Întrucât deja, m-am hotarât să.

Mai ales fincă, dar şi deoarece.

Nu sunt genul care să, şi voi ştiţi că.

Atââât!

Ne revedem luni; dar vineri, pe acest gard, va cotcodăci Julică, adevăratul viitor căştigător al roblogfestului din acest an.

S-aveţi pace, şi rate mici.

PS: Plec la Roma împreună cu, şi, deşi nu mă credeţi, nu plec acolo ca să violez, să fur şi să bajocoresc. Maxim să trag un fâs mic, discret, sfânt şi de post prin Vatican.

- Cea mai bună brânză din lume se face la Sibiu, îi spun eu franţuzoaicei.

Avea cam 23 de ani, eu vreo 27, ea era foarte corpolentă, şi era şi foarte saşie: un ochi era alb de-a dreptu’. Probabil de-aia era singura care avea chef să discute cu mine, fincă nu o băga nici un alt mascul de la masă în seamă. În altă ordine de idei, iertaţi-mă, nu am văzut niciodată franţuzoaică frumoasă. Nu am văzut!

- Ahahahahahaha, râde ea.
- Tu râzi, dar aşa e. E aceeaşi reţetă de 2000 de ani. De la daci vine ea, îi mai zic.

Io nu-s foarte fluent în franceză, dar eram pasional. La brânză şi sex am fost mereu pasional, d-aia susţin că pasiunea, nu mărimea contează (cine comentează că nu e aşa primeşte ban IP pe loc! că învăţaţi femeile prostii).

- Mă, zice Jeaneta.
- E, zice argheleanu’.
- Mă, repetă Jeaneta, ca să bag la cap: tu îmi spui asta mie, mă? Tu, mie, mă? Care-s franţuzoaică, mă? De la mama mea, mă? Care avem un soi de brânză pentru fiecare zi a anului?
- Da, zic eu.

Eu eram foarte calm şi persiflant, şi dacă eram în locul ei mi-aş fi înfipt falangele în beregata Groparelui, un insolent.

- Da, repet, uitându-mă la ochiul ei, ăla defect. Şi îţi pot dovedi!
- Olala, zice Jeaneta, şi grohăie ceva în franceză.
- Mâine, zic, la ora 1, ne întâlnim la statuia lui Matei Corvin. Te duc în piaţa Mihai Viteazu, unde am provider-ul meu personal de brânză, e din Poiana Sibiului, îl cheamă Ilie.  Vei gusta ce îţi oferă el. După care te invit să îţi dai cu părerea!

Pe Ilie îl dibuisem cu vreo doi ani mai înainte, după clopul de sibian. L-am testat: era chiar din Poiana Sibiului (il ştia pe fostul şofer al cursei Jina-Sebeş, şoferul fiind tatăl fostului meu coleg de bancă din liceu). Într-o vreme încerca să mă cupleze cu soru-sa, care era studentă la Cluj; dar a renunţat imediat când a aflat că familia mea de la Sibiu nu dispune de uăi (oi, aşa le zic sibienii).

- Ora 1, zice ea, Jeaneta.
- Ora 1, zic. Asta… dacă ai curaj să vii, îi zic.
- Ha! pufneşte ea. Haha! Hahahaha!!!

Noaptea a continuat cu chef până în zori. La ora 1, m-am înfiinţat la Matei Corvin, am aşteptat până la şi 25. Jeaneta nu a mai venit.

Învingătoare prin neprezentare – telemeaua de Sibiu.

Funcţionari publici à la Cluj, dom’le.

Într-un impuls civic, mă duc la primărie. Să plătesc o amendă că am parcat pe trotuar, şi să-mi trag şi un abonament de parcare în centru, ţac-pac, fincă nu trăim în junglă şi nu am SUV să parchez pe trotuar fără să iau amendă.

Şi la Cluj, mai nou, la primărie, îţi dă bilet. De ordine. Urmează numărul 4553 – te afişează undeva pe un ecran, ţac-pac.

Şi io am de aşteptat după vreo 5 oameni înaintea mea. Şi mă apuc să mă joc jocul meu pe telefon, cu sonorul dat la maxim, clinc, clinc, aşa se auzea! Ţac-pac.

Şi aştept vreo 15 minute, şi coada nu se micşorează.

