Aţi auzit poveştile alea pescăreşti gen “cinşpe kile avea, frăţioare, am crezut că mă trage afară din barcă!” sau “uite-aşa un ochi avea”?
No, alea îs fix pix pe lângă povestea asta pescărească a lui Groparu, că i-a zis nevastă-sa “Du-te, te rog eu, în Deltă la pescuit cu băieţii”.
Pentru că anul ăsta nu prea am plecat în concedii, azi-noapte am avut o discuţie foarte serioasă şi lungă cu nevastă-mea.
I-am expus faptul că sunt stresat, obosit, că blogul ăsta mă omoară cu zile, că la firmă avem şedinţe noaptea târziu, că nici să mestec mâncarea cum trebuie nu mai am poftă, că mă năpădesc gândurile, că Boc ne face oraşul de râs, că uite şi tu ce de ţânţari avem în casă, că nu ne mai vine odată mobila aia, că parcă m-am mai îngrăşat de când ne-am însurat, că viaţa asta uite cum trece pe lângă noi, că cum mai stăm cu banii, că nu ştiu cum dreq orice pereche de chiloţi parcă se mişcorează după trei spălări, chestie destul de dureroasă, că îmi e frică de viitor, şi viitorului de mine, unde ni sunt roşiile româneşti, oare va ajunge Gmail să detroneze Yahoo Mail?, da, ştiu că trebuie să ducem maşina la electrician, că uite, nu merge bricheta de peste un an de zile, Roşia Montana, Seinfeld, aloe vera, ce e mai bun, porumbul fiert, sau porumbul copt? Adevăr, sau provocare?, că dentistul nostru pleacă în Anglia, că de ce MySpace a fost detronat de Facebook, de ce nu se mai produc episoade cu Tom şi Jerry, şi atunci a înţeles.
A înţeles unde băteam eu.
Deci poţi minţi multe persoane pe lumea asta, un şăf, un părinte, un coleg de birou; chiar şi un vecin (“Nu, nu la mine s-o spart ţeava! E de la vecinul de sus!” – “Dar tu stai la ultimul etaj!”). Dar nu şi o nevastă!
Şi ea, înţelegînd unde bat eu, m-a oprit. Mi-a pus degeţelul pe buze, şi mi-a spus:
- Faci, te rog eu frumos, ceva pentru mine? Şi pentru amândoi? Faci?
- Orice, am spus eu, fără ezitare. Orice!
- Du-te, te rog eu, în Deltă la pescuit cu băieţii. Du-te! Şi stai acolo o săptămână. Nici măcar nu trebuie să-mi aduci nici măcar o coadă de peşte. Numai du-te. Pleacă.
- …
- Uite aici, îţi dau şi bani. Echipament ai, dacă îţi mai trebuie îţi cumperi, îţi mai dau bani. Numai du-te.
- Eu…
- PLEACĂ!!!
Şi voi pleca în seara asta, că de un an de zile visez la momentul când arunc pluta în apele de lângă Sulaina.
Doamna tanti are nevoie de putin ajutor, sa poa’ sa se bucure mai departe de copila ei, care e a ei. Credeţi că puteţi, oleacă, contribui cu un leuţ-doi, treizeci-patruzeci de euro, aşa, să mai salvăm un suflet? Că dacă da, că se ştie că io am cetitori de cetitori, io vă foarte mulţumăsc! Detalii – aici.
Hai, sănătate;)
Cocălarul, dacă nu e văzut, deci el nu mai are rost. Dac-aţi fi şi văzut ce expresie se afişa pe feţele lor..
Maşina de ridicări auto a Primăriei parchează unde vrea muşchiul ei, da, bueeey?
Mobilă. Deci mobilă!
Deci nu oriunde în ţară un cetăţean ridică ştergătoarele maşinii de Poliţie ca să le indice că au parcat ca porcu’.
Jiji. Ghe la Cluuuj.
Io mi-aş fi dorit foarte mult o japoneză, înainte de a mă însura. Amu e cam târliu!
No, asta da maşină! No, asta da!
Tulai, ce chef cu firma am tras azi-noapte…!
Opserv ca am din ce în ce mai mulţi heitări. Deja două comentarii mega nasoale legate unul de mămica, altul de mine în 24 de h, ceea ce la mine e mega record… nu vă obosiţi să le căutaţi, că deja le-am marcat cu Spam, deşi comentatorii s-au semnat, cu curaj, ca Anonymous. Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!
La Câmpia Turzii zace o bază aeriană terestră, ca să zic aşa, că ea nu e în aer, deşi e aeriană, ci pe sol, deci e terestră.
Ei.
La Câmpia Turzii, un paraşutist de profesie trebuia să facă ultimul lui salt cu paraşuta. Avea deja vreo 40 de ani şi trebuia să iasă la pensia lui specială, că doară nu era nebun să tot sară cu paraşuta şi la 63 de primăveri! Ce, voi nu v-aţi pensiona la 40 de ani pentru 8-9-11.000 lei dac-aţi putea?
Gata cu visatul, reveniţi cu picioarele pe pământul terestru.
