Furia visinie

Şi începem cu drumul către Sibiu

Către căşi, mai exact, de sărbători. În cea mai rece zi din cariera anului defunct: minus vo 12 grade. Furia vişinie – fără încălzire, că nuş ce s-o bulit pe la radiatoare.

Frig, mâncu-v-aş. Io – fără mănuşi, că-s mai călduros. A, şi fără RCA pe 2009, că nu l-am mai găsit deloc, deşi-l aveam. Ce Dacia mea, zic io, nu m-or opri tocmai amu!

Şi m-or oprit. În frumosul judeţ vecin Alba, p-undeva.

Dacia mea nu mai mergea cum trebe: la relanti murea motorul, trebuia mereu turată maşinuca. Aşa că trag pe dreapta, motorul moare, şi-mi zic: numa’ d-al dreq nu ies din maşină! Şi când se apropie agentul, încerc să deschid geamul, şi dijaba: frigul înţepenise mecanismul care la Dacie e mai sensibil ca la Honda Civic, asta deja se ştie.

Agentul îmi cere buletinul, io, bucuros ca nu ma intreaba de RCA nimic, i-l dau şi îi zâmbesc de mi s-o vazut spanacu’ dintre dinti. Şi ies afară, că în maşină era mai frig ca înăuntru.

Şi îl urmez pe agent ca pe un tătic:

– Mo! zic. Nu vă pricepeţi la Dacii?

Era un tinerel okeiuţ, zic eu.

– Nu-mi mere deloc încălzirea, zic eu. Mor de frig în ea!
– Nu mă pricep, zice agentul. Stai să dau prin staţie, poate se pricepe careva.

Şi dă prin staţie. Şi află.

– Trebe să băgaţi un carton la radiator, zice el, să nu intre aer rece la motor. Aveţi?
– Nu am, zic eu, da’ stai să verific.

Prin Dacii – se ştie asta – poţi face rost de tot ce îţi trebuie. Şi descopăr cele două cutii de bielete, cu bielete in ele. Şi încep să o scot pe una, şi să o rup. Zic:

– Nu o rupi tu? Că mi-i mâna îngheţată!

Chiar aşa era, nu prea o mai simţeam. Că bătea şi alizeul nopţii de decemvrie acolo, în plin câmp.

– Ba cum să nu! şi preia el sarcina.

Cu asta m-o înduioşat. Îi desfac capota, şi îi indic pe unde să o strecoare, între radiator şi mască. Şi el o strecoră, şi se umple de funingine d-aia de la motor, şi se mânjeşte, cred, puţin, pe lăbuţe. Şi îi mai dau şi celălalt ambalaj de bieletă, pe care îl rupe, şi-mi baricadează cum trebe radiatorul.

Şi îmi inapoiază buletinul, în mulţumirile mele tropical de fierbinţi! Că amu nu îmi mai murea motorul la relanti. Şi parcă şi dădea o briză de aer subpolar pe la parbriz, nu ca înainte, că l-ar fi omorât Dacia mea şi pe Roald Amudsen dacă l-aş fi luat la ocazie, halal explorator polar norvegian.

Şi ca să fie toate bune, în şpriţul Crăciunului, opreşte Garcea traficul pe drumul european, ca să să poată înscrie maşina Groparelui în trafic. Care maşina Groparelui pleacă către miazăzi, claxonând prietenos, mai mult din greşeală, că aşa-s vitejii, se înspăimântă numai după ce a trecut pericolul, şi io nimerisem claxonul în loc de semnalizare, de frică.

Şi până-n Sibiu nu m-am mai oprit!

Cu mecanicu’ la furia vişinie

– Dacie? pufneşte. Adu-o aici.
– Nu, zic, că nu porneşte. Haidaţ cu mine, că ne duce un coleg cu maşina.

Pufnete, mutre, icnete. Nu-i convine să vie până la bloc.

– Asta-i, îi zic, ui ce faină-i!

