13 lovituri

  1. Gigi
    11, April, 2013 @ 5:28 am

    😎 Cu prima ocazie , la o bere , desigur , am să-ţi povestesc şi eu ceva aventuri pe la vămile (graniţele) României şi nu numai ! Poveşti prin ochii …şoferului ! :mrgreen:
    Cât despre călătoriile de la 20 de ani , revin mâine !

    Reply

  2. demo
    11, April, 2013 @ 8:02 am

    cand eram eu tanara calaroream cu echivalentul eximturului, si anume rata, pana la bunici 😀

    Reply

  3. Belle d”Imagination
    11, April, 2013 @ 8:51 am

    La 20 de ani călătoream săptămânal la Bucureşti cu tata ca să mi se bage cu sârg materie primă-n cap pentru facultate. Să mor dacă ştiu unde s-a topit toată biologia aia. Şi toată fizica. De chimie ştiu unde a dispărut în ceaţă.

    Şi mai călătoream eu cu câte-o carte în mână cam pe unde voia sufletul meu.

    Reply

  4. Ionut Man
    11, April, 2013 @ 9:39 am

    Eh, eu la 20 de ani mergeam a doua oara la munci in Germania. Eram deja maestru in culesul castravetiilor si un guru al dialogului “cu mainile”. Aveam cizmele si tzito nadragii pregatiti pentru agricultura la temperaturi scazute. Dupa doua luni jumate am adus aproape 100 de milioane din care mi-am platit facultatea si mi-am tras un laptop care mi-a asigurat ascensiunea in baroul IT-istilor. :))

    Reply

  5. Stef
    11, April, 2013 @ 10:07 am

    Ce imi place cum zic sibienii “Fra” :)) Am si eu neamuri pe acolo si ma distreaza la culme, sa ii aud.

    Reply

  6. incurcatu'
    11, April, 2013 @ 10:18 am

    Eh, alea 5 marci s-au facut acum 5 euro, hai trei de esti mai prost imbracat, dar gestul conteaza! si a ramas! Ca daca nu, vamesii trag autocarul deoparte si sigur gasesc alimente neambalate (slanini, branzeturi, zacusti, oale cu sarmale), bauturi nesigilate (tuici si alte spirturi) si atunci le confisca, ne verifica, si ne tin in vama… deci faceti bine si dati!
    Daaaam, sefule!

    Reply

  7. miki
    11, April, 2013 @ 12:41 pm

    Io la doăjdeani călătoream la Eforie Nord cu bilet de familist prin sindicat. 18 zile, masa, casa si tratament. Pe asta din urma il faceam in discoteca Acapulco. Adica era un fel de kinetoterapie :p Incalzirea ne-o faceam la restaurantul Neon unde canta Iris cu Cristi Minculescu.Frumos a mai fost! 5 persoane pe doua locuri. Io si prietena cu care cumparasem biletul dormeam in paturi, baietii pe saltele pneumatice cehoslovace. Cafea (inka de la poloneze) facuta la termoplonjor… Phoaaai, cum trece timpul!

    Reply

  8. Nae
    11, April, 2013 @ 5:11 pm

    Hm, la dooj` da ani….vineri seara ne imbatam, sambata seara ne imbatam iar duminica dimineata, la cafeaua de revirgorare, lua cel mai treaz din gasca harta-n mana, urla la noi sa punem pe masa banii pe care-i avem, facea suma totala, o transforma in litri de benzina, calcula distanta pe care ar fi facut-o un automobil cu benzina respectiva dus-intors dupa care trasa un cerc in jurul localitatii noastre, cerc cu raza (evident) cat distanta calculata. Si iar incepea sa urle la noi: CE AM VAZUT IN PERIMETRUL ASTA SI CE MAI AVEM DE VAZUT?! Magnific mod de a-ti reveni din betie, nu?

