Cu caţiva ani in urmă am cunoscut prin intermediul unei prietene de-a mea o domnişoară care, o dată ajunsă într-un club, bea câteva pahare, după care dansa într-un fel, cum să-l descriu… să zicem că atrăgea atenţia întregii populaţii masculine din preajma ei.
E vorba de acele mişcări de aerobic, cu ridicări si coborâri graduale ale „bazinului”, doar că ea le făcea folosind ca punct de sprijin o boxă, pe care se şi urca şi dansa ulterior. Era un fel de animatoare spontană, spun asta pentru că animatoarele plătite nu sunt niciodată naturale. Au mişcările acelea de robot industrial şi privirea aceea fixă a lui Schwarzenneger din Terminator.
Paradoxal, domnişoara era cu totul atltfel în afara clubului.
De fiecare dată când mă întâlneam cu ea, singuri sau în compania altor prieteni, deschidea nişte discuţii existenţialiste despre valorile umane pierdute, destin si neşansă, etica relaţiilor etc., totul într-o tonalitate foarte gravă. Un prieten mi-a spus: „Amice, ai dat peste femeia perfectă, femeia pe care unii o caută dintotdeauna. Ziua discută filozofie, noaptea danseză pe boxe! Ce poate fi mai divers!… Un fel de Dr. Queen si Mrs. Hyde a cluburilor!”
Problema este că eu nu mai am răbdare cu astfel de discuţii.  Mi-au plăcut la un moment dat, îmi face plăcere să le mai port din când in când, la fiecare 6 luni, să zicem, dar vineri seara, după o zi grea de muncă, nu am nici un chef să discut despre iubire si trădare, iubire trecătoare etc.…
În acea perioadă, ea se mutase împreună cu o prietenă comună şi m-au invitat să le fac o vizită într-o joi seară. Prietena noastră comună nu ajunsese, aşa că ne-am aşezat la masa din bucătărie şi am început sa stăm de vorbă. Ea era foarte gravă:
– Cezar, sunt foarte suparată. Vreau să lucrez pe alt post… Trebuie să-mi schimb jobul… Mai ales că lucrez în acelaşi birou cu fostul meu prieten şi actuala lui iubită… care a fost cea mai bună prietenă a mea până să…
Mâ gândeam: „Here we go… Urmează o discuţie dostoevskiană. Iubire, pasiune, trădare… Totul joi seara… Va fi foarte obositor!” Dau din cap înţelegator şi spun:
– Ce te gandeşti să faci?
Ea continuă foarte apasată:
-Vreau sa trec pe un alt post. Stii postul acela despre care îţi vorbeam? Problema este că nu ştiu să mă vând! Aşa mi s-a spus… Este adevărat. Nu ştiu s-o fac…”
– La ce te referi? Cine ţi-a spus? Ce înseamnă asta? am întrebat-o.
– Şefa mea. Mi-a spus că nu ştiu să mă vând. Să-mi expun calităţile. Să intru în vorbă cu lumea. Să le arat tuturor ce ştiu.
Se uită î n ochii mei cautând un răspuns:
– Cezar, cum să fac să mă vând?”
Mă întrebam: „Cum Dumnezeului ajung eu să am astfel de discuţii atât de frecvent, cu femei atât de diferite? Să nu mai vorbim că e joi seara şi mâine lucrez. Iar ea ma întreabă cum să facă să se vândă? De ce s-a ajuns în civilizatia occidentală la concluzia că trebuie să te vinzi si pe tine insuţi? Am înţeles. Oamenii vând dero, săpun, coca-cola, maşini, televizoare, credite dar de ce naiba au ajuns unii la concluzia că ar fi bine sa se vândă şi pe ei înşişi? Biata fată are dreptate să fie ingrijorată. Şefa ei vrea ca ea sa se vandă iar ea nu ştie cum s-o facă.”
A urmat înca o oră de discuţii care nu duceau nicăieri, pentru că pe mine mă indispunea să vorbesc despre mercantizarea umană iar ea aştepta o soluţie de la mine tocmai în acest sens.
Am plecat şi m-am întins în patul din sufragerie, unde urma să dorm. Fetele urmau să doarmă împreună în dormitor.
In timp ce mă uitam la televizor, ea a venit si s-a a şezat langa mine, cu faţa la cearşaf, ca şi cum ar fi obosită şi ar vrea să se odihnească.
Eu nu mă pricep deloc sa înţeleg semnalele feminine de obicei dar, de data aceasta, mi se părea că am văzut un semn. Mai clar de atât nu poate fi decât iluminarea pistei de aterizare pentru avioane!
Ştiam ce am de făcut!!! Cum ar zice un bun prieten: „Trebuie doar să faci o mişcare…”
Cu toate acestea, în mine se dădea o luptă teribilă. Pe de-o parte, trebuia să -mi îndeplinesc rolul de bărbat si să fructific situatia, să marchez, să punctez, să…
Pe de altă parte, nu puteam să-mi scot din minte discuţia de mai devreme. „Dacă maine va urma încă una? Ce o sa mă fac?”
Imi şi imaginam deja cum tot weekendul mi-l voi petrece discut ând despre iubire si trădare. Poate n-o să-mi mai rămână timp nici ca să beau o bere!
Totuşi, instincul era puternic. Si se cam declanşase deja. „Asta mă face o persoană rea? Dacă vreau să fac lucruri cu o femeie dar nu vreau să discut cu ea la nesfârşit, sunt o persoană rea? Totuşi,  mătuşa care m-a crescut mi-a zis ca sunt un baiat foarte bun. Daca se înşela?”
În vreme ce eu mă gândeam la toate astea, ea s-a lipit usor de mine…
Atunci mi s-a facut clar: „Cezar, lasă dezbaterile! Trebuie sa faci un gest decisiv! Nu e ca şi cum ţi se întamplă aşa ceva zilnic. O sa- ţi pară rău! Aminteşteţi de dansul pe boxe! Uită de discuţii!!! Uită!!! Dans, dans, dans! Boxe, boxe, boxe …”
Stau si mă gândesc: Bine, fac un gest decisiv. Dar ce gest decisiv să fac?
M-am apropiat mai mult de ea şi am luat-o de mâna.
„Totuşi, mă simt atât de obosit.”
Cu ultimele puteri, pun in balanţă: “Sex in noaptea asta si discuţii tot weekendul” sau “Fără sex weekendul ăsta, dar liber”. Simt cum o caldura placută mă cuprinde, o caldura căreia nu pot să-i rezist.
………………………….
Deschid ochii si mă uit în camera. E întuneric şi ea nu mai este langă mine. Mă uit la ceas. 4 dimineaţa.
“Pesemne că am adormit”, îmi spun, şi mă culc la loc.

