafeaua după ce s-a scris Biblia. 😯

  8. Groparu Nemernic Reply

    @ Marian S: nimeni nu poate manca slana fara brișcă. Dixit!
    PS: Nu știu. Dacă ar fi să mă ghidez după câți bani fac cu blogul, ar trebui să-l închid mâine.

  9. Marian S Reply

    Ah, dar nu asta am întrebat! Eu am deja un răspuns la chestiunea asta, iar el se regăseşte în singurul articol care a mai rămas pe blog. Din păcate. Să NU faci ca mine, ok?
    Eu te întrebam dacă ajută la insomnie!!! 😆

  10. Maddame Reply

    Mi-e teamă că postul e încă și mai greu decât regimul vegan.
    Spun numai: zacuscă, murături, ceapă; aparat de făcut lapte de soia și mașină de făcut pâine integrală cu semințe; paste cu sos de roșii și supă cremă de legume.
    Și vorba lui Marian S – bine că s-a inventat cafeaua după ce s-a scris Biblia.

  11. Marian S Reply

    … ca să nu mai spunem că n-ai voie nici să guşti carne crudă. Despre chestia asta nu ai pomenit nimic, hoţomanule. 🙄

  12. Maddame Reply

    Ș-apoi – dacă-i post, e din motive religioase, căz altfel ar fi dietă. Și nu-i nicio rușine, vorba ceea, că nu ne-om învrednici noi de moarte de martiri, chiar dacă suntem ciuca bătăii de joc la chefuri.

  13. Marian S Reply

    Mâine e Bunavestire, dezlegare la peşte. Sper că şi Dumnezeu a auzit (şi e de acord cu) proverbul: Le poisson sans boisson est poison. Io am fost la megaimaj şi mi-am asigurat stocul, abia aştept să scap ca_calu` în trifoi. 😯

  14. phoenix Reply

    Fratica, eu postul asta mi-am propus sa tin o zi pe saptamana cura d’asta cum zici tu: fara mancare de “dulce”, fara beutura, fara tigari, fara pornosaguri etc.
    Prima zi, acum 2 saptamani, n-am apucat sa duc dorul nicotinei si alcoolului de foame ce-mi era… mi-amintesc ca am adormit chircit de foame.
    A doua oara, saptamana ce tocmai a trecut, de nervi ca iar mi-i foame, pe seara mi-am aprins o tigara, deci am futut-o in fericire cu ziua aia de post. Si ma tot gandeam ca prostu in timp ce trageam cu nesat din tigara de ce dracu repet experienta neplacuta de cu o saptamana inainte.
    Ca pot sa inteleg sa reiei experientele placute…. dar ce masochismu’ meu m-a pus sa repet o chestie neplacuta si a doua oara?
    Saptamana asta mi se face deja foame numa cand ma gandesc la ziua cand voi tine post.

  15. Groparu Nemernic Reply

    @ Marian S: tovarășul danielrus.ro, care ar face bine să scrie mai des pe blog, mi-a adus de la Galați una bucată știucă și una bucată crap de Dunăre de 3 kile. Dezlegările mele la pește de postul ăsta sunt asigurate 😀
    @ phoenix: de-aia prefer sa le fac pe toate o dată. Suferi o tură, nu pentru fiecare viciu în parte; plus că foamea, nu restul e cel mai greu de dus pe picioare.

  16. bubu Reply

    Exista un singur motiv pentru care nu vom deveni niciodata vegani: e un mod de viata care odata asumat presupune sa nu faci rau niciodata niciunui animal prin actiunile sau inactiunile tale. Or unii dintre noi suntem pescari…

  17. dush Reply

    Deci nu e liber nici la muscat din copil si nici la tzucat nevasta? ca deh, pui gura pe carne… 😳 grea viata ti-ai ales dom’le.

  18. Bogdan Reply

    Cu cata foame a fost scris postul asta, cu ce lacrimi de sange ( pardon, de zeama de leurda)….
    te admir. eu n-am atata vointa. da-i inainte, esti pe calea ce buna.

  19. Alina Reply

    Nu-mi vine sa cred ca faci asta de atatia ani si inca nu ai invatat sa mananci… si intr-un fel te plangi… sunt vegana de mai bine de 7 luni (motive medicale si din convingere) si nu am avut problemele descrise de tine. si la restaurant se poate si pizza fara mozarella si e chiar gustoasa. la libanez/turcesc gasesti mancare gramada. si n-am fost molesita, nici eu nici sotul, si nici iritata si am slabit si ma mentin, n-am mai avut luari in greutate si n-am mai tinut cure de slabire.

