Dacă aţi fost răi în altă viaţă, veţi primi un telefon de la un reprezentant Herbalife

Un prieten bun, inteligent şi de încredere. Da?
– Bună ziua, vă sun pentru a vă oferi un test de sănătate.
– De unde aveţi numărul meu?
– De la prietenul dvs. bun, inteligent şi de încredere. Puteţi luni?
– Da, luni e perfect, în pauza de masă.
– Excelent.

Vineri mă sună, dar pentru că nu răspund (eram la filmări la Posada) îmi dă SMS: “vă reamintesc de întâlnirea de luni, vă rog confirmaţi”… am confirmat. Eu răspund la SMS.

Îl sun, totuşi, pe prietenul bun, inteligent şi de încredere. Preventiv.
– Bă! Cui mi-ai vândut datele personale, viperă?
– Nu hi bou! Că-s chestii sănătoase, bune pentru sănătate şi pentru trup, test gratuit!
– Nu-i oferit de PNL sau Partidul Mişcarea Populară a Poporului?
– Nu!

Mno, îmi zic, poate trebuie băieţii să sifoneze nişte bani europeni, de aia-i gratis; şi mă iau şi mă duc la întâlnire, pe Moţilor 4 (sau 6?). Nimic – dar absolut nimic – nu prevestea drama zilei respective.

Deja, când urcam la etajul 2 al clădirii, îmi sare în ochi un poster cu o tanti cu dantura albă ca iaurtul, sub care scria mare “Herbalife”; în timp ce paşii mei deja ezitau, m-am trezit atacat frontal de o reprezentantă de vânzări extrem, extrem de îndatorată, politicoasă ca un valet pocăit de ziua a şaptea a sfinţilor de pe urmă.
– Domnul Groparu?
– Da…
– Poftiiiiţi…! Vă aşteptam…

Aproape că m-o îmbrăţişat de drag ce-i eram.

– Dacă ştiam că mă chemaţi la MLM-uri din astea, nu veneam!
– Vai, dar ce ştiţi dvs. despre Herbalife?
– Păi… evaziuni fiscale de milioane de euro?
– Nu este aşa, toţi consultanţii noştri sunt obligaţi să-şi facă PFA în primele 6 luni!
– Deci 6 luni pot vinde fără să plătească impozitele la stat?
– Haideţi să luăm loc, zice ea.

Mă pune la o masă şi începe să-mi ia datele mele personale, care-s ale mele personale.
– Dar… pentru ce vă trebuie datele mele?
– Păi ca să le avem în baza noastră de date!
– Deci: 1. nu vi le pot da, pentru că nu vreau să apară că am votat cu Udrea la europarlamentare în judeţul Teleorman. 2: adresa de mail de yahoo e năpădită de spam, deja primesc spam de la Camera de Industrie şi Comerţ a României (!!! pe bune!!!), şi nu mai vreau şi pe celelalte adrese; 3. de ce nu aveţi şi un acord în care dvs. promiteţi că nu comunicaţi adresa mea de e-mail către terţi!!!!
– Păi nu o comunicăm!
– Păi şi eu cum ştiu asta? Dvs. poate nu, dar colegii dvs?

Nu i-am dat. Aveau oricum telefonul meu, de la prietenul meu bun, inteligent şi de încredere; şi oricum, dacă dau cumva telefonul meu unor porcoveţi de scammeri prin telefon, de-abia aştept să probez nişte înjurături noi pe ei.

În fine.

Începe cu un chestionar. Băi, şi eram la 3 zile după ce se terminase lungul şi sfântul post al Paştelui! Deci aveam analizele unui copil crescut la mănăstire.
– Înălţime?
– 1, 85.
– Greutate?
– Errr… nu ştiu, 87 de kile?
– Cam mult, zice domnişoara.
– Muuuult? zic eu, încercînd să nu mă înec cu salivă.
– Păi da! Că ar fi trebuit să aveţi cu 10 kile mai puţin.
– Nu! zic. La domnişoare trebuie să aibă cu 10 kile mai puţin decât centimetri. La noi, la masculi şi la bloggeri, numărul de kile trebuie să fie egal cu numărul de centimetri peste un metru. Deci 185 de cm – 85 de kile. Într-adevăr, sunt supraponderal: am două kile în plus.
– Nu conform grilei mele! Dar o să lămurim acest lucru. Haideţi să vă fac testul.

Mă pune să mă descalţ şi să mă sui pe un cântar din ăla din Star Trek. Lângă mine rânjeau, într-un poster imens, sportivii sponsorizaţi de Herbalife: NICI UN ROMÂN!
Da’ români de ce nu sponsorizaţi?
– Sponsorizăm!

Şi-mi zice vreo două nume de campioni de nu ştiu ce. În fine.
– De ce nu-s pe afiş?
– O să fie!

Pariu pe ce vreţi că n-or să fie.

În fine.

Mă duce înapoi la birou şi-mi trozneşte un chestionar.
– Dormiţi bine?
– Ca un tun uitat pe fundul mării!
– Aveţi energie?
– Chiar nu am o problemă. Lucrez până noaptea, ca nebunu’.
– V-ar interesa un venit suplimentar?
– NU!!!
– Nu???
– Nu, Doamne mulţam, nu.
– Beţi apă?