Şi îmi dau seama că ţac-pac durează deja de suficient de multă vreme, şi  mie tocmai mi-a expirat pauza de masă. Şi cam trebuie să mă cărăbănesc la cooperativă. Şi dintr-o dată perspectiva unui abonament de parcare în centru nu mai suna chiar aşa de sexy.

Şi sar coada, mă duc la ghişeiţă, şi ca să nu aibă ea probleme cu continuitatea biletelor de ordine, îi zic:

- Poftiţi, zic, nu mai pot sta, sărumâna. Vă las beletul.

Îi dau biletul meu, şi dau să ies.

- Cum să nu mai staţi! zice tanti aia, pe care o credeam o nesimţită indolentă.
- Nu mai pot sta, sărumâna! zic. Trebe să plec.

Şi fac câţiva paşi către uşă.

- CUM SĂ NU MAI STAŢI! strigă tanti, de-a dreptu’.
- Sărumânaaaa! şi acelerez.

Tanti, efectiv se ridică în picioare! Fermă, pe poziţii!

- Staţi! Că termin imediat cu doamna, şi cu restul de trei oameni înantea dumneavoastră termin repede! Şi poate vă lasă în faţă, dacă vă grăbiţi! Că doară suntem oameni! răsuna sala de parcă eram în camera clopotelor.
- La revedeeereee! strig eu, şi efectiv o iau la fugă spre uşă. Tanti ieşea de după ghişeu, să mă împiedice!

Am scăpat cu viaţă. Dar în noaptea aceea am visat-o cum m-o prins tanti şi m-o pus la plată, şi apoi mi-o eliberat abonamentul de parcare în centru mult visat şi răzgândit!!! Bine, că dupa aia am visat că am dansat tango cu Ştefan Bănică Jr, deci oricum nu se pune.

Uitaţi-vă şi voi la ele, cât de scumpe şi frumoase şi drăgălaşe sunt ele! Ca o primăvară a naturii, ele!

Au grijă de noi de când suntem de dimensiunea unui buric. Ne hrănesc, ne apără de microbi şi sar ca leoaicele dacă li se pare că ne este pusă în pericol integritatea sau viaţa. Se luptă pentru custodie ca spartanii sau îndură ani în şir bătăi numai ca să ne vadă mari.

Ne iau de soţi şi ne gătesc sănătos, ne spală, ne dezmiardă, iar uneori, chiar dacă le doare capul, fac sexuleţ cu noi. Sunt înţelegătoare dacă nu le descoperim în primii 6-7 ani clitorisul, şi ne refuză delicat atunci când le îmbiem să-şi aducă o prietenă în scutecele voastre (cititirii de la MISA sunt rugaţi să-mi trimită e-mail dacă au exemple concrete că nu-i aşa).

Ne zâmbesc atunci când ne este viaţa înnorată, ne apără de soare cu creme cu factori de protecţie 30 când merem la mare cu ele, sunt iertătoare, diafane şi delicate, şi ne spun “te iubesc, mă prostule!” într-un fel care îţi ridică părul. Da, da, părul ăla de acolo.

Rabdă cu stoicism discursuri de-ale noastre despre fotbal, maşini, pescuit, vinuri, avioane, tancuri, al doilea război mondial, Diesel versus benzinar. Ne ridică atunci când suntem jos, ne îmbărbătează şi ne dau putere să luptăm şi a doua zi.

Dacă suntem  bolnavi sau mahmuri, ne îngrijesc. Şi nu precupeţesc nici un efort pentru a ne asigura o viaţă lungă, cât mai lungă alături de ele.

Pentru că o viaţă lungă alături de ele înseamnă mult mai multe prilejuri, pentru ele, de a ne cicăli cu pasiune – aşa cum numai ele ştiu.

1. O să te mai sun din când în când să vii să-mi deschizi dozele de bere.

2. Puteai măcar să faci puţină curăţenie înainte de a pleca.

3. Îţi mulţumesc că m-ai învăţat antonimul cuvântului “sexy”.

4. De ce pleci? E din cauză că am dat cu Raid în casă?

5. Dacă am face un threesome noi doi şi o prietenă de-a ta, rolul tău ar fi strict să mă ştergi pe mine pe frunte cu prosopul.

