Fecioara Maria

Vineri, înainte de Occidentalii (mă iertați, dar mie nu-mi place să le zic Rus-alii)…

TVDeCe
Firește, pentru unii, Rusaliile reprezintă o sărbătoare sacră; asta ca să vă dați și voi seama cât de țăcăniți sunt TVDeCe-ii, țucă-i tata

…am fost la Târgu Mureș, la o conferință organizată de Atelierul de Traduceri (pe care-i pup) și Tekom (cel puțin idem), unde am exasperat audiența cu o prelegere despre Technical Writing și Social Media. Nici măcar nu este nevoie să mai scriu ceva la postarea asta, pentru că sunt sigur că toți cititorii au fugit deja către 9gag.

Mno; și, după prelegere, am luat-o repede către Cluj la volan, că începea TIFF-ul, frate!

De fiecare dată când sunt singur în mașină, încerc să ajut universul să-și ducă autostopiștii la destinație; asta mă face să mă simt util și cumsecade, plus că, cine știe, poate mai pică și de-o postare! Dar nimeni nu putea prevedea ce avea să urmeze. Vă previn: urmează o postare lungă (adică două), dar și puturoasă.

În fine: așa am luat-o pe femeia asta. Înfiptă în cel mai imposibil loc de oprit pentru un șofer, gesticula de zor, plină de bagaje. Mno, ca omul, am oprit unde am putut, la 10 m de ea, am pus avariile și am așteptat să vină.

Și vine, deschide ușa (”Mă duceți și pe mine până la Cluj?” – ”Da, hai!”), și îmi trântește un copil de 11 luni în brațe. Pe care nici nu știu unde-l ținuse ascuns până atunci!

Fecioara Maria! mi-am zis; fix asta mi-a venit în gând. Femeia s-o întors să-și aducă bagajele, timp în care eu i-am gâdilat copilul și am râs cu el: copil frumos-frumos, se uita la mine cu ochii rotunzi și râdea!

Mama vine cu bagajele pe care le pune în portbagaj, eu îmi dau seama că tocmai a intrat în vigoare legea cu scaunul obligatoriu pentru prunci, care prunc, contrar tuturor regulamentelor, urma să stea în brațele maică-si… băi, și chiar sunt un scaun-de-bebe-Nazi!

Trag aer adânc în piept: doar nu era să lași Fecioara Maria în drum, cu pruncul!
– Să ții bine de prunc! Să nu pățească ceva, Doamne feri! Pune rucsacul meu și blochează-l, să stea bine! zic, știind că, în caz de impact, nici o încleștare a brațelor nu ar fi suficientă ca să țină pruncul să nu sară pe fereastră, și deja-mi era frică.
– Da, îl țin! zice doamna.

Și-n momentul ăla m-o trăjnit.

Băi, deci cel mai spurcat miros de nespălat de pe planetă o ieșit din femeia aia și mi-o dat un cap în nas! Femeia aia nu mai avusese o întâlnire intimă și amicală cu apa de cel puțin câteva luni; și cred că văzuse mai des cai cu corn în frunte decât vreuna din multiplele varietăți de săpun disponibile în formatele de comerț modern. Mirosul de nespălat cu anotimpurile se amesteca, vesel, cu cel de haine negre cu care a stat în soare, iar rezultatul – arome de sconcs lăsat să putrezească în canalizarea unei favela braziliană – mă făcea să-mi doresc, mai degrabă, să-l fi ajutat pe Hercule la curățarea grajdurilor lui Augias, decât să împart cu ea drumul până la Cluj.

M-am chircit, efectiv, de la aciditatea din aer, și am deschis geamul nițel.
– Da’… nu închizi geamul? Că-i trage la copil!

M-am executat fără nici un cuvânt.
– Nu prea sunt gătită, zice ea, că-s tot pe drumuri de ceva zile.
– Apăi nu-i bai, zic, că nu te vei mărita pe drumul ăsta.

Nu știu cum s-ar putea apropia vreun bărbat de tine fără un costum de astronaut! îmi venea să-i strig.
– De unde ești?
– Din Molduova.
– Moldova noastră, sau cealaltă Moldova noastră?
– Din Republica Moldova! zice. Dar am și acte românești.

Pe naiba, Republica Moldova! Avea un accent și o intonație de Vaslui de zici că ieșise direct dintr-o știre de vaide.ro! Orice om normal i-ar fi zis: da? ia dă încoace buletinul, să văd că nu mă minți! A, mă minți? Jos! Nu duc mincinoși cu mașina.

Orice om normal; dar nu și Groparu, a cărui inimă se topise de milă pentru Fecioara Maria ; dar și de miros.
– Ce-ai pățit la nas? o întreb.

Avea o ditamai zgârietură la bornău, de zici că un chirurg își ascuțise bisturiul tocit pe ea.
– Am avut un accident de mașină! zice. Ieri. M-o luat cineva cu mașina, s-o băgat unu’ în noi și ne-am răsturnat. I-am scos eu pe toți din mașină, că erau inconștienți!

Exact ce-mi trebuie! îmi zic. Piază rea, în căutarea următoarei victime!
– Și cum de te-ai zgâriat pe nas? De la airbag?
– De la scaunul din față!

Fratele meu, ce brașoave! Scaunele zgârie? Pe ce planetă?
– Copilul e bine? O dormit? E flămând?
– E bine!

Apoi nu se poate abține și începe cu textele de manual ale autostopiștilor care nu doresc să plătească drumul:
– Să știi că ai o inimă mare!

Tac din gură, pentru că inima mea mare se zbătea acum să compenseze pentru aportul scăzut de oxigen din mașină.
– Dacă vezi vreo covrigărie, să oprești să-mi iau ceva de mâncare! zice.

Apoi adaugă, șăgalnic:
– …o ajuns fuamiea la gura moldovenilor!

Și râde. Aș fi râs și eu, dar mi-era frică că-mi intră mirosul în gură.

(pentru că povestea asta este foarte traumatizantă, vă prezint partea a doua mâine)

10 lovituri, dă-i și tu!