Blocul de lângă furia vişinie tocmai se izolează. Tot praful şi polistirenul se cuibărise pe maşinuca mea, arăta ca de Christmas.

Desfacem capota, îi dau la cheie. În jurul nostru se strâng toţi muncitorii de la bloc, bucuroşi de pauză. Rulează o ţigare, fac un banc.

– Delcoul e! zice un meseriaş de la bloc.
– E! Delcoul! Nu e delcoul, zice mecanicul.
– Ăla-i, mă! şi continuă muncitorul o întreagă teorie că de ce crede el că e delcoul. Mecanicul meu aşteaptă, şi i-o retează scurt:
– Bă! Io am ani munciţi în maşini mai mulţi decât ani de viaţă ai tu!

Mecanicul cu ani mulţi munciţi în maşini are pe la 45 de ani. Meşterul – pe la 60. Meşterul se simte, şi se cară.

– Platinile sunt, zice mecanicul. Adu-mi un set nou de platini! şi continuă: că toţi românii se pricep la fotbal, politică şi reparat Dacii; că d-aia ţara asta nu mere bine, că nu-şi vede omul de ce ştie face, că-s toţi experţi; că o Dacie se repară foarte uşor, numai că trebuie să fii bun, ca mine; că io-s e mecanic bun, că şi taică-mio e mecanic, şi face parte dintr-o dinastie de mecanici de Dacii, recunoscută în Cluj, de alfel; şi că el nu spune nimănui ce trebuie lucrat la o Dacie, că meseria se fură, sau se cumpără! şi dacă îi dă careva bani, îi spune ce are maşina şi de ce crede el că platinile sunt de vină, nu delcoul; plus că – uite, trage aer fals pe la galerie, şi nici cu electromotoru nu e ok!

Îi aduc la om un set nou de platini, şi se apucă de meşterit. Ceva nu merge.

– Vanghelia masii, zice el. Că nu mere.

Într-adevăr, ceva nu mergea, şi pace!

– Futui! mai scapă mecanicul printre molari.

Schimbă platinile noi cu alea vechi, le bibileşte, improvizează. Dijaba.

Îl simt cum începe să nu mai poată. Transpiraţia fierbinte îi picură pe carburator. Îi tremură mâinile.

– Pasca mâne-ta, îmi înjură el maşina (mă rog, Dacia). Futu-ţ. Ghimbiru şi glazura.

Nu se lasă, că deja meşterul mustăcea.

– Chiazda, mai zice el. Da. Chiazda.

Dacia opune rezistenţă, ca orice femeie. Dacia mea nu se lasă la oricine! Că e fidea, ea.

– Hai, tu! Hai!!!!! mecanicu e în pragul apoplexiei.

Dacia – ca orice femeie pe care o rogi ceva important – ignoră cu brio, ca să te facă să te simţi ca un nimeni. Eu o mângâi, pe furiş. Draga de ea!

– PIIIIZDA MĂTII!! PIZDA ŞI PIZDA ŞI PIZDA MĂTII! ŞI PIZDA MĂTII!!! FUTU-ŢI GURA MĂTII DE MESERIE ŞI CINE M-O PUS SĂ MĂ FAC MECANIC! (porumbeii de la etajul patru zburară, speriaţi, de parcă ar fi venit pterodactilii). GRIJANIILE ŞI MIOVENIU’ MĂTII! CU DRACU SĂ TE DUCI! CU DRACU!! ŞI CONSTANTIN STROE! ŞI MINERIADELE! ŞI POLISTIRENU! ŞI POLIŢIA CIRCULAŢIEI! ŞI BLOGURILE, WEB 2.0 ŞI PARLAMENTU! ŞI… ŞI… DA! DRACULUI! DA! DRACULUI!!!

O reparat-o, într-un final. Io m-am distrat.

La mecanic

Am gasit si un mecanic normal. Da. Chiar normal. La Sibiu.

