Hai că nu stăm rău

Asta am adunat într-o săptămână.

Haine, pături, încălțăminte de adulți și de copii, niște jucărele, niște fucte, conserve, cam ce s-a putut. Mai am într-un dulap câtiva saci, plus în stânga și-n dreapta, dar n-au încăput în cadru. Nu e rău pentru 7 zile de când am scris pe FB și 4 zile de când am scris pe blog, iar mâine mai adun din vreo 2 locuri 🙂

Dan Olteanu (comandantul Donuteriei), lord ca de obicei, ne-a oferit două autoutilitare cu care să transportăm pachetele pe care le voi sorta cu ajutorul colegilor de la firmă, ca să ne asigurăm că toți copiii și toate familiile primesc câte ceva.

Sergiu mă va ajuta să cumpărăm din donațiile voastre alimente și dulciuri și fructe, poate și niște cărți, dacă tot e promoție la Carrefour în VIVO. Asta mâine seară.

Zolty va publica vineri lista cu donațiile în lei primite în contul lui bancar sau de PayPal. Pentru că PayPal nu oferă o rată de schimb avantajoasă, sumele în valută le voi converti eu conform ratei BNR, plus ceva peste, să fie de sufletul cui vreți voi.

Mai primesc cadouri, haine, rechizite, conserve și alimente neperisabile, haine și încălțăminte până vineri, la prânz.

Și, dacă tot suntem aici, vă rog să vă dați cu părerea pe acest subiect: eu le tot cumpăr orez și mălai, dar dacă oamenii au alte nevoi? Nu ar fi oare mai bine să le ofer și o sumă modică (50-100 lei) de bani gheață, așa, de sărbători? Dați-vă cu părerea, vă rog.

Să donăm și bani nevoiașilor?
Nu. Îi vor cheltui pe prostii
Da. Știu ei mai bine ce nevoi au
Created with Survey Maker

PS: Dacă e să dăm bani, nu vom dona din cei strânși deja decât dacă donatorii își dau acordul în acest sens.

10 lovituri, dă-i și tu!

Cum recunoști o țeapă din banii publici

În timp ce unii locuitori ai frumosului oraș umblă iarna desculți în frig, primăria Câmpia Turzii nu stă cu mâinile-n sân și face planuri de dezvoltare sustenabilă. În acest scop, lansează un concurs pentru desemnarea imnului orașului. Ca orice oraș turistic care se respectă! Pentru că, dacă nu știați, Câmpia Turzii este noul Karlovy Vary, are și fost combinat de sârmă, nu ca amărâții ăia de cehi.

Cum ne dăm seama că procesul ăsta are iz de țeapă? Păi, câștigătorul va fi ales prin achiziție directă, iar cerințele pentru a câștiga cei 23.000 de lei puși la bătaie sunt simple: piesa trebuie să aibă exact 4 minute și 7 secunde (nu neaparat manele, dar ceva să placă, dom’ne, la toată lumea).

Când ajung sâmbătă la Câmpia Turzii, o să le spun cetățenilor că de acum încolo au imn, deci problemele lor sunt rezolvate, vor veni puhoi de turiști japonezi care vor crea locuri de muncă și prosperitate pentru multe generații de acum încolo.

Știre via Turda News.

Între timp, mai avem trei zile de adunat haine și încălțăminte pentru copiii din Câmpia, plus jucării + rechizite + obiecte de igienă și orice altceva mai aveți de dat. E-mail la groparu punct ro la gmail punct com, transportul e aproape 100% rezolvat, dar îmi doresc să am o basculă întreagă de donat și să fac 15 drumuri cu Opel Corsa decât să las vreun copilaș fără cadou. Haideți, că vin sărbătorile pe noi! 🙂

2 lovituri, dă-i și tu!

Filantropia la unii români

Postez din nou fotografia asta, ca să nu uităm pentru ce luptăm

Citesc comentariile la postarea anterioară și mă minunez și nu-mi vine a crede.