  20. Ela Reply

    te felicit, te sustin, esti de apreciat, keep up the good work and…shit vorba englezului. Speaking of shit: “mai degrabă seminţe şi bucăţi de cereale care mai de care. Pentru că aşa se înmulţesc plantele cu seminţe nedigerabile, cu ajutorul stomacului tău care le duce seminţele la distanţe apreciabile şi le şi elimină într-o plăcintă de nutrienţi care, pentru ele, este micul dejun al campionilor.” Iti multumesc ca m-ai ajutat sa inteleg de ce se caca in Vasile Aaron aici la noi in Sibiu, unii in fata blocului, intre blocuri, in poteca: vor sa ajute la transmiterea semintelor pt salvarea padurii amazoniene ca tamarinii. Da’ maimutele ardelene nu stiu ca nu trece cacatul prin ciment si asfalt….

    Cat despre post, am citit in cartea lui Breuss despre vindecarea cancerului in 40 de zile prin sucuri si supe de legume ca atunci cand nu mai gaseste proteina din carne corpul “mananca” proteina din tumori/celule cancerigene. Si postul e tot 40 de zile, interesant nu?

    La conferinta Cristelei Georgescu din Bucuresti am invatat ca ii ia maxim 30 de zile corpului sa se dezvete de obiceiuri alimentare nesanatoase: cafea, ciocolata, zahar (17 ani de tigari, insa), grasimi, iar ca pe ea deja din ziua 7 nu o mai durea capul din lipsa cefelei.

    Asa ca, nu te lasa! Numai bine poa’ sa-ti faca!

  21. Ela Reply

    A, da, esti nervos de la lipsa cafelei si a zaharului, baga matale ceai verde cu ghimbir si miere in loc de zahar si treci mai usor peste asta.

  22. Ovidiu Reply

    Eu am tinut un post complet acum 2 ani si a fost superb,am slabit si ma simteam bine,nu ma mai intepa ficatul si se curatasera si plamanii…,si de atunci in fiecare post cu o fleica in fata ma gandesc cat de bine m-am simtit !!!

  23. alexnicolae Reply

    tocmai citesc articolul/postul din Olanda si e funny 🙂

  24. remus Reply

    No….1 felicitari. Rar cate un cap tare ca tine care sa si recunoasca. Pt mine nem problem, fac asta de cand ma stiu ca bunica era religuoasa. Pana in urma cu cativa ani si miercurea su vinerea erau zile sfinte de post. Acu m-am lenevit si nu vreau sa imi chinui sotioara sa gateasca 3 tipri de mancare, cate 1 pt fiecare bebelus apoi pt ea si….pt mine. Faza e ca daca nu as avea un iduot de helicobacter nu as avea problema cu racaitul stomacului, dar rezolv cu o eugenie. Sau cu mult ceai verde negru si de care imi aduc colegele cadou de prin strainezia. Despre alcool, nu sunt de acord sa nu bei, ideea e sa nu exagerezi. Oricum daca e sa ne luam dupa randuiala bisericeasca ar trebui sa mancam doar paine unsa cu cutitul, no untdelemn, no nothing. Deci in lumea moderna eu zic asa pe scurt sa tonem randuielile bisericesti- no meat, milky or gaina products iar de acolo inainte cultivam vointa. Asta este elementul care lipseste. Ete pt mine e greu sa nu injur sau sa raspund frumos la o agresiune verbala, si disper ca bebeii mei mici sunt super bolnavi cu otite si etc si nu ma pot duce la biserica duminica, pt ca acolo ma super linistesc. Ascult dimineata si seara slujba la radio cand merg la munca sau cand vin, dar nu e tot una. Iti recomand sa mergi si pe acolo, ajuta la spirit si la moral.
    cel mai greu in post e ca nu ai cu ce sa mananci ceapa. Agree?

  25. marius Reply

    Eu sunt vegan din 2001, dar nu tin post (beau, fumez) si mi se pare ca punctele 1-5 sunt o prostie. 6 (slabitul) – depinde de ce mananci, poti sa slabesti sau sa te ingrasi, iar 7 (ca te ia lumea la misto) e adevarat uneori – depinde si ce “prieteni” ai.

    Daca ai probleme de iritabilitate, foame constanta etc. e clar ca nu mananci echilibrat. In plus, stomacul se obisnuieste cu alte tipuri de mancare. Inainte mancarea mea de baza era carnea si branza, nu prea stiam ce erau legumele. Acum eu mananc gatit in general si zilnic cam 1 cana de leguminoase (fasole,linte,mazare,soia, naut) si cu salaltele mai rar ca mi-e lene sa fac, dar mananc cand face altcineva :))

  26. Lucian Reply

    Sunt vegan de 2 luni si nu am nicio problema din cele 7 mentionate. In primele zile am experimentat oboseala, dar am descoperit de la ce este si s-a rezolvat. Carnea contine catecolaminice (hormonii stresului) ce actioneaza asemanator cu cafeina. Practic eram dependent de acei hormoni si in lipsa lor am intrat in sevraj pentru cateva zile. Am inlocuit cu Q10 si s-a rezolvat.

