Publicitatea pe bloguri

Vineri, împreună cu (în ordine analfabetică) Aroneţ, Luci Conţiu de la Amprenta şi Hădenescul (care au mai salvat ceva din situaţie), am livrat un spici studenţilor de la comunicare. Şi atâta m-am lăsat dus de propriile mele cuvinte, că în loc să vorbesc 20 de minute, am vorbit 50 (!), de or început studenţii să plece din sală, scârbiţi de atâta bullshit cum numai în campania erectorală mai auzi.

N-aşa. Le-am explicat că mă numesc Băzăvan şi că legătura mea de nume cu Cristina Bazavan, în afară de faptul că este fiica mea, este pur şi simplu întâmplătoare.

P-ormă le-am mulţumit că, totuşi, şi-au luat BAC-ul. Tot respectul. Pe bune, n-am cuvinte.

Apoi: publicitatea pe bloguri există pentru că industria de profil ocheşte fără scrupule orice centimetru pătrat de atenţie a potenţialilor consumatori: de aceea avem mesaje publicitare pe mânerele pompele de benzină, pe spătarele scaunelor de la Wizzair, pe outdoor, la radio şi aşa mai departe, şi era firesc ca publicitatea pe bloguri să devină numai o chestiune de timp odată ce atenţia onoratului public zăboveşte oleacă şi pe site-urile noastre.

La ora actuală, există două posibilităţi majore de a câştiga bani din blog: fie prin legătură directă cu firmele de publicitate/PR – mai exact, totul începe cu mailul acela în care o agenţie de publicitate/PR te invită într-o campanie – fie prin a scrie proiecte pe care le trimiţi companiilor/firmelor de publicitate/PR, pe care le cooptezi să-ţi fie partenere. Să zicem, cum fac neobosiţii de la TVDeCe cu ClujBrandsTour sau Sebastian Bârgău cu Turul României pe două roate.

Publicitatea pe bloguri ridică două tipuri de sprâncene:
– unele fericite – orice s-ar spune, bloggerii se simt recompensaţi pentru munca asiduă pe care o prestează, şi vă asigur că nu este deloc uşor să ţii un blog în viaţă; pe urmă, companiile sunt fericite că îşi pot promova produsele, agenţiile că îşi fac clienţii fericiţi, şi în cele din urmă consumatorul devine informat, pentru că are dreptul de a şti că se lansează o bere cu lămâie, o cameră foto nouă, un nou tip de SUV s.a.
– unele nefericite – unii cititori au reacţii foarte viscerale dacă faci publicitate pe blog (cea mai “cuminte” reacţie este de a nu citi articolele marcate cu “P”) sau dacă derulezi o campanie pentru o firmă care nu le place. Pentru că bloggerii sunt percepuţi, uneori, ca “love brands”, ca bunuri publice, faptul că faci reclamă unei companii este perceput ca o afiliere la respectiva companie, deci o trădare a ‘crezului bloggeristic primar’. Ce înseamnă ‘crezul bloggeristic primar’? Bloggerii sunt frumoşii nebuni ai Internetului, care spun lucrurilor pe nume, haiducii care împart dreptatea, Arhi-style, arată ce este greşit şi demască făţărnicia. Nimeni nu poate nega însă faptul că în urma deversărilor de bugete generoase către online, vehemenţa asta s-a mai diluat (fireşte, cu excepţii notabile – Vali Petcu muşca un client chiar în timp ce se afla în campanie cu acesta). Deci putem spune că în sufletul bloggerilor generalişti se dă, uneori, o luptă între a publica sau a nu publica cu orice preţ o ştire sau o analiză negativă care priveşte un client sau potenţial client.
Groparu? În ce mă priveşte, nu simt nici o obligaţie să scriu nimic despre nimeni dacă subiectul nu mă face măcar să zâmbesc sau nu prezintă vreun subiect constructiv (din cauza asta aici nu au apărut pe blog subiecte fierbinţi gen accidentul lui Huidu, sinuciderea lui Năstase, condamnarea lui Becali, alegerile etc.) Nici nu m-aş pricepe prea bine să o fac, şi în general încerc să evit mondenităţile sau subiectele hot. Decât dacă chiar mă calcă pe coadă rău.
De asemenea, publicitatea le strică bloggerilor dacă aceştia nu o marchează ca atare. Subminează credibilitatea industriei. La mine pe blog publicitatea este marcată întotdeauna ca atare pentru că aşa mi se pare mie corect.