Un pic de istorie: acum vreo 8 ani, am pornit cea mai mare campanie umanitară pe care am administrat-o. N-a fost ceva gen ”haideți să donăm niște bani pentru X, care are cancer”, și gata, uităm de caz; ci m-am implicat, pe persoană fizică, în strângerea de fonduri, cumpărarea de materiale, adus oameni la muncă, apoi găsit meșteri și muncitori dispuși să lucreze, până când casa lui Zolty a fost consolidată și izolată. Eterne mulțumiri unor oameni extraordinari, între care Cosmin F., Attila I. și fratele său, Daniel O. și fratele său, plus Cristi Gog, plus întreaga blogosferă care a reacționat exemplar, plus Sebastian Bârgău care a donat harta campaniei sale ”cu motorul prin toată România”, plus Liviu Alexa care a cumpărat-o pe bani grei la vremea aceea, plus Adi Hădean care a făcut rost de mobilă, plus o sumedenie de donatori anonimi, plus o groază de alți oameni pe care nu mai am loc să-i menționez aici și îi rog frumos să mă ierte. N-a fost ușor, aveam copil mic, locuiam în Florești, cu naveta de rigoare, dar cu ajutorul unui Dumnezeu sau Allah sau ce-o fi fost care a conspirat alături de mine am scos-o la bun sfârșit.

Mi-a luat un an întreg.

În toamna aceea am fost invitat la Zilele Biz ca să discut despre cum am reușit să fac o faptă bună pornind de la nimic. Și, după ce am povestit plin de entuziasm unei întregi colectivități de directori de CSR din companii, oameni care stăteau cu fundul pe bugete de milioane de euro, cum am reușit (nu singur, da? nu singur) să ne îndeplinim dezideratul, o domnișoară (doamnă?) de la Fundația Vodafone m-a întrebat, puțin acră și de la obraz, cu cât mi s-a mărit traficul pe blog în urma campaniei.

Întrebarea a bubuit ca un trăznet și nu m-am așteptat la ea. Am bâiguit ceva despre faptul că, dimpotrivă, traficul pe blog a scăzut, în primul rând pentru că oamenii intrau la mine pe blog ca să se hăhăiască, nu ca să citească despre oameni cu dizabilități și cum îi ajut eu, și despre campania asta scrisesem, poate, mai mult decât ar fi trebuit.

Apoi mi-am dat seama că doamna se gândise că întregul efort de un an și ceva fusese, de fapt, un exercițiu de PR pentru mine, și mi s-a făcut silă. De tot. Pentru că, în ciuda aparențelor, am și eu sensibilitățile mele, pe lângă alte defecte majore. Ei bine, scena de mai sus m-a făcut să mă țin departe de lumina reflectoarelor atunci când am mai făcut fapte bune (și am buget lunar pentru așa ceva, atâta cât pot), dar am preferat să ajut, dacă am putut, fără să mai cer altcuiva ajutorul – cel puțin nu pe blog, cu excepțiile de rigoare. Nu le mai enumăr, n-aveți decât să căutați printre alea 4-5-6000 de postări de până acum, că am cam scris de câte un caz umanitar în care m-am implicat uneori mai des de trimestrial.

Dar am preferat să nu mai zic nimănui despre asta, nu în sensul de a mă lăuda, ci de a-i îndemna pe alții să facă la fel. OKOK, i-am zis nevestei, că mă mai întreba de ce nu am bani de bere, de-i tot cer uneori.

Au trecut ani ca nouri lungi pe șesuri, și mi-am dat seama că, în ciuda înjurăturilor sau suspiciunilor că nu fac, poate, bine, campaniile umanitare pe care le susținusem până atunci în secret erau mai importante decât înjurăturile chibiților de pe margine. Era vorba de vieți de oameni, nu de sensibilități de fată mare ale bloggerului.

Drept urmare, tura asta m-am hotărât să strâng haine pentru nevoiași. În ciuda lătrăturilor (din fericire, puține). Cât se poate de public, cât se poate de deschis.

Așadar: dacă ai vreo teorie revoluționară prin care pot face ceva mai bine pentru niște copii care suferă de frig, atunci spune-mi-o, sau aplic-o tu, și te ajut cu ce pot, inclusiv cu bani. Dacă nu, STFU.

Dacă ai experiență în a administra cazuri din astea sociale grave, cum sunt cei cărora le voi duce sâmbătă hainele, cazuri soldate cu succese incredibile, spune-mi unde greșesc și mă voi îndrepta. Dacă nu, STFU.