    Reply

  9. In/Lanturi
    11, April, 2013 @ 5:11 pm

    Ca la douazeci de ani, fara griji si fara bani.
    La 20 de ani bagam munte. Aveam un fost coleg de liceu care intrase la Facultatea de Silvicultura la Brasov, eu ajunsesem in Bucuresti din provincie si il vizitam cam de 2 ori pe luna. Plecam de joi pentru ca vinerea facultatea nu era obligatorie. Iar transportul era tot timpul cu trenul, mai exact Intercityul de 8 seara care era gol si in care nasul era cel mai fericit cand primea 3 lei de la nimeni, ca in rest nu mai avea clienti. Mai erau unii controlori care ar fi vrut mai mult dar mergeam pe aceeasi varianta ca si Groparul: “N-am domne, sunt student, ma duc acasa la mama”.
    Oricum, frumoase vreumuri. Cu doua sute de mii in buzunar stateam 3 zile la munte, cu drum, cazare, mancare si bautura. Ma rog, cazarea si mancarea erau cam asigurate de prietenul meu, dar totusi. Acum cu doua sute de mii mananca Groparul juma’ de portie de cartofi de post. 😉

    Reply

  10. calatoru intergalactic
    11, April, 2013 @ 10:58 pm

    La 20 de ani (bine, 21, dar daca povestea e cu 20, scriem 20), in acelasi an 2001, primeam bursa de studii, pt cativa ani buni, in Italia. Si dupa peripetii pe la ambasada Italiei pe la Bucuresti dupa viza (unde nu am vazut ambasada pe interior, doar pe dinafara, ca de vizat pasapoartele s-a ocupat altcineva) ma imbarcam prin august, cand esti chiaun de cap de caldura, intr-un autocar (nu eximtur, ci concurenta) condus de soferi cu camasi abastre. La vama aceeasi poveste, 5 marci/dolari ca de nu ne tin in vama, eu ca sa ne tina ca nu am de unde, student, bursa, studii, calatori vociferand, sofer amenintand, eu incapatanat, trecut vama in timp record si fara cei 5 dolari/marci ale mele (care mi-au ramas in buzunar). La sosire in Roma, control in Tiburtina (autogara de sosire) cu carabinieri si caini dresati pt droguri/carne vie si alte ilegalitati. Si unul dintre caini se opreste la geanta mea (aveam o geanta din aia de fotbalist, cu buzunare incapatoare pe capete) si numai nu se da dus de la ea! Nu latra, nu face scandal, dar isi vara nasul adanc in buzunarul care adapostea carnatii si slanina luati de merinde, impins de spaima ca voi muri de foame pe acolo pe unde se mananca doar paste (ce mancare e si aia? macaroane? fara supa? fara paine? – inutil sa spun ca m-am indragostit de macaroanele lor si as manca non stop). Se vede treaba ca dupa asemenea calatorie mirosul se intensificase, slanina cred ca era gata prajita,iar carnatii sfaraiau in untura proprie. Si cainele amusina, si intinde lesa, si nu asculta de carabinier… in fine, pana la urma soferul si ceilalti calatori care ma si vedeau legat si depozitat la racoare in beciurile „poliziei” au ramas cu buzele umflate, pt ca se vede treaba ca intre carabinier si caine era o simbioza desavarsita si a inteles militianul ca altceva il atrage pe colegu-i patruped, si nu ceea ce il interesa pe el… Apoi am descoperit o alta varianta de transport pana in tara, pt vacante, venind cu autocar de la Eurolines Ungaria pana la Budapesta (bilet redus pt studenti, calatori putini in autocar, servire cu bomboane/caramele/apa minerala din partea soferilor pt toti calatorii, toalete functionale inauntru, filme cu Chiki chan dublate in ungureste… un vis de calatorie!) iar de acolo cu microbuz pana la Cluj. Iar inapoi spre Roma, la sosire, nu ne astepta niciodata corpul de control al carabinierilor dotati cu caini!

