Unora le place DRAMA. Mie îmi provoacă o reacţie diferită

Cu caţiva ani in urmă am cunoscut prin intermediul unei prietene de-a mea o domnişoară care, o dată ajunsă într-un club, bea câteva pahare, după care dansa într-un fel, cum să-l descriu… să zicem că atrăgea atenţia întregii populaţii masculine din preajma ei.
E vorba de acele mişcări de aerobic, cu ridicări si coborâri graduale ale „bazinului”, doar că ea le făcea folosind ca punct de sprijin o boxă, pe care se şi urca şi dansa ulterior. Era un fel de animatoare spontană, spun asta pentru că animatoarele plătite nu sunt niciodată naturale. Au mişcările acelea de robot industrial şi privirea aceea fixă a lui Schwarzenneger din Terminator.
Paradoxal, domnişoara era cu totul atltfel în afara clubului.
De fiecare dată când mă întâlneam cu ea, singuri sau în compania altor prieteni, deschidea nişte discuţii existenţialiste despre valorile umane pierdute, destin si neşansă, etica relaţiilor etc., totul într-o tonalitate foarte gravă. Un prieten mi-a spus: „Amice, ai dat peste femeia perfectă, femeia pe care unii o caută dintotdeauna. Ziua discută filozofie, noaptea danseză pe boxe! Ce poate fi mai divers!… Un fel de Dr. Queen si Mrs. Hyde a cluburilor!”
Problema este că eu nu mai am răbdare cu astfel de discuţii.  Mi-au plăcut la un moment dat, îmi face plăcere să le mai port din când in când, la fiecare 6 luni, să zicem, dar vineri seara, după o zi grea de muncă, nu am nici un chef să discut despre iubire si trădare, iubire trecătoare etc.…
În acea perioadă, ea se mutase împreună cu o prietenă comună şi m-au invitat să le fac o vizită într-o joi seară. Prietena noastră comună nu ajunsese, aşa că ne-am aşezat la masa din bucătărie şi am început sa stăm de vorbă. Ea era foarte gravă:
– Cezar, sunt foarte suparată. Vreau să lucrez pe alt post… Trebuie să-mi schimb jobul… Mai ales că lucrez în acelaşi birou cu fostul meu prieten şi actuala lui iubită… care a fost cea mai bună prietenă a mea până să…
Mâ gândeam: „Here we go… Urmează o discuţie dostoevskiană. Iubire, pasiune, trădare… Totul joi seara… Va fi foarte obositor!” Dau din cap înţelegator şi spun:
– Ce te gandeşti să faci?
Ea continuă foarte apasată:
-Vreau sa trec pe un alt post. Stii postul acela despre care îţi vorbeam? Problema este că nu ştiu să mă vând! Aşa mi s-a spus… Este adevărat. Nu ştiu s-o fac…”
– La ce te referi? Cine ţi-a spus? Ce înseamnă asta? am întrebat-o.
– Şefa mea. Mi-a spus că nu ştiu să mă vând. Să-mi expun calităţile. Să intru în vorbă cu lumea. Să le arat tuturor ce ştiu.
Se uită î n ochii mei cautând un răspuns:
– Cezar, cum să fac să mă vând?”
Mă întrebam: „Cum Dumnezeului ajung eu să am astfel de discuţii atât de frecvent, cu femei atât de diferite? Să nu mai vorbim că e joi seara şi mâine lucrez. Iar ea ma întreabă cum să facă să se vândă? De ce s-a ajuns în civilizatia occidentală la concluzia că trebuie să te vinzi si pe tine insuţi? Am înţeles. Oamenii vând dero, săpun, coca-cola, maşini, televizoare, credite dar de ce naiba au ajuns unii la concluzia că ar fi bine sa se vândă şi pe ei înşişi? Biata fată are dreptate să fie ingrijorată. Şefa ei vrea ca ea sa se vandă iar ea nu ştie cum s-o facă.”
A urmat înca o oră de discuţii care nu duceau nicăieri, pentru că pe mine mă indispunea să vorbesc despre mercantizarea umană iar ea aştepta o soluţie de la mine tocmai în acest sens.
Am plecat şi m-am întins în patul din sufragerie, unde urma să dorm. Fetele urmau să doarmă împreună în dormitor.
In timp ce mă uitam la televizor, ea a venit si s-a a şezat langa mine, cu faţa la cearşaf, ca şi cum ar fi obosită şi ar vrea să se odihnească.
Eu nu mă pricep deloc sa înţeleg semnalele feminine de obicei dar, de data aceasta, mi se părea că am văzut un semn. Mai clar de atât nu poate fi decât iluminarea pistei de aterizare pentru avioane!
Ştiam ce am de făcut!!! Cum ar zice un bun prieten: „Trebuie doar să faci o mişcare…”
Cu toate acestea, în mine se dădea o luptă teribilă. Pe de-o parte, trebuia să -mi îndeplinesc rolul de bărbat si să fructific situatia, să marchez, să punctez, să…
Pe de altă parte, nu puteam să-mi scot din minte discuţia de mai devreme. „Dacă maine va urma încă una? Ce o sa mă fac?”
Imi şi imaginam deja cum tot weekendul mi-l voi petrece discut ând despre iubire si trădare. Poate n-o să-mi mai rămână timp nici ca să beau o bere!
Totuşi, instincul era puternic. Si se cam declanşase deja. „Asta mă face o persoană rea? Dacă vreau să fac lucruri cu o femeie dar nu vreau să discut cu ea la nesfârşit, sunt o persoană rea? Totuşi,  mătuşa care m-a crescut mi-a zis ca sunt un baiat foarte bun. Daca se înşela?”
În vreme ce eu mă gândeam la toate astea, ea s-a lipit usor de mine…
Atunci mi s-a facut clar: „Cezar, lasă dezbaterile! Trebuie sa faci un gest decisiv! Nu e ca şi cum ţi se întamplă aşa ceva zilnic. O sa- ţi pară rău! Aminteşteţi de dansul pe boxe! Uită de discuţii!!! Uită!!! Dans, dans, dans! Boxe, boxe, boxe …”
Stau si mă gândesc: Bine, fac un gest decisiv. Dar ce gest decisiv să fac?
M-am apropiat mai mult de ea şi am luat-o de mâna.
„Totuşi, mă simt atât de obosit.”
Cu ultimele puteri, pun in balanţă: “Sex in noaptea asta si discuţii tot weekendul” sau “Fără sex weekendul ăsta, dar liber”. Simt cum o caldura placută mă cuprinde, o caldura căreia nu pot să-i rezist.
………………………….
Deschid ochii si mă uit în camera. E întuneric şi ea nu mai este langă mine. Mă uit la ceas. 4 dimineaţa.
“Pesemne că am adormit”, îmi spun, şi mă culc la loc.

Guest post scris de Cezar (care ne va povesti tura viitoare despre cum rup femeile hainele de pe el, şi el chiar nu mai are încotro).

17 lovituri, dă-i și tu!