Dacă mă acuzi că numai acum, în prag de sărbători, mă gândesc la nevoiași (deci sunt un ipocrit oportunist), te provoc să-mi arăți cât ai donat tu anul ăsta pentru cazuri umanitare. Și facem concurs. Dacă nu, STFU!

Dacă ai ceva cu faptul că ajut romi, află că ajut oameni. Deci STFU.

De fapt, STFU oricum. Nu te oprește nimeni să faci ceva bun pentru univers, pentru oameni, cum crezi tu mai bine, și eu nu voi comenta absolut nimic despre felul în care tu, pe reputația/banii/timpul tău, înțelegi să o faci. La fel nu voi comenta dacă-ți arzi banii la păcănele, pe țoale de firmă sau pe eleron la BMW în timp ce umbli cu ciorapii rupți. E timpul tău, sunt banii tăi și nu e treaba mea să te judec. Nu am făcut-o, nu cred că o voi face. Deci STFU. EU atâta știu, atâta pot, atâta-mi permite timpul și energia. Și o voi face, pentru că frigul îndurat de copiii ăia e mai important decât teoriile și comentariile tale meschine că nu fac bine. Fă, mă, tu mai bine, și eu te ajut.

Accept feedback constructiv; dacă nu, STFU. Nu primesc comentarii de la căldură de la oameni care se culcă seara cu burta goală numai pentru că sunt la dietă, nu pentru că sunt nevoiți să caute-n gunoaie.

Și de la Zolty am învățat că aceste comentarii pot lua forme grotești. Zolty a fost înjurat, amenințat și făcut cu ou și oțet de exact același gen de oameni, și a făcut la bine cât nu încape rai să-l primească. Și Zolty are mult mai mult bun simț decât mine, pe când mie îmi mai sare muștărilă când dau de asemenea oameni. Așadar, STFU. Fă tu mai bine, cabron.

Și acum, mesaj pentru oamenii ăia faini, ăia care donează și se strofoacă laolaltă cu mine să ajute: sunteți superbi și vă mulțumesc.

Între timp, până acum am adunat o cameră plină de haine, plus un Opel Corsa ticsit. Și abia am început să strâng de sâmbătă, deci suntem bine. Și am găsit și loc extra de depozitare, la Betfair (thank you, Mr. Șupeală!), și vreo 6 mașini pentru transport, mici și mari. Am adunat niște alimente, haine și încălțăminte, niște jucării, și am promisiuni de medicamente (truse medicale, anti-inflamatoare, din astea). Suntem foarte bine. Mai aduceți! Faceți curățenie de sărbători, oricum jumătate din garderobe sunt în plus, pot pune pariu că nu le-ați mai purtat de un an sau doi.

Și o sobă, dacă aveți, ar fi excelent de bună.

PS: Nu am pus linkuri acolo unde trebuia, am niște bube cu blogul și mă disperă noua interfață. Scuze…

13 lovituri, dă-i și tu!

Cluj, adun ajutoare pentru oamenii nevoiași din zona Turda/Câmpia Turzii

Acum câteva zile, prietenul meu Zolty din Bogata scria pe Facebook că a găsit o zonă extrem de săracă în zona Câmpia Turzii. Atâta de săracă, încât copiii au ieșit să primească dulciurile de la Zolty îmbrăcați în tricouri și desculți, deși afară erau minus 7 grade, cu vânt rece de iarnă.


Poză făcută de Zolty

Sâmbătă am mers să văd zona și arată exact ca-n cele mai negre coșmaruri ale noastre: case încropite din placaje, noroi, gunoaie, copii săraci, desculți și dezbrăcați.


Echipa de șoc: Zolty, fratele lui Andras, Cosmin Cel Foarte Cumsecade și subsemnatul

Așadar: dragi clujeni, dacă aveți
– haine CURATE
(pot fi pătate sau cu ușoare rupturi, dar să nu aibă miros) împachetate în pungi/saci pe grupe de vârstă (gen băiat, 4-6 ani/adult, M, 1.75 m)
– încălțăminte (așijderea – fetiță, 5-8 ani)
– jucării
– alimente neperisabile
(ulei, zahăr, făină, conserve, bulion, cartofi, mălai, habar n-am, orice, zacuscă, pateu, murături, din astea – orice se poate depozita o săptămână la temperatura camerei),
rechizite școlare
– săpun, detergent, pastă și periuțe de dinți

– o sobă de încălzit, de orice fel (vezi mai jos cazul Otiliei, 70 de ani, de la familia cu numărul 9)
vă rog să le faceți pachet și să le aduceți la clădirea The Office, Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 77. Le preiau eu și le duc acolo sâmbăta viitoare, discutăm după ce-mi scrieți un e-mail la groparu punct ro pe gmail.