Şi se suie omul în AN-ul ăla care trebuia să-i suie în ‘naltul ceriului, în imensul ocean de azur, acolo unde numai stelele, aştrii şi paraşutele – da’ nu alea de hotel, nota bene! – se aventurează. Şi sare, cade în cădere, şi trage de maţele paraşutei din dotare, să nu facă buf de pământuri, să-şi admire maţele cu ce i-or mai rămas din ochi! Paraşuta – cuminte, se dăşchide.
Şi coboară nenea, gândindu-se la destinul lui de paraşutist, până ajunge la doi paşi de pământ. După care începe să caute un loc de aturdizare, sau cum i-o spune când aterizezi lângă Câmpia Turdei.
Şi vede că curenţii îl poartă direct către un câmp cultivat. Pe câmp – o leliţă care îşi plivea bananierii, sau Dumnezo ştie ce-şi cultiva turdenii p-acolo.
- Femeieeee! strigă vajnicul Icar.
- Ha? zice fomeia.
- Fă-te! Că cad! Şi nu vreau să dau păste tinie!
-Ba fă-tie tu! zice lelea. Ce! Că toată ziua numa’ aterizaţi şi aturdizaţi! Că ui ce ceapă mi-aţi făcut! Că de crumpene nici nu am ce mai zice! Porodicile îs tătie varză, şi varza e pe nicări! Şi nici nu mai am nici cărălabi, nici pintrinjel, nici zeler!
Şi omul nu a mai avut unde se feri, că cu turdencele din Câmpia nu te pui când eşti în aer; şi o picat ca chetroiu. Şi şi-o rupt un picior! Şi dupa aia nu o mai putut sări veci cu paraşuta. Decât cu aia de hotel, dar io nu mă pot pronunţa cu privire la acest aspect, căci povestea pe care-am aflat-o pentru azi se opreşte aici.
- Alo, mama?
- Alo…
- Mamă, iar nu mă auzi?
- Servus, Gropare…
- Ce faci, tu mamă, ce faceţi.
Io, când vorbesc cu mama, încerc să-mi disimulez întrebările, să le camuflez între propoziţii, să nu se vadă semnul întrebării. Aşa suntem noi, ăştia, Gropărienii, nu prea ne plac interogatoriile.
- Apăi…uite,…
- Ce nu-i bine iară, mamă, zic.
Că io-mi dau seama imediat când ceva nu e-n regulă.
- Iară nu vă ajung banii, întreb eu.
Ai mei se tot plâng că nu le ajunge pensioara; şi când te aştepţi mai puţin, pac! Îşi iau câte un Opel Corsa sau o cabină de duş de la Baumax, şi apăi se plâng şi mai abitir că ei îs pensionari.
- Nu, nu de bani e vorba…
- Sănătatea? Iar vă supără fierea?
- Nu, Doamne feri, fierea? De la ce să ne supere, Doamne iartă-mă, de la salată cu lobodă, brânză de vaci şi peşte?
Ai mei mănâncă foarte sănătos vara. Numai aşa reuşesc să îşi mai cumpere câte un Opel Corsa sau câte o cabină de duş. Păi dacă numai aşa se pot plânge…!
- Vrun vecin, ceva… dau eu cu presupusul.
- Ntz…
- Băsescu? Iar v-aţi uitat pe Realitatea?
- Cine-i Băsescu, glumeşte mamaşa, da’ aşa de amar de parcă mi-o răsucit sfârcurile mele cu un fier înroşit în vopsea.
- Tata e OK? Iar îi bolnav? încep să mă îngrijorez.
- E! Gropăroiu n-are apsolut nimic.
- Aha, înseamnă că oi fi făcut io iară ceva, cu voie sau fără voie, aşa cum fac eu de regulă, că sunt omul care vă supără cel mai des, că io-s singurul copil nereuşit al vostru, aşa cum îmi spuneaţi când mă băteaţi cu lingura de lemn când eram mic şi luam 4 la matematică, când voi greşit credeaţi că matematica e de viitor, nu blogurile?
- Nu, mă fiule, nu are nimic de-a face cu tine.
- Atunci cu ce are, ce aveţi? Ce-aţi păţit? Că, uite, Boc nu vă mai taie pensiile, Opelul vă merge, sănătoşi sunteţi şi suntem… ce s-o-ntâmplat?
- Apăi, mă Gropare,… tu n-ai auzit de Mădălina Manole,…
- ???
- Săraca, aşa tânără… şi să moară…
E vară, ce vezi pe stradă îţi face palpitaţii la omuşor şi-ţi freamătă buza inferioară; cumnatu-meu o avut odată o vorba jenială – “Since I got married, I get my appetizers on the street, but I eat at home!” Şi tot el o zis, odată, că l-o apostrofat odată soacră-sa – maică-mea, de! – că de ce se holbează la o fată, sireaca, care umbla pe centru golaşă-golaşă (mi s-o şi făcut milă de ea, sincer să fiu), “mamă soacră, I’m married, but I’m not dead!”
Ei. Primul paragraf nu are nici o legătură cu istoria Franţei de pe Daily Cotcodac, da’ io am zis că dacă nu e nimic legat de sex, nici dreq nu mai beleşte ochii pe monitoarele astea cu bloguri, mai ales că pe stradă – ezac, e vară, şi ce vezi pe stradă îţi face palpitaţii la omuşor şi-ţi freamătă buza inferioară!
