În premieră, filmul Usturoi va fi difuzat la TIFF

Am aşteptat până am primit confirmarea 100% oficială. Aşadar joi, 5 iunie 2014, la ora 21:30, la Casa TIFF va avea loc premiera internaţională a filmului Usturoi! În caz că aţi uitat, acest film Usturoi:

Să devenim uşor nostalgici: am tras la jug 2 ani şi jumătate. Zile şi nopţi nenumărate de muncă, efectiv nenumărate. Discuţii interminabile pe FaceTime cu Luci, cu regizorul, în America, la ore la care aş fi făcut bine să dorm, pentru că le voi simţi foarte adânc peste nişte ani (nu foarte mulţi, după cum merg lucrurile). Discuţii cu cei peste 100 de oameni implicaţi în proiect. Discuţii cu potenţiali sponsori. Drumuri de Bucureşti, telefoane, prezentări trimise, e-mailuri. Poate v-am mai spus, vara trecută aveam vreo 7000 de mesaje/conversaţii în inbox în legătură cu filmul. La astea se adauga SMS-uri, mesage pe Whatsapp, pe Facebook. 80 de pagini de subtitrare, traduse şi refăcute în engleză, sincronizate ca să iasă perfect. Dimineţi cu privirea rătăcită, după ce am visat că s-au pierdut hard disk-urile cu toate filmările. Seri de ieşit la bere monopolizate de discuţii gen “cum a fost la filmări”. Nenumărate piedici şi noroace, unele după altele, succesive. O întreagă beţie halucinantă.

Am gustat şi din partea întunecată a forţei: certuri. Supărări. Furii albastre. Frustrări. Tristeţi şi uneori disperări. Deseori disperări. Toate, toate contracarate de oameni extrem, extrem de frumoşi: cei de la Grand Hotel Severus din Zalău. Cei de la Polus. PepsiCo. Ursus. TNT. Tiparo. Primăria Cluj. CFR. Mai sunt o grămadă, nici măcar nu are rost să mă chinui să nu uit pe cineva, pentru că sigur o voi face. Şi de prieteni care ne-au stat alături. De cunoscuţi care, prin simpla lor întrebare “când vedem Usturoiul?”, ne-au dat kerosen să nu pierdem altitudine. Mai ales, de echipă, nişte oameni şi nişte ardeleni extraordinari. Mai ales, de familie: dacă eram în locul nievestei, aş fi făcut febră musculară de câte oale aş fi spart în capul Groparului zilnic. Bloggerii care ne-au stat alături şi cărora le-am mulţumit meschin, pe furiş, în grup, când am prezentat distribuţia filmului.

28 de luni în care m-am luptat ca disperatul cu proasta mea organizare personală. Nici nu ştiu cum putea fi altfel, am dus pe umeri vreme de doi ani şi job cu normă întreagă, şi familie, şi blog şi film, şi navetă în frumosul Floreşti şi nici nu mai ştiu câte. Am fost silit să prioritizez şi să-mi drămuiesc timpul la sânge, iar de cele mai multe ori oameni care nu merită să fie trecuţi în coada listei au picat victime. Sunt convins că unii mă cred neserios pentru prostii săvârşite de mine – nu ştiu, le-am trimis contracte cu întârziere, am uitat să-i sun, le-am promis că le răspund la e-mailuri şi nu am mai făcut-o sau am făcut-o după o perioadă nepermis de lungă. Am mailuri de la prieteni vechi, marcate cu steluţă şi nerăspunse. Am de la voi, de la cititori, tot mesaje fără răspuns, în aşteptarea unui moment mai zen în care le pot scrie pe îndelete, nu cu sula contratimpului în coastă. Mesaje vechi de luni de zile. De ani chiar. Am comentarii la postări la care mi-am dorit mult să răspund, dar efectiv nu am mai avut energie. Mi-am pierdut şi cumpătul cu unii oameni care nu meritau să fie târâţi în toată sarabanda asta psihedelică a mea, şi nu îmi stă-n fire: credeţi-mă, chiar sunt un ficior cumsecade şi împăciuitor şi calm.

Hai să n-o mai lungesc cu lamentările: nu avem încă site, nu avem trailer, nu avem încă un plan coerent de comunicare, nu am intrat la Cannes. Nu am mai pus poze de la making of nicăieri. Nu am mai pus filmări cu prezenţele pe la televiziuni, cu interviurile din presă. Nu am anunţat o groază de oameni cărora le-am promis că o voi face – uite, o fac acum, prin intermediul blogului, că vom avea semi-premiera. În afară de blog, nu am mai promovat filmul ăsta nicicum. Cu puţin noroc, vom avea un afiş la premieră (Mishu lucrează din greu la asta acum).

Ce avem? Păi să vă spun ce avem:
– doi prunci minunaţi, Darius Stoica şi Sebastian Topan, care fac un rol extraordinar. Copiii noştri sunt fantastici!
– un film haios. Da, un film haios, la care se râde, făcut aşa cum ne place nouă, nu serioşenii de care se cer la festivaluri, nu abordare postmodernă a neocolonialismului ante-nuclear bullshit, un film necomercial, sincer, fără întortocheli şi chiar fain (posibil ca, dacă nu aş fi scris eu povestea, scenariul să fi ieşit chiar şi mai fain!)
– o imagine de oglindă, peisaje ardeleneşti, filmări din dronă (mulţumim, Matei Pleşa, încă o dată!) şi cadre cu Clujul şi cu Transilvania de îţi stă inima-n loc (inclusiv filmare în pălincie, hehe!)
– o muzică de stă lumea-n loc (două găşti de muzicieni olandezi, vreo 6 muzicieni din Sălaj, ba chiar şi o manea!) şi, la pièce de résistence,
în premieră mondială, gypsy rap. Cântat de Villy.  BUG Mafia ring a bell?

Nu mai scriu acum nimic, pentru că rămân fără subiecte şi secrete la lansarea oficială, aia mare (când a fi şi ea). Nu uitaţi: joi, 5 iunie 2014, ora 21:30, Casa TIFF. NO, DA’ SĂ VEDEŢI VOI NUMA’ CE-O MAI HI SĂ PUTĂ A USTUROI ÎN TĂTĂ TRANSILVANIA…!

logo - Copy

 

59 lovituri, dă-i și tu!