O chestie care ar trebui să fie ţinută minte de toţi cei care spun că publicitatea pe bloguri e rea pentru că ne corupe bloggerii: în covârşitoarea majoritate, nimeni nu spune că Vodafone are cele mai bune abonamente, că Bucovina e cea mai pură apă minerală sau că vitaminele Eurovita sunt cele mai sănătoase; nu. Pe bloguri se spune că Vodafone a lansat noile abonamente RED, că apa minerală Bucovina, prin formula magică H2O, îţi dă echilibru, că Eurovita donează vitamine azilelor de bătrâni. Înţelegeţi? Bloggerii activează ca publisheri, nu ca endorseri. Pentru că endorsement se cam face numai pentru produsele în care ai foarte mare încredere.

De ce este publicitatea pe bloguri mai cu moţ? Pentru că aici costurile sunt niţel mai mici decât în media tradiţională. Pentru că se poate măsura impactul în timp real, ai instrumente de analiză, pentru că ai şansa ca cititorii să interacţioneze cu campania şi brandul tău, pentru că bloggerii îşi cunosc audienţa (de exemplu, am cam încercat să nu mă bag în campanii pentru produse care mie nu îmi spun nimic, deci nici cititorilor mei), pentru că bloggerii (încă) sunt la modă şi trendy (prima dată când am întâlnit ideea că e sexy să fii blogger era în serialul Californication), pentru că unii bloggeri s-au cristalizat în leaderi de opinie (vezi Petreanu et alii), pentru că au autoritate (vezi bloagele de nişă – păpică, IT, travel etc.) şi pentru că nu prea fac lucruri mizerabile, sau cel puţin nu la scara la care o fac unele televiziuni (dincolo de politică, am dat exemplul perverselor firme producătoare de bunuri de larg consum care îşi fac publicitate pe canalele destinate copiilor ştiind că, zic unele studii, peste 50% din decizia de cumpărare este influenţată de prunci; iar părinţii ţin cont în mare măsură de părerile acestora, pentru că este bine ca ei să participe activ la viaţa şi deciziile familiei).

Pot bloggerii să ducă singuri o campanie în cârcă? Mai greu, dacă ţinteşti segmente de piaţă cât mai diverse (de exemplu, mă îndoiesc că prinzi segmentul rural de vârstă 40-70 printr-o campanie pe bloguri); mai uşor, dacă respectiva campanie se adresează exclusiv segmentului de piaţă potrivit (urban, 20-40). De exemplu, Blogal Initiative-ul chinezesc se adresează exclusiv segmentului de bloggeri şi cititori de bloguri. Exemple de campanii exclusiv pe bloguri – BlogJuan sau BlogChef, campania în care am scos aşa un scor mic cum nici prin minte nu mi-ar fi trecut, demolînd pe vecie teoria că aş fi un blogger mare (am numai 1.85 m).

De ce avem aşa puţini probloggeri? (adică bloggeri care trăiesc exclusiv din blog). Pe dincolo, unii bloggeri se mândresc cu sute de mii de unici pe zi, la noi cu greu sari de 10.000. La întrebarea asta nu am răspuns şi i-am rugat pe ei să-mi argumenteze, aşa cum vă întreb şi pe voi, cititorii gropăreşti, aici.

Ce ne rezervă viitorul? Putem specula. Le-am zis că dacă ei pot intui unde va fi piaţa peste 3-5-7 ani şi pot răspunde acestui trend începînd de acum, înseamnă că pot deveni mici Zuckerbergi.

Cam atât, dacă aveţi ceva de comentat, apăi băgaţi! Nu le-am mai zis şi de chestiile mai urâţele din industrie, pentru că le vor descoperi şi singuri dacă se bagă pe segment.

Impresia de final: profii foarte meseriaşi, tineri, capabili şi deschişi la minte, studenţii activi şi interesaţi, cu păreri şi întrebări pertinente; si mi-a plăcut foarte mult că am primit şi întrebări din sală, şi mailuri după prezentare cu întrebări. Io atâta mai zic: dacă aveam mintea lor de acuma atunci când fiind student gajici cutreieram, apăi acum vă scriam de la ceaiuri cu Guy Kawasaki (ştiţi voi, ăla care face motoretele alea).

6 lovituri, dă-i și tu!