– Bă, Marian, îi zic. Uite, îmi fluieră roata dreapta spate, şi-mi bate ceva aiurea, se-aude iiiiii-ddd-crrrrrrr-mmmeeeee, ca la un concert cu Rammstein.
– A, zice el. rulmentul. Ţi-l schimb amu.

Scoate cricul, scuipă în palme, ridică maşina, scoate capacul de la roată, desface antifurtul, desface şuruburile, înşfacă roata cu voioşie, începe să o scoată – şi dintr-o dată se opreşte şi îşi miroase mâinile. Trage aer cu nesaţ în nări. Pufneşte.

– Ce-i ăsta, căcat? întreabă el

Ca să îi aduc rulmentul, a trebuit să plec la ţară, la Orlat, că acolo are Gropăroiu rezerva strategică de piese de Dacie. Şi prin faţa casei de la Orlat trecuseră nişte vaci. Multe vaci. Pe lumea asta există mai multe tipuri de vaci: de carne, de lapte, vaci la volan, vaci la magazin, vaci de instituţii de stat, vaci de bălegat etc. Ei! Prin faţa casei trecuseră multe vaci de bălegat. Şi eu am încercat să ocolesc năcazurile din miezul drumului, dar neavând servo nu am putut face slalom uriaş printre năcazurile văcoase. Cred că nici Schumi nu le-ar fi putut ocoli (de fiecare dată când ceva nu-mi iese la volan, aşa zic; uneori îl mai schimb pe Schumi cu Raikkonen, depinde cum mă simt în ziua aceea, neamţ sau finlandez).

– Da, zic eu. De vacă.

Un pic mă înroşesc, că mai am şi bun simţ printre dotările standard.

– Scuze, îi mai zic.

Tace.

– Să bagi la Loto, dreg eu busuiocul.

Când iei la ocazie

Fincă io nici în ziua de azi nu am uitat cum e să stai la ocazie ca prostu’, când văd autostopişti îi iau la bordul furiei vişinii. Ba chiar am şi ocolit din drumul meu ca să-i las unde vroiau ei să ajungă, fincă sunt cumsecade!

Vinerea asta, mergând la Sibiu, am luat doi albanezi cincuagenari, cu care am dezbătut economia politică a regimului Ceauşescu şi impactul său asupra psihicului colectiv. Am vorbit şi de puţină Java, de cherestea şi de fermele germane, de capacul meu de la roată care la un moment dat ne-a depăşit fără să semnalizeze, de icoana mea lipsă de la bord (da, da, ştiu, mi-e ruşine: am Dacie fără icoană la bord, şi fără calendar cu ţâţe goale; ), şi despre uzina de armament de la Cugir.

Sâmbătă seara, din Cristian, de lângă Sibiu, am luat o cusătoreasă blondă, care mergea, sireaca, la serviciu. Şi care s-o cam temut să vină cu mine, da’ am asigurat-o că nu are de ce să se teamă, că am rămas cu o invaliditate din al doilea război mondial, şi ea nu o râs. Şi la coborâre, fincă nu am vrut să îi iau bani, s-o băgat într-un magazin, mi-o aruncat o doză de Golden Brau pe geam, în braţe (io staţionam, că verificam ceva la bord), şi o rupt-o la fugă! ca o chinezoaică era de ruşinoasă, parol.

Aşa că – cu doza de bere pusă strategic în spate, duminică merg să mai fac un drum, încarc maşina, şi doza de bere se găureşte de la redresorul lu’ tata, şi se varsă în spate, şi toată maşina o început să pută aşa cum miroase lângă fabrica de bere Ursus, când bagă ăştia E-urile alea cu gust de bere în cisterne.

Urmează a treia tură de autostopişti: trei tinerei, două fete şi un prunc de anu I, studenţi la Conservator. Şi am început:

– Să ştiţi că aşa miros eu, a bere, în maşină; că amu fix din crâjmă ies.
– …
– Şi voi sunteţi studenţi la Conservator? Ce cântaţi acolo, manele?
– …!!!
-Ui, mă, futui, iar mi-o crăpat semnalizarea! Sper să ajungem cu bine la Cluj, măi copii, că dacă se strică maşina pe voi o să vă dau în judecată, că sunteţi prea grei.
– …
– Staţi bine acolo, în spate?
– Da, zice una din fete.
– Bun, zic eu, şi îmi împing scaunul în spate până o ţipat de durere.

Mai stau ce mai stau, şi îi întreb:
– Câţi bani aveţi la voi?

Mă prind că deja sar calul, şi le zic:
– Voi mereţi la Oradea în noaptea asta? Că puteţi dormi la mine, toţi trei.
– Nuuu, mulţumim, nu e nevoie…
– Insist! zic. Vreţi să coborâţi aicea?
– Nuuu, dar… ştiţi.. ne aşteaptă părinţii…
– Ce părinţi! Ia sună-i, să vorbesc eu ei.
– Nuuu, nu, te rugăm…
– A! zic. Ui ce apus frumos! Ţine-mă de mână, îi zic la băieţelul de anu I, student la Conservator. Ce, refuzi? Ha?

Nu le-am luat bani, şi cred că orice om întreg la minte s-o prins că astea îs întrebări pe care nu le-am pus lor, da’ am râs în mintea mea de cum ar fi dacă le-aş fi pus, că d-aia amu simt nevoia să vi le zic, că dacă nu vi le ziceam, crăpam!!! Tot drumu’ am râs singur prin capu’ meu, că cred că i-am intimidat cu maşina mea de lux, d-aia nu or vorbit cu mine.

De ce nu se mai produc Berline la Dacia

– Naşule, zic io; hai ajută-mă, că ui, porneşte ca naiba Dacia asta, şi mi s-o şi ars ceva la instalaţia electrică, că-mi şi vine să-i dau foc.
– Vai! Stai ca vine naşu’.

Voi nu v-aţi dori să lucraţi cu naşu-meu. Este MEGA tipicar.

Desface capota, cere cheia de bujii, şi începe:

– Să ştii că maşina asta e o bijuterie! (el are Cielo). Stai să verificăm bujiile. Ies ele un pic mai greu din cauza capului ăstuia, da’ crede-mă că e pus aici să-i descurajeze pe hoţii de bujii, care sunt mulţi. Uite, vezi? Bujia e uscată, semn că arderile au loc cum trebuie. Aşa bujie uscată mai vezi numai la Dacie şi la maşinile de curse. Serios! Şi uite: după ce o verifici, aşezi bujia pe radiator; vezi că radiatorul are două lamele care împiedică bujia să cadă. E! Unde vezi tu la o maşină străină locaşul ăsta, şpeţial? Aşa. Bujiile sunt OK, deci nu de la bujii porneşte greu. Ia să vedem noi platinile! Uite! Vezi ce uşor ajungi la platini? E un pic mâncat buşonul, dar e normal, maşinuca deja are 10 ani şi 46.000 km la bord. Îl lipim cu puţin superglu, şi mere şi-aşa! Că altceva nu ştiu ce să-i fac.
– Naşu, zic, dă-i pace, îi mai dau trizăci de chei şi tot porneşte; da’ uite: nu-mi merg două din cele trei stopuri!
– Nu e stress, zice Naşu; scoatem farurile. Vezi? Nu sunt arse cablurile; deci e altceva la mijloc.

Schimbăm becurile.

– Nici acuma nu merg? Pfui, dă-le naibii. Ia să verificăm noi instalaţia din spate. Hmmm… e OK! Păi uite ce îţi recomand eu: când ajungi în Cluj, mergi la Service. Şi acolo te rezolvă băieţii!
– OK, Naşu’, aşa fac! zic io, mestecând nişte chestii cu P în minte, pe care nu le puteam slobozi, că no – îs bine crescut, am 1,85 m.
– Deci… vezi? zice Naşu’. De-aia marii producători de maşini – BMW, Chrysler, chiar şi Volvo – au avut interes să scoată Berlina de pe piaţă, şi să o înlocuiscă cu Loganul.
– ???
– Păi da! Nu îţi dai seama? Păi cu o maşină de-asta, pe care oricine o poate repara pe marginea drumului, ei de unde mai câştigă bani? Ia încearcă să repari un Ford sau un Hyunday aşa, în curtea căşii! Îţi prinzi urechile. Pe când cu Dacia…!!!

Ce-mi doresc eu mie, dulce Groparie

– Io, zice un coleg, io, cand o sa am bani, io, deci o sa-mi iau o masina cu 194 de cai; si io, deci, cand o sa am bani, masina aia o să aibe încălzire în scaune, geamuri electrice încălzite, computer de bord cu Vista pe el, 17 valve şi două carburatoare, pe injecţie; şi tot io, deci când o să am bani, deci maşina mea o să aibe motor de 4.2, şi cuplu de rachetă!

– Io, zice alt coleg, io, deci IOOOO, când o să am baaaaani, şi o să îmi iau o maşină, deci maşina aia o să aibe cruise control, climă bizonică, EPS, ABS, 800 de airbaguri, AMG SPEEDSHIFT 7G-TRONIC, emisii zero, motor hibrid, amortizor pe aragaz, Yahoo Messenger, cutie automată, jante din aliaj uşor design turbină de 17, tip 292, cu anvelope mixte, GPS, GPRS si MMS!!!

– Io, zice Groparu, deci IOOO, când o să-mi iau maşină, o să-mi iau o maşină care porneşte măcar la a patra cheie!!!!!!

Si nu stiu de ce, când am zis asta, am oftat uşurel.


Ce păţeşti cu Furia vişinie

Îndrumat de gânduri bune, pavat de bune intenţii, io cam semnalizez în trafic, pentru că în aproape 5000 km conduşi în Furia Vişinie în vreo 7 luni am scăpat fără un punct amendă. Io încerc să nu prea calc legile, fincă-s ardelean corect, care – după cum se mira Mile (care ar face bine sa ne zică mai multe isprăvi din cele războaie trăite pe pielea sa sârbo-română, da?), “uite la el” (adică la mine) “cum nu aruncă chiştoace în Muntenegru, decât în pubela de chiştoace!” – deci io şi în trafic îs plin de avarii aprinse ca să le mulţumesc ălora în faţa cărora îmi bag coteţul pe roţi, plin de gesturi corecte, las pe alţii, fac cu farurile când e poliţie la ginit pe drum european, etc. Deci încerc să fiu corec.

Şi eu,.. deci ce vină am că îmi mergea greu semnalizarea? Ha? Deci ce vină am? Că io am făcut cu genunchii de când tot apăs ambreiaje de Dacie cu câtamai genuflexiunea, că şi picioarele mele îs făcute să mă ducă ameţât acasă, nu să dea la pedale în gură; plus stress că dacă turezi Dacia prea tare îţi sare înaintea Passatului pe motorină, de ăla zice că vrei să râzi de el – şi dacă o turezi prea încet, îţi moare în intersecţie, de te râd toţi, că ui ce fraier de cioban, cu Dacia cu număr de Sibiu.

Şi eu, deci… după cum ziceam, dau să iau dreapta, şi ce păţesc eu când semnalizez, ha, ce păţesc când semnalizez?

Mi se rupe maneta de semnalizare. Dacie de 9 ani şi 10 luni, deci nu coaje.

Deci mi se rupe maneta, şi amu Furia Vişinie mi-e orfană de manetă de semnalizaţie!

Update: …si azi-dimineata, venind cu masina la munca, mi-o acordat prioritate masina Politiei, desi nu semnalizasem 😐 ca n-aveam cum…