frizerie

La frizeriţă

Pe mine mă tund multe chestii: prekinii, băncile, şi frizeriile.

Mergeţi la domnişoara, îmi zic bătrânii frizeri care citeau Click, răpuşi iremediabil de o lene năpraznică în acea după-masă ploioasă de miercuri.

Mie toată viaţa mea mi-o fost frică de două chestii: de Yahoo Messenger varianta 9.0.0 şi de femeile bunoace cu care am avut de-a face.

Iar domnişoara frizeriţă era bunoacă.

Era să mă sugrume cu cearşafu’ ăla de se pune pe umeri, de o trebuit să horcăi foarte serios să o conving să mai relaxeze ştreangul.

Când m-o făcut cu maşina, o apăsat mutilant de tare pe căpăţână; fericit, am zbierat de disperare – aş fi preferat să fiu scalpat de indienii Comanche decât să mă facă o începătoare. Se opreşte, şi zice:

– Aveţi ceva acolo?
– Nu, zic, e gol! şi izbucnesc în râs, amuzat de cât pot fi eu de genial autoironic, că cică ironia şi autoironia sunt semne de deşteptăciune.

Se uită în oglindă la mine, bănuitoare. Io rânjesc în continuare.

– Credeam că-mi ziceţi că aveţi vreo bubă, o drege domnişoara.
– Nu, nu am bube-n cap, i-o retez eu.

Nu ştie ce să mai zică.

– Da-ţi-i pace. E OK, zic.

Am plătit, şi am tuns-o.

28 lovituri, dă-i și tu!