Mai am nevoie de ajutor cu încărcarea lor sâmbăta viitoare și transportul până acolo (zona este în spatele pensiunii Milexim din Câmpia Turzii). Am nevoie de un microbuz, dacă se poate, plătesc eu motorina. Voi scrie vineri detaliile și vă rog, dacă aveți o mașină mai voluminoasă și vă puteți rupe 2-3 ore sâmbătă dimineața, să veniți să ajutați, că degeaba le strâng dacă trebuie să fac 60 de drumuri cu Opel Corsa (care e deja plin, am adunat de la două persoane și nici măcar șoferul nu mai încape!).

Dacă aveți copii, puteți să-i aduceți să ajute, eu vin cu fiu-meu în ceea ce-mi doresc să fie o experiență educativă pentru el.

Dacă doriți să dați bani, vă rog să o faceți pe contul lui Zolty, cu mențiunea Câmpia-Turzii.

Cont Raiffeisen
CONT lei RO71 RZBR 0000 0600 1001 9118
Deschise la RAIFFEISENBANK sucursala Turda
RaiffeisenBANK (BIC/SWIFT: RZBRROBU )
Titular de CONT: EGYED PETRU ZOLTAN
Cont Banca Transilvania
În RON: RO78 BTRL RONC RT03 8839 4401
În EURO: RO28 BTRL EURC RT03 8839 4401
SWIFT: BTRL RO22 BIC: BTRL (xxx)
Ambele conturi sunt deschise la
Banca Transilvania – Sucursala Turda
PE NUMELE: EGYED PETRU ZOLTAN
CONT paypal: zoltybogata la yahoo punct com
Adresa Poștală
EGYED PETRU ZOLTAN
Str. Principală Nr 50 com. Călărași
Loc. Bogata Jud. Cluj

Am făcut sâmbătă un recensământ rapid și am scris beneficiarii, cu prenume și vârstă:

1. Familia Varga:
Sergiu – 5 ani
Simona – 10 ani
Adrian – 11 ani
Loredana – 17 ani
Alin – 27
Nela – 16 ani
Stelian – 25 ani
Simona – mama, 45 ani
Stelian – tata, 42 ani

2. Altă familie Varga
Maria – 13 ani
Valentin – 16 ani

3. Moldovan Carolina – 53 de ani

4. Familia 4
Moldovan Alexandru – 23 ani
1 copil, 3 anișori
Varga Narcisa
Un bebe care apare peste 2 luni

5. Familia 5
Valer – 32
Nevasta Rita – 36
Valer – 14 ani
Petruța – 6 ani

6. Familia 6
Nică – 55 ani
Monica – 46 ani
Crina – 8 ani
Alin – 20 ani
Nora – 14 ani

7. Familia 7
Gabi –
Ebora –
Un băiat de 5 ani
Un băiat de 1 an

8. Familia lui Gusti
Gusti – 28, tatăl
Nicoleta – 29, mama
Nicoleta – 1 an și 4 luni
Andra – 4 ani și jumătate
Ștefania – 10 ani
Gusti – 11 ani
Beti – 12 ani

9. Otilia, 70 de ani. A fost operată de 4 ori, i-ar prinde tare bine o sobă pentru că doarme prin vecini în nopțile geroase.

10. Familia 10
Carla – 4 ani
Un bebe de 7 luni
Ina – 9 ani
Maria –
Samir – 8 ani

11. Familia 11
Nicoleta – 50 de ani
Ioana – 24 de ani
Ioana – 1 an și jumătate

Dacă sunteți de la mare distanță (gen, București) și doriți să ajutați, nu cred că are rost să cheltuiți cu transportul până la Cluj, cu siguranță găsiți oameni nevoiași la maxim 5 km de voi și le puteți face și lor o bucurie.

Dacă doriți să ne lansăm în discuții despre cum ar trebui, de fapt, să ajut, că de fapt nu le fac un bine ducându-le o haină și hrănindu-i cu un pește în loc să-i învăț să pescuiască, va trebui să așteptați până bem o bere împreună, că anul ăsta sunt sătul de certuri pe internet, și nu promit că am răbdare cu teorii din astea.