Guest post scris de Cezar (care ne va povesti tura viitoare despre cum rup femeile hainele de pe el, şi el chiar nu mai are încotro).

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 17 comments

  1. roxani Reply

    Bă…bună alegere a facut tipul! Sunt femeie și îl înțeleg perfect! Mama ei de bârfă 😀 😀 😀

  2. Gilda Reply

    Vai, dar nu as fi crezut niciodata ca fosta mea are o sora geamana pierduta. Adormitul a fost alegerea cea buna!

  3. CezarB Reply

    @Mona: Indiferent ce vrea sa ne impuna Academia Romana, “unei prietene de-ale mele” si “a fi in (a)sentimentul cuiva” (cand de fapt esti in acord cu persoana), raman niste expresii pretioase, cu putina fundamentare logica. Cred ca ar trebui sa-i preocupe mai degraba solutionarea dublei negatii, cand se mai trezesc din motaiala :))

  4. CezarB Reply

    @Groparu: la prima postare m-ai numit “omul cu tusea”, la a doua, “iubitor de sf-uri”, Acum ai o clarviziune despre urmatoarea postare. Esti pe-aproape :)) In martie imi incepe alergia la … polen

  5. Iasmina Reply

    A! Dar m-am prins ca nu e scris de tine cand am ajuns la “aminteşteţi”. Tu nu faci greşeli gramaticale. 😉

  6. Mona Reply

    Cezar, ”unei prietene de-ale mele” e totusi varianta corecta. Suna mai bine.

  7. flobits Reply

    @Cezar, Mona: OAre nu e logic unei prietene de-a mele si si unor prietene de-ale mele?
    Respectiv unui prieten de-al meu, unor prieteni de-ai mei :).

    @Iasmina, si eu sunt grammar nazi, dar poate omul a batut cratima da’ nu s-a imprimat. Se itampla uneori din cnd in cand sa mai mncam cate o litra atunci cand scriem la coputer 🙂

    Foarte faina postarea, ca si celelalte de altfel. Da’ acuma zi si pentru cei simpli ca mine, ai adormit inainte de a merge la prietene sau acolo? 😀

    Ozzy besti’

  8. CezarB Reply

    @flobits: Acolo am adormit. Si imi amintesc ca a fost un somn foarte odihnitor 🙂

  9. Mona Reply

    Well, Cezar, grammar nazi, groparu ce ar zice oare? Ca el II TATA LOR MA. Unei prietene de-a mea? I sincerely doubt that.

  10. Anna Reply

    Orice alegere ai fi facut tot te napadesc regretele….ca ai ratata momentul si nu ai marcat, sau p… mea ptr 5 min de fu…iar vb 2 zile despre iubire si trădare. Un somn bun face bina, asa ca eu nu cred ca ai gresit. eu una prefer dimineatza…:)

  11. Offline Coach Reply

    Excelent! Într-adevăr, dacă nu ști să te vinzi poți avea o mare problemă…
    Dacă “reproșul” vine din partea unui șef, eu cred că este mai degrabă un pretext decât o problemă reală a celui în cauză. (nu puneți DIRECT la suflet, analizați și investgați înainte să dați vina DOAR pe voi)

    Cezar: asigură-te că data viitoare vei avea cu tine un Coach bun. Ai șansa să punctezi de două ori (cel puțin) :O).

    offlinecoach

  12. flobits Reply

    @Mona, Cezar: Am sapat mai mult :D. Corect e unei prietene de-ale mele. Deoarece se substituie “uneia dintre prietenele mele”.

    Uzitata e cealalta totusi, deci sa ii dam cezarului…

    Oricum, am mai invatat ceva 🙂

  13. alta marie Reply

    barbatii rateaza situatii din astea cam mult. daca ar fi mai hotarati ar fi si mai clara ideea de sex de dragul sexului si nimic mai mult. asteapta putin mai mult, asculta femeia ceva mai mult si ea se va indragosti de tine crezand ca chiar o intelegi si chiar iti place sa o asculti. ironia sortii.

Leave a Reply to CezarB Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *