Pai? Suntem barbati, sau carpe?

Mergeam cu fiu-meu cu bicicletele. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, încet-încet, blogul ăsta se va transforma într-un blog de bicicletă-Nazi. Asta așa, #casăștiți.

Pentru că Gropărelu’ este încă boboc la pedalat, la o bordură mai înaltă, se întâmplă inevitabilul: buf-poc, jbeng, crash-boom-bang!

Și mieunatul de rigoare: aaaaaaaauuuuu…!

Mă întorc și-mi vine să mă ia cu leșin: băi, frate, se ținea exact de zona ciucurelului.

Lepăd bițiclu’ și fug la el într-un suflet:
– Coptile! Unde te-ai lovit?
– Nu pot să-ți spun…

HRISTOASEEEEE! am zbierat către ceruri, ca Bruce Willis în ploaie. Orice, numai nu acolo! Nu aș putea supraviețui unei asemenea orori! De ce? De ce, de ce, de ce? Doamne, ia-mi vederea, ia-mi dinții… ia-mi berea, Doamne, de la gură, dar nu te atinge de șușulețul băiatului meu!
– Hai să vadă tati ce ai pățit la șușulete! îi zic, în timp ce îi îndepărtez mâinile dintre picioare, cu un iceberg pe șira spinării.
– Da’ nu m-am lovit la șușulete! zice ficioru’.
– Nu? Da’ unde?
– La picior!

Ahahaaaa, hahahaha! La picior? La picior! La piciooooor…
– Copile, drepți! 20 de flotări, ACUM! Păi ce facem, plângem ca o fetiță, sau suntem soldați? Ce-i asta? Eu nu cresc copii slăbani și smiorcăiți!

12 lovituri, dă-i și tu!