Chiar beau.
– Mâncaţi carne?
– Da.

Domnişoara strâmbă din nas.
– Beţi alcol?
– Ohooo…!
– NU E BINE!!!
– Beau: pălincă curată; vin; şi bere. Nu prea beau spirtoase, foarte rar beau beuturi colorate, şi atunci prefer un coniac mai inteligent sau un whiskey bătrân; şi cam atât. Fără cocktailuri, fără porcherii.
– Mişcare faceţi?
– De la 6 seara, de când mă reunesc cu familia, până la 10 seara alerg după fiu-meu prin parcurile Clujului.
– Mâncaţi în oraş?
– Nu, gătim aproape în fiecare seară. Mai bine o mâncare făcută de tine şi încălzită la microunde la prânz decât un meniul zilei de 11 lei. Nu?
– Staţi un pic, că e gata analiza.

Şi-mi aduce o foaie de la cântarul ăla care m-o scanat ca-n Star Trek, cu flacăra violet (Mihaela, dragostea mea) cu nu mai ştiu ce raze de rezonanţă magnetică.
– Nu e bine! Nu e bine deloc.
– Ce nu e bine, Doamne apără şi păzeşte?
– Păi analizele! Aveţi prea multă grăsime!!!!!!!

Mă uit la ea: femeia chiar era serioasă!
– UNDE, PENTRU NUMELE ISCARIOTEANULUI??? Că mă chinui de 4 ani de căsnicie să pun şi eu nişte burtă mai de Doamne-ajută, că mă râd toţi prietenii pe la colţuri!
– Păi nu se vede.
– Cum nu se vede?
– Păi grăsimea dvs. e de la interior. Nu e din aia care se vede.
– De la ce? De la năutul şi zacusca şi quinoa pe care am mâncat-o în post?
– Nu, de la carnea pe care o mâncaţi!
– Aveţi cumva ceva împotriva proteinei animale? Cu Omega 3 şi Omega 6?
– Carnea nu face prea bine la organism, zice ea. Mai ales carnea din comerţ.
– Carnea pe care o mănânc nu provine din comerţ.
– ?
– Mănânc viţel şi curcan şi porc de contrabandă, de la mătuşa Ţâca; curcă şi pui crescuţi de mătuşa Luşca; tai porc în fiecare an; şi fără salamuri, cârnaţi, şunci şi porcării din magazine, toate sunt făcute în gospodărie.

Nu, nu era OK.
– Eu vă ofer şansa de a beneficia de proteină de calitate. Care nu face grăsime, nu se pune pe artere.
– Adică viţelul mătuşii Ţâca nu e bun? Am să-i spun asta…
– Nu de asta este vorba. Dar produsele noastre conţin proteină vegetală, crescură în cele mai ecologice zone ale lumii…
– Care e data de expirare?
– Poftim?
– Când expiră? Ce termen de valabilitate au? Că dacă-s aduse din State, cu vaporul, e clar că sunt doldora de conservanţi şi E-uri.
– Dar nu despre asta este vorba, ci de faptul că vă protejează sănătatea, eu mă simt mult mai sănătoasă de când le folosesc, vă dau energie, sunt mai curată pe interior, nu am probleme cu tranzitul, ficatul e sănătos…

La o masă alăturată, o consilieră din asta herbalaifiţă avea faţa plină, plină, plină, plină de coşuri arse cu Clearasil. Săraca.
– Domnişoară scumpă! Uitaţi ce zic eu. Suplimentele astea alimentare or fi fost ele super mega bune pe la 1800, când mureaz irlandezii de foame şi erau ucrainenii ăştia invadaţi subnutriţi; dar la ora actuală până şi cel mai amărât magazin Profi vinde fix ce proteină vegetală vrei tu, din orice parte a lumii, la preţuri chiar OK, culeasă acum 2 zile. Acuma chiar nu simt nevoia de suplimente, cam am grijă să nu mănânc prostii, duc un stil de viață OK-ish, haideţi să n-o mai lungim.

Mă uit la ea şi la colegii ei şi mă gândesc: Doamne, ce păcat că oamenii ăştia nu au nici o specializare! Ce păcat că au de-a face cu cretini ca mine! Vând batoane proteice de 6 lei bucata din care lor le revin 10 bani, sau ceva de genul. Vai şi amar.

Încerc să dreg busuiocul:
– Nu fiţi supărată că am fost atâta de refractar (la urma urmei, domnişoara îmi păpase pauza de masă; neîncălzită la microunde) şi de necooperant. Să ştiţi de la mine că clienţii cei mai dificili sunt cei mai buni cumpărători!
– …ştiţi cumva pe cineva care ar fi interesat de produsele noastre? mă întreabă domnişoara cu un ultim zâmbet timid, ca o licărire de rază de speranţă.

Nu am ezitat nici măcar cinci miimi de secundă:
– Sigur! Pe soţia mea.

26 lovituri, dă-i și tu!