O ultimă notă: sunt familii de romi, ca să nu avem discuții. Și nu, nu-mi par genul care să umble prin gunoi ca să aibă bani de beutură și țigări.

Și să știți că nu numai bărbații români se fâstâcesc când sunt întrebați ce vârstă au soțiile lor, hahaha.

26 lovituri, dă-i și tu!

Cam asta e treaba cu limba japoneză

Un coleg, când era mai fraged, gen nivel-de-liceu-fraged, o primit o bursă în Ţara Soarelui Răsare.

Şi acolo o făcut tot ce o putut el ca să ne reprezinte ţara cu mândrie şi onoare şi virtute, o învăţat limba, o mers la toate cursurile, o fost respectuos şi n-o ieşit din cuvântul gazdelor, deci s-o descălţat la intrare, o ajutat bătrânici să treacă strada şi chiar o spus, de mai multe ori, că Toyota e cea mai bună maşină din lume (după Dacia, fireşte).

Ce mai, dacă era prim-ministru, sigur l-ar fi primit cu pită, sare, slană şi-un pic de palincă pe Shinzo Abe, nu ca Tudose, dacă-l mai ţineţi minte pe premierul tristei figuri (buhăite).

Şi, la final de sejur de un an de zile, omul nostru român verde s-a gândit să spună un discurs în japoneză în care să mulţumească ţării gazdă, tovarăşă şi prietenă, pentru întreaga experienţă de îmbogăţire culturală. Adevărat vă spun, omul e singurul pe care-l cunosc care ştie ce să comande la restaurantul japonez, deci e clar un erudit.

Şi şi-a pregătit discursul din timp, şi l-a repetat cum trebuie în faţa unei oglinzi japoneze, şi apoi l-a rostit în faţa întregului liceu, şi la final lumea o aplaudat – cam anemic, şi-o zis colegul, dar aşa-i când ai o dietă bazată exclusiv pe orez cu peşte, fără slană, nu poţi scanda calumea.

Şi, la final, un amic japonez s-o apropiat de el şi i-o zis respectuos:
– Române san, ce ai vrut să zici cu… şi-l întreabă ceva legat de un cuvânt cu o vocală, sau două).
– Păi ce să vreau, am vrut să vă mulţumesc!
– No, române san, nu prea ţi-o ieşit, că din cauză la vocala aia ne-ai jignit pe noi toţi japonezii de pe insula asta, pe strămoşi noştri, pe împărat, pe zeii noştri Shinto, pe martirii noştri, muntele Fuji, obiceiurile noastre alimentare, deficitul comercial, producţia noastră industrială, subculturile Manga, Hentai, Anime, fetişurile noastre sexuale, cultura muncii, respectul pentru bătrâni, cultul samurailor, viitorul naţiunii, pictura cu marele valul care se sparge la Kanagawa, avionul de vânătoare Mitsubishi Zero, cuirasatul Yamato, Toyota Prius şi toată firma Panasonic!!!

No, deci grijă mare cu vocalele japoneze, io numa’ atâta vă zic.

5 lovituri, dă-i și tu!

Atunci când nici salariile mărite nu-i mulțumesc pe medici

Oricât de anti-pesedist aș fi, nu am cum să nu fiu de acord cu salariile mărite ale personalului medical. Sincer, nici eu n-aș sta în țară pe 1800 de lei după 800 de ani de școală când pot câștiga dincolo de patruzeci de ori mai mult. Și dacă nici medicii nu merită salarii mari înainte de directorii de regii autonome falimentare, de magistrați și de polițiști pensionați la 30 de ani, apăi chiar nimeni nu mai merită nimic în țara asta.

Asta până îți dai seama că buba din sistem e mult mai groasă atunci când până și un medic cu grad de colonel este prins cu 100 de euro șpagă.

