Poveste cu polar portocaliu, de la Carrefour

– Tu muiere! Mi-l iei? o întreb. Că nu vreau să-mi cheltui banii mei de bere pe ţoale, fă-mi-l tu cadou!
– Ţâ-l iau! zâce muierea. Că e eftin.

29 lei. Cumpărat, dragoste la prima vedere, îmi venea să dorm cu el, îmi vine ca turnat.

Trimite Primăria Cluj invitaţie la presari şi bloagheri: haidaţ să ne întrunim, să ne cunoaştem! Haidam, zic eu.

În ziua cu pricina, adică marţi, mă scol dimineaţa, rupt de somn, capul greu, idei puţine. Dau cu nişte H2O pe urechi, mă fac că mă spăl pe dinţi şi-mi iau – of cors – polarul potrocaliu. Înainte de asta îmi trag pe fizic tricoul negru, operaţiune care se lasă cu o dâră de deodorant pe el. Nu-i bai, îmi zic, că e sub polar, nu se vede. Nu mă mai bărbieresc, zic, că m-am însurat, nu mai trebe să arăt a om. Îmi iau pe mine blugii stropiţi cu noroaiele Floreştiului. Am timp să mă fac cu cremă pe bocanci? Nu am, zic.

Purced la lucru. Pe la amiazi mă loveşte: băăă! Azi tre’ să merg la Primărie, la recepţie. No, zic, asta e. Las’ că nu am fost chemat acolo pentru cât de frumos sunt, ci pentru că am creier cu minte!

Mă înţeleg cu Hădean şi cu TVDeCeii să ne vedem acolo, să facem tabăra noastră (în care l-am racolat şi pe Psaico). Ajung cu o foarte mică întârziere, cazez paltonul la garderobă şi intru senin în City Plaza, în sala de protocol.

Şi-mi pică faţa.

Primarul drept, de doi metri, în costum de smoală, fercheş ca un ginere, papion la gât, frateeee! În sală toţi îmbrăcaţi la şapte ace, costume negre, parcă ieşiseră din sicrie toţi, aşa erau de arătoşi. Io – în polarul portocaliu, străluceam ca licuriciu’. Blugi stropiţi. Bocanci nefăcuţi. Tricou cu dâră (nu se vedea).

Îmi iau un pahar de şampanie, dau noroc cu primarele, îi zic “îmi cer scuze pentru ţinută, vin de la muncă!”, mă duc glonţ la Hădeni, vin şi TVDeCeii şi îi cooptez pe toţi să ne retragem în cel mai întunecat colţ din încăpere, unde continuu să mă simt ca un gunoier. Se fac bancuri la masă – “măcar dacă veneai cu vesta reflectorizantă de la ROSAL, hăhă!”, io înghit în sec. Stăm o vreme, halim un fursec. Îmi iau sushi cu carne de peşte portocaliu, suc portocaliu. Na, să fie pân’ la capăt.

După nici o oră, plecăm.

Şi amu mi-i ciudă că nu i-am zis primarelui vo două. Prima ar fi fost despre ţiganii de pe str. Coastei, ăia din postarea de luni. A doua ar fi fost “ştiţi, io am votat cu PDL şi asta e singura haină portocalie pe care o am!”, şi m-aş fi scos elegant.

Da’ mai bine că mi-am ţinut gura. Că acasă am descoperit încă una: pe un umăr aveam un epolet mic şi alb de lapte regurgitat, de când l-am ţinut pe Gropărel să râgâie.

40 lovituri, dă-i și tu!