    Reply

  11. macanta
    12, April, 2013 @ 7:11 am

    oohohoooo :)) eu la 20 eram ‘proaspatdemocrata’, ca venise revolutia si nu stiam alte mijloace decat trenul, plateam bilet si nu trageam in piept pe nimeni, ca asa credeam eu ca e cu democratia, toata lumea e corecta, ah ce palma mi-am luat, cat de naiva eram, acum vad treaba mai limpede la atatia zeci de ani dupa :))

    Reply

  12. Tutuianu Raluca
    12, April, 2013 @ 12:17 pm

    Calatoresc pentru a ma construi pe mine.Imi iau din fiecare loc energie si pastrez in inima lucrurile frumoase vazute.Sunt fericita cand am ocazia sa descopar miracolele lumii!

    Reply

  13. Gigi
    12, April, 2013 @ 5:31 pm

    Călătoriile mele la vârsta de 20 de ani nu erau prea spectaculoase . În 1988 eram la şcoală în Braşov , iar casa părintească era în Alexandria . Întro propoziţie , în vacanţă eu mergeam la …Alexandria .
    În acea perioadă , la sfârşitul epocii de aur , exista o aşa numită întrecere socialistă de economisire a energiei electrice . Judeţul Teleorman (a cărui reşedinţă este la Alexandria) a ieşit pe primul loc în această întrecere în ultimii ani ai comunismului . Ca să fiu foarte clar : economisirea nu se făcea prin grija consumatorilor casnici , ci prin lipsa energiei electrice pe lungi perioade în fiecare zi . Dacă bine îmi amintesc , în 1988 ,, era curent ” cam 4 ore pe zi : dimineaţa de la 07.00 la 09.00 şi seara de la 20.00 la 22.00 . Seara era musai : exact pe acest interval orar se întindea şi emisia televiziunii române : de la 20.00 la 22.00 . Vă spun toate acestea pentru a înţelege ce şi cum stă treaba cu călătoriile mele din acel an .
    Din motive independente de voinţa mea , plecarea din Braşov era întotdeauna după-amiaza . Aşadar pentru mine itinerariile erau Braşov – Bucureşti – Alexandria şi , a-ţi ghicit , Alexandria – Bucureşti – Braşov . Întotdeauna cu trenul ! De la Braşov la Bucureşti cu acceleratul iar de la Bucureşti la Alexandria cu personalul . Această a doua parte a călătoriei dura fix trei ore şi jumătate . Din Braşov plecam în partea a doua a zilei şi la ceas de seară eram în Gara de Nord în capitală . Din Gara Basarab (din acelşi oraş , evident) pleca personalul spre Alexandria în jurul orei 22.00 . Fie vară , fie iarnă , era deja întuneric afară . Şi acum ajung la povestea cu economia de energie electrică : călătoria de trei ore şi jumătate se desfăşura întro beznă totală ! Tot drumul era învăluit în întuneric . În tren , întuneric . Un bec chior (arareori două) în fiecare vagon dătea o lumină gălbuie care părea stranie în ţăcănitul roţilor de tren . Lanternele controlorilor erau … adevărate lasere , frate ! În afara trenului , iarăşi întuneric , cu excepţia gărilor unde mai zăreai o geană de lumină ! Iarna aveai şi bonus : frigul pătrunzător !
    Singura posibilitate pentru a îndulci aceste călătorii nocturne era şansa de a fi …. în preajma unei fete ! Întunericul era de data aceasta de ajutor în a lega o conversaţie si a-ţi face cunoştinţe noi . Dar (întotdeauna există un dar) exista un risc : noaptea toate pisicile sunt negre !
    Returul spre Braşov era întotdeauna ziua , aşa că putem spune că exista un oarecare echilibru .
    Călătoriile sunt şi ele frânturi din viaţă . Pe cele de la 20 de ani nu pot să nu le leg de epoca Ceauşescu , pe care , în mod surprinzător pentru mine , unii o regretă !
    :mrgreen:

    Reply