Încet-încet, Clujul devine Bucureşti?

Propoziţie adâncă: oraşul Cluj are şi bune, şi rele. Şi atâtea-s de bune alea rele, că 100.000 de studenti vin aici anual, ca la Mecca; ba chiar ştiu cel puţin doi englezi care s-or mutat aici în oraş cu căţel, cu purcel, definitiv. Dacă era un singur englez, sau un englez şi un scoţian, sau un englez şi un irlandez, era nasol; dar, fiind vorba depre doi englezi sadea, vă daţi seama cât de oraş meseriaş este Clujul.

Revenind cu picioarele pe pământ, existau în Cluj nişte chestii cu care luam mereu faţa oricărui oraş din România. De exemplu, servirea la birturi şi crâjme – de cele mai multe ori decentă. Sau oamenii de pe stradă, dacă ai nevoie de ceva (mai puţin de bani). Traficul, oricât de mult mă miaun eu, traficul e tolerabil, şi parcarea cu blocarea trotuarului sau a pistei de biciclişti e mai degrabă o excepţie, nu o regulă. Hrană bunicică şi, în linii mari, la preţuri bunicici (la catering, şaormerii, restaurante cu meniul zilei – cu 12-16 lei mănânci la prânz de-ţi crapă buricul). Vecini care ascultă manele – ce-i aia? Taximetriştii… na bun. Taximetriştii.

Până acum, oricine ajungea în oraş şi îmi cerea să-i spun “o firmă serioasă de taxi”, primea invariabil acelaşi răspuns: “Ia orice taxi de oriunde, în Cluj nu avem ţepari” “Pe buneee???” “Pe bune!”

Până acum. Până acum, când era vorba de taximetrişti, vorbeam cu relaxare. Ba chiar îmi şi bombam pieptul meu pectoral, de parcă era meritul meu că la noi în Cluj taximetriştii sunt chiar oameni, deşi uneori clienţii lor sunt măgari.

Peste weekend, aşa cum vă spuneam, am tras cu doamna gropărească o frumuseţe de city break în Roma, fără Gropărel, numa’ noi doi, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră. Ajungem marţi seara cu bine pe aeroportul de la Cluj după aventuri despre care veţi citi aici pe bloagă, ieşim din Wizzair şi ne canalizăm trupurile spre ieşirea aeroportuară, apoi sărim spre taxiuri: doar era o ditamai coloană de taxiuri în faţa terminalului.

Dăm să sărim în cel mai la îndemână, şoferul ne zice:
– Bună seara, încă nu vă pot lua să mergem…
– Cum adică?
– Păi uitaţi, suntem o coloană; şi trebuie să plece prima dată maşinile din faţa mea, şi numai apoi eu.

Mă uit: într-adevăr, coloana taxiurilor era mărginită de nişte borne pe partea stângă, nişte stâlpişori, în aşa fel că nu puteau ieşi din rând. Maşinile stăteau în şir, ca în tunel. Nu e stress, îmi zic, mergem către prima maşină din şirul de taxiuri şi plecăm cu aia.

În mod normal, fauna taxiurilor din oraş e cam aceeaşi: Diesel, Pritax, Nova, Daniel… şi naiba le mai ştie mai care.

Primele trei taxiuri din şir – cele care blocau plecarea celorlalte – erau Student Taxi. Adică o firmă de genul ălora cu care nu ai chef să ai de-a face. Şoferii – nicăieri.

Student Taxi? Hmm, zic, nu-mi sună bine; haidem la următoarea maşină: un taxi Daniel.

Nimeni nici aici.

Mă uit în jur, văd un băiet ochelarist că se uită îndelung la noi, ca lasagna europeană de carne la poarta nouă.
– E maşina ta? îl întreb.
– Da.
– Păi şi ce stai acolo? Hai să mergem!

“Alt ardelean rapid ca salariul”, îmi zic.

Ficiorul se îndreaptă către noi mergînd în reluare, cu încetinitorul, în slow motion, încetuc.
– Şefu’… unde mergeţi?
– Ha? zic.
– Unde mergeţi?
– Floreşti, zic.
– E OK 60 de lei?
– HA???
– 60 de lei. Că io aici trebuie să plătesc staţionarea…
– Până în Floreşti costă 36 de lei, zic.
– Staţionarea…
– Băi! zic.

Tot sângele mi s-o urcat în urechi, nas, tâmple. Pentru că luni a reînceput postul Paştelui (pe care ştiţi că nu-l ratez în nici un an, cu tot ce presupune asta), în primele zile sunt exasperant de iritabil. Sunt un fariseu violent – şi sunt primul care recunoaşte asta.
– Bă! Păi tu îmi aduci Bucureştiu’ aici, la mine-n Cluj? Ce-nseamnă asta? Ce-i cu comportamentul ăsta de taximetrist bucureştean?