Și îți dai seama că, pe lângă cei care își văd mai departe de treabă și plâng – pe bune – atunci când pierd un pacient, pentru că sunt oameni înainte de toate, nu mașini de primit șpagă, am aflat că au mai rămas în sistem două tipuri de medici:

  1. Cei care cer șpagă în continuare (vezi cazul medicului colonel de mai sus);
  2. Cei care, pentru că nu mai primesc plicuri de când pacienții știu că salariile lor sunt, totuși, bune, pur și simplu nu mai operează. Adică iau un caz-două pe săptămână și gata. Dacă înainte aveau operații cu zecile, de acum s-au relaxat, își iau salariul baban și nu se mai stresează. De-aia nu e loc pe listele de operații, că la 2 operații în 7 zile te programează în 2030 pentru o apendicită perforată.

Da, de la un medic am aflat asta.

Mno, în țara asta locuită de români nicicum nu e bine.

Și încercați să nu rămâneți cu prea multe foarfeci prin rect sau mai știu eu pe unde vă operați, vă rog eu mult.

24 lovituri, dă-i și tu!

E greu de găsit un instalator bun în ziua de azi

A venit să schimbe centrala. A intrat încălțat și nu a pus bine nailonul lângă peretele pe care-l găurea, așa că mi-a umplut covorul de praf, că a tot dat-o-n du-te vino cu praf pe boconci.

Apoi a vărsat apă din caloriferele pe care le verifica și care refulaseră (instalatorii n-au de unde ști că caloriferele sunt sub presiune), apoi a cutreierat tot apartamentul încălțat și mi-a lăsat urme de apă neagră din calorifer cu praf din sufragerie peste tot,
– pe covorul din dormitor
– pe covorul din camera pruncului
– pe mocheta din hol
– pe mocheta din baie

și cred că și pe tavan.

Nievasta o zis că să nu mă cert cu el, că un instalator bun e greu de găsit în ziua de azi, așa că nu i-am zis nimic.

Dar i-am dat telefon a doua zi și i-am spus că am un mic cadou pentru domnia sa, de Crăciun, și că să-mi spună unde să-l aduc, că sunt în mașină și vin eu, nu trebuie  să se deranjeze el.

Și m-am dus la el și am dat buzna peste el în casă, i-am distrus mobilele cu toporul, i-am aruncat frigiderul pe geam și i-am băgat televizorul în cadă și am dat drumul la apă.

I-am smuls centrala din perete și am făcut-o candelabru.

I-am făcut covorul sul și i-am dat foc, și apoi i-am dat foc și la perdele, și la parchet.

Apoi am spart gresia din baie și bucătărie cu ciocanul și barosul și i-am dat o gaură-n tavan, să-l plouă când plouă.

Și apoi am ieșit și i-am și ocupat locul de parcare și-am plecat acasă pe jos.

Lui, personal, nu i-am făcut nimic, pentru că un instalator bun e greu de găsit în ziua de azi.

Greu, tare greu de găsit.

16 lovituri, dă-i și tu!

Și mai perfect

– Ce dorești să-ți aducă Moș Crăciun anul ăsta? zice nievasta cea supusă.
– Nimic, am de toate; plus că nici n-am fost prea cuminte, am înjurat la volan și odată m-am uitat pe un site de lenjerie pentru femei.
– Hai, ceva tot trebuie să-ți pun sub brad.
– Nievastă, chiar nu trebuie; că e dezastru ce va fi prin magazine și pe la firmele de curierat; iar la Poștă nu mai vorbesc, mă prinde al șaișpelea guvern PSD și împăcarea dintre Dragnea și Ponta și Băsescu. Mai bine zi-mi mie ce să-ți iau, că n-am idei, că fier de călcat ai, aspirator ai, oale și tigăi ai…
– Mie nu trebuie să-mi iei nimic, că-mi iau eu! zice nievasta. Spune-mi ție ce-ți iau.
– Nimic, ți-am zis! De fapt… hmmm. Auzi: mai ții minte când ți-am zis, de ziua mea, că îmi iau eu ceva? Că este un nene pe OLX care vinde echipament militar? Pantaloni și gamele și prostii și baionete?
– Da.
– Mno, uite, nu mi le-am luat de ziua mea; și mi le pot lua acuma, de Crăciun.
– Da?
– Da.
– Mai mult ca perfect! zice ea.

Apoi stă puțin și zice:
– Și folosești iară cardul tău?
– Da.
– Mai mult ca perfect! zice ea.

Ce să zic, sper să mi le iau măcar de Paști.

Și – sincer vă spun – uneori am senzația că nievastă-mea mă fraierește pe față.

6 lovituri, dă-i și tu!