6. Fă-mi rost de o firmă care închiriază macarale ca să pot evacua curul tău enorm din sufragerie.

7. Da, da, ştiu ca nu te-am sexălit cat trebuia, spuse Casa Poporului către mine.

8. Tii minte când ţi-am loat rezerva aia pe un an de anticoncepţionale? Din moment ce ţie nu-ţi mai trebuie, nu mi le laşi mie, pentru următoarea…?

9. Te superi dacă îţi cer ID-ul de yahoo al prietenei tale cele mai bune…?

10. Pregateste-te să revii în lumea sexului mediocru!

Se primeşte orice tip de autoturism produs în UE, America, Japonia, Coreea de Sud începând cu anul 2005. Se acceptă şi modele produse în 2010.

Autoturismul trebuie să fie în stare perfectă de funcţionare, înmatriculat în RO, cu RCA plătit pe anul în curs.

Motorizare – maxim 1.6 (pentru benzină) şi 1.9 (pentru motorină). Nu-mi veniţi cu vrun SUV, că vi-l bag in cur.

4-5 uşi.

Nu sunt primite maşini cu urma de accidente, zgârieturi, alte stricăciuni.

Nu-mi veniţi cu BMW, că vi-l bag in cur.

Nu sunt primite maşini cu flori hippie sau motive etno-botanice pe ele, la fel cum nu sunt acceptabile maşini de culoare roz, măr crud sau portocalie. Se acceptă însă orice altă opţiune, chiar şi cele din campania electorală cu chipul lui Geoană pe portieră.

Este preferabil ca maşina să aibe cauciucuri de iarnă şi cauciucuri de vară.

Se acceptă numai maşini cu actele la zi.

Autoturismul va fi însoţit de un cupon de 5000 de euro. Se acceptă şi tichete cadou de aceeaşi valoare.

La schimb primiţi o Dacie vişinie aproape perfect funcţională, născută în 1999, cu ~50.000 km la bord REALI, bujii noi, baterie cumpărată în nov. 2008, RCA până în iulie 2010, bord CN, cablu de primit curent, dulăpior de scule în portbagaj, căţăluş care dă din cap (la lunetă) import Germania, trusă de scule de la Kaufland. Plus o listă cu numerele de telefon ale unor mecanici destoinici din: Sibiu, Alba, Cluj, Sebeş, Maramureş, Oradea. Posibil şi din Beclean, da’ ăla nu-mi mai răspunde la telefon, nuş de ce.

Rog oferte serioase.

Ultima dată, Gropăroaia mi-o zis că s-o hotărât să accepte nuş ce ofertă vodafoană care le scădea tarifele la convorbirile pe mobil efectuate dintr-o locaţie preferată, dar dacă cereai în sistem schimbarea locaţiei preferate te costa 7 euro “să se reactualizeze baza de date”. Am râs isteric un sfert de oră când am vorbit cu tanti operatoarea de call center, după care i-am zis ce să ne sugă, mie şi mustangilor americani (abonamentul e pe numele meu, tocmai ca să nu facă Gropăroii asemenea gafe). Vodafon, este careva p-acolo? Sujeţi, fomişti nemernici, atentaţi la pensia Groparilor!!! (nota redactorului: să nu vă gândiţi că Groparu e fan Oringi, fincă el urăşte ambii operatori cu aceeaşi pasiune sinceră; fincă Groparu e foarte pasional când urăşte!)

Şi – ieri mă sună mamaşa.

- Sună-mă pe Orange, zice mama. Şi închide. Suficient cât să mă alarmeze. Puţin.

Ai mei au şi cartelă pe Orange. Sun pe cartela de Orange – “abonatul nu poate fi contactat”. Sun inapoi pe Vodafon. Mama respinge apelul, fincă aşteaptă să o sun pe Oringi; io mă încăpăţânez, ea nu se lasă. După vreo 3 minute de bipuri şi apeluri respinse:

- Da, mamă, s-o întâmplat ceva?
- De ce nu mă suni pe Orinji? zbiară mamaşa.
- Păi… am sunat, da’ nu m-o lăsat.
- Cine nu te-o lăsat?
- Păi… nu cred că mai aveţi baterie, zic eu.
- Cum să nu mai avem baterie! sare mamaşa, de colo. Că numa’ săptămâna trecută am cumpărat şi am răzuit o baterie de 4 euro!

Trupa de cantareti, carevasazica, nume care sa dea bine cu ce canta Mishu.

Detalii aici.