Numai în Bucureşti taximetriştii te întreabă unde mergi, cântărindu-te din ochi şi evaluînd cât pot scoate de pe târtiţa ta. Numai în Bucureşti se negociază tariful, pentru că ceasul are numai rol orientativ, şi nu ai cum să nu te arzi: ai accent de ardelean prost, eşti ajuns acolo după o noapte de mers cu trenul sau după ce ai aşteptat prin aeroport… Numai în Bucureşti te sui în taxi cu inima bubuind, strângînd la piept bagajul şi fiind în permanenţă pregătit de cafteală. Tu, provincial speriat de bombe (“în Bucureşti, TOŢI vor să te fure de bani! TOŢI…”) încerci să-ţi aperi portofelul nu neapărat pentru că ăia 10 de lei cu care te sărăceşte taximetristul sunt o avere, ci pentru că nu vrei să devii găină. Găina lui. Taximetristul bucureştean reprezintă primul duş al realităţii, primul ambasador al oraşului mare care vrea să te îngenuncheze, să te lovească peste dinţi cu bordurile lui şi apoi să te arunce afară, în fundul gol, înapoi în provincia aia din care ai venit. Nu contează că niciodată nu am avut probleme, personal, cu taximetriştii din Bucureşti, folclorul e mai puternic, răsună mai tare în mintea ta. Şi acum noi, oraşul cu cei mai cumsecade taximetriştri, urma să preluăm moda asta cu jecmănit turiştii? Încearcă să-i spui vreunui clujean că oraşul lui a devenit ca Bucureştiul, e-n stare să te strângă de gât, insultă mai mare nu cred că se poate născoci.

Şoferul nonşalant vede că nu are cu cine, aşa că se întoarce către Sosiri căutînd o altă găină. Scot telefonul şi îi fac o poză la număr. Ostentativ. Iaca, ăsta e numărul maşinii Taxi Daniel care îmi cerea tarif dublu duminică seara, la “Consiliul Judeţean Cluj. Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca” (nu ştiu voi, dar pe mine mă buşeşte râsul când zic titulatura asta) pe la ora 23:30:

photo(1)

Mă pregăteam de ceva ambuscadă, sincer. Să sară la jugulară tinerelul ăla ochelarist. Eram cu pumnii încleştaţi. Lângă noi se plimba o poliţistă, vădit încurcată de situaţie, dar evita contactul vizual direct, totuşi se uita pe furiş cu coada ochiului la Groparu cum face poze la taxiuri.

Nievasta mă trage afară din aeroport, unde chemăm un Nova. Nova care, deşi aveau două maşini parcate în afara “Aeroportului Internaţional, Consiliul Judeţean Cluj”, ne aduce o maşină în 6 minute. Asta e. Oare şi şoferii ei veniseră la ciupeală? I-am chemat la noi, când s-au apropiat i-am întrebat dacă sunt veniţi la comandă, au zis că nu, le-am răspuns că nu mă pot sui în maşină dacă am făcut deja comandă la colegii lor, iar ei s-au evaporat. Probabil nu anunţaseră disperceratul că erau la vânătoare.

Bun. Amu îmi întreb şi eu autorităţile locale:
1. De ce s-a făcut bariera aceea de stâlpi pe partea stângă a coloanei de taxiuri, la ieşirea din terminal? Cine a făcut-o nu s-a prins că o singură maşină în capul şirului blochează întreg rândul de taxiuri?
2. Prin ce concurs de împrejurări primele trei maşini care practică un tarif mai mare pe km decât restul firmelor din Cluj (dacă nu ştiaţi, la Cluj există singur unic; nu ştiu cealaltă firmă cum de reuşeşte să funcţioneze cu tarif mai mare decât cel stabilit de Camera Judeţeană a Taximetriştilor) sunt în capul şirului, blocînd întreg şirul de taxiuri?
3. Oare nu îi pasă chiar nimănui că principala poartă de acces în municipiu, recte Aeroportul, este viciată de rechini, taximetrişti care practică un tarif mărit celui stabilit de Camera Judeţeană a Taximetriştilor, fără a oferi chitanţă în acest sens? Oare cum se simte un investitor englez sau italian care ajunge în “Aeroportul Internaţional, Consiliul Judeţean Cluj” şi este jefuit de un asemenea specimen, fără să primească bon? Totul pentru 2-3 euro?
4. Mai ştiţi cazul japonezei din Otopeni? Au luat autorităţile în calcul vreun plan pentru a se evita aşa ceva la Cluj?

 

 

69 lovituri, dă-i și tu!