Cum crede soacră-mea că lucrez la SRI

Vine viitoarea soacră în vizită să se asigure că încă nu m-am răzgândit de la nuntă. Familie reunită, emoţie, lacrimi. Flori. Aş mai scrie şi altele, da’ din motive lesne de înţeles încă nu am curajul.

O soacră, aşa cum am aflat eu de curând, atunci când vine în vizită, se apucă să facă curăţenie. Oricât de lună e în casă, ea trebuie să facă curăţenie şi să aşeze lucrurile aşa cum trebuie. Şi în timp ce eu stăteam în pat şi mă uitam la Feşăn TiVi, încercând să nu îi stau în cale, aud din cameră:

– Gropare? Ia vină tu pân-aici.

La modul în care mi s-a pus întrebarea, cred că până şi lui Dolph Lundgren i-ar fi tremurat bărbia de emoţie.

– Ce-i asta?

Asta e un P90, armă de Airsoft. L-am împrumutat de la Crivăţ (care mai nou face reclamă la restaurante iugoslave în timpul liber) atunci când am avut carnavalul firmei. Arată aşa:

– Pistol mitralieră, zic eu.
– Ha? întreabă ea, perplexă.
– Da, zic, încercând fără succes un zâmbet. E de jucărie, uite… are plastic pe el. Nu e folosibil. E de copii. Trage cu biluţe de plastic. Nu e încărcat. E inofensiv. E DE JUCĂRIE!
– Pune-l undeva, să nu se rănească cineva! Cum să laşi puşca aici!?!?!?
– Bine, zic, bine, sigur, cum să nu.

Îl iau cu mine, îl pun bine. Îmi reiau poziţia la TV, urma colecţia de primăvară iarnă Cătălin Botezatu.

– Gropare? Da’ asta ce-i????

Îmi pun iarăşi papucii de casă, îmi târâi picioarele până la ea. Ea, care îmi arată, perplexă, pistolul!

No, pistolul ăsta nu are plastic pe el, e full metal. Deci as putea cu uşurinţă să jefuiesc patru benzinării şi zece schimburi valutare cu el, pentru că e fioros, negru şi rău. Rău! Şi atârnă greu în mână.

– E… pistol… da’ e tot de jucărie! Uite,… aici are bilele… (scot magazia din tocul pistolului, ca-n filme, nu mai avea nici o bilă în rezervor); e de jucărie, promit! Nu trage cu gloanţe adevărate! Jur… jur! E de jucărie!!!!!!!

În faţa unei asemenea priviri rămâi repede fără replici. Îţi transpiră palmele, ţi se înfige un nod în gât ca la mâţă ghemul de păr. Ai sudori reci pe ceafă. Ai prefera să te afli într-un porbagaj de maşină, în mijlocul pădurii, la miezul nopţii, încercând să convingi nişte tipi care vorbesc cu accent italian că nu i-ai dat în gât la Police. Sau să descoperi laserul unei puşti de SWAT la tine pe frunte.

– Nu e periculos, nu e încărcat (înghit în sec) cu muniţie, adică cu bile, are piedica trasă, muniţia,… ăăăăă, bilele sunt în altă parte, nici nu am muni… bile aici! Nici nu am avut vreodată!
– …!!!!!
– Îl iau şi-l pun bine, să nu fie probleme.

Aproape că fug de lângă ea, cu pistolul din dotare. Mă pun spăşit înapoi la TV, schimb canalul pe Antena3, că oricum mai deprimat de cum eram nu aveam cum să fiu.

– Gropare!!!! nu mă lasă soacra să aflu ştirea cu ăla care s-o aruncat în faţa metroului.

Nu ai cum să câştigi, Gropare, îmi spun. Nu ai cum. Nu ai cum!

– Da, mamă soacră! zic eu jovial şi voios, dar cu ochii trişti, foarte trişti şi descurajaţi, că cine ştie ce mai urmează!
– Asta e îmbrăcămintea ta de mers la serviciu?

Şi-mi arată tricoul meu Legea, care se usca, cuminte, ca numa’ ce-l spălasem, că ea s-o gândit că cu asemenea arsenal sigur îs ceva vajnic apărător al legii.

41 lovituri, dă-i și tu!