    Tot de 2 luni nu am mai mancat dulciuri si nu am mai baut sucuri (decat freshuri neindulcite). Cafea nu am baut niciodata, de fumat nu mai fumez de 3 ani si de baut mai beau cate o bere la 2 zile cand ies in oras.

    Nu m-am simtit niciodata mai bine.

  27. John Temple Reply

    @Lucian: muhahahahahaha!!! Lipsa de carne se observă…la greu.
    „Carnea contine catecolaminice (hormonii stresului) ce actioneaza asemanator cu cafeina.” Să nu mai spui prostia asta nimănui. Că te vor îndemna spre secția de psihiatrie.
    Starea ta de bine se datorează faptului că ai renunțat la zahăr.
    Tot de 2 luni nu am mai mancat dulciuri si nu am mai baut sucuri (decat freshuri neindulcite).

    P.S. Ce-mi plac veganii ăștia…cruzi. Sunt deștepți ca un morcov.
    P.S. Aparatul digestiv uman este construit astfel încât să digere hrană vegetală și animală. Omnivor se cheamă. Omni adică…„cu de toate”. Ca șaorma.

  28. B. Irina Reply

    1- Iti va fi foame in mod constant pana in momentul in care gustul ti se va schimba, vei manca mai des doar daca iti petreci zilele in casa, in fata tv-ului sau ale pc-ului.
    2-Iritatia din prima perioada , ce dispare dupa o perioada mai indelungata, se datoreaza lipsei de vitamine/minerale. Deci, cine doreste sa devina vegan, va trebui sa invete cate ceva despre nutritie.
    3&4-Vei fi constipat? In primele 2 saptamani de veganism, cu un procent de cruditati am trecut de la constipatie la dureri in tot corpul, ameteli, dureri infernale de cap, stari de lesin si moleseala permanenta. O data ce aceste stari trec (bineinteles fara produse procesate toata ziua ca atunci sansele sunt minime) energia urca intr-un fel uimitor, durerile de orice fel dispar, oboseala este aproape inexistenta (in plus, avand inceput de hipotiroidism anterior, analizele mi-au iesit in limite normale dupa 3 luni de crudivorism, lipsa de fier, pe care nu am reusit sa mi-o tratez nici cu pastile/fiole, etc pe parcursul a 7 ani a devenit inexistenta)
    5- Nimeni nu te forteaza sa mananci sanatos, dar sigur ca omnivor sanatatea e departe de a fi la ea acasa (vezi studiu china-dr colin campbell), in plus, daca tii o dieta sanatoasa vegana, nu mai risti sa ajungi cu diabet/boli de inima/cancer la frumoasa varsta de 40-50ani
    6- Nu vei slabi daca te umpli de produse procesate sau daca mananci o data la 2 ore! Dar chiar si daca faci aceste lucruri, SALVEZI VIETI, PLANETA si AJUTI LA STOPAREA INCALZIRII GLOBALE! Ideea in principal este ca nu avem nevoie pentru a fi sanatosi de nici un fel de proteina animala, ci din contra, proteinele animale sunt principalul motiv pentru bolile “bogatiei” ca diabetul, bolile de inima si diferite tipuri de cancer (din nou, vezi “studiu china-dr colin campbell”)
    7- Nimeni nu te va intelege la inceput, toti se vor crede doctori in nutritie si te vei lovi de intrebari de genul: “dar proteinele de unde ti le iei?”, “dar calciul?” etc. Dupa ce vor vedea schimbarile in bine ale sanatatii tale si mai ales ca inca esti in viata (pentru ca toti se asteapta sa mori fara produse animale), dar si ca poftele au disparut si acum au aparut altele (spre ex. o salata mare cu masline si niste seminte de in proaspat macinate) vor incepe sa fie interesati de stilul de viata.
    pentru cei interesati pot urmari vegan 2017-the film. Eu si sotul, impreuna cu cei doi copii in varsta de 3ani si 8ani suntem vegani de 1an si 4luni. Toti cu analizele la zi, foarte sanatosi si voiosi! Deci se poate!

  29. Roland Reply

    Poti face o postare si pentru dependentii de tutun sau de droguri. “7 Motive pentru care nu te vei lasa de heroina” si poti folosi exact aceleasi motive ca si in aceasta postare.

    Normal ca daca nu te informezi inainte si bagi in tine doar ce crezi tu ca e bun vei fi constipat, te vei simti fara energie, etc. Exact acelasi lucru il patesc si cei care mananca carne, daca nu mananca cum trebuie.
    Informeaza-te si mananca 1-2 saptamani cum trebuie si apoi spune-mi daca te simti fara energie, constipat, iritat, etc.

Leave a Reply to deea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *