Cum călătoream la 20 de ani

Doamne, ah, ce viaţă mai duceam!
– Ai terminat cu licenţa? Vii la mine în Germania o lună de zile ca să lucrezi, să faci şi tu un ban înainte de masterat.
– Danke, soru-mea!

Aşadar, într-o zi călduroasă de iulie, mă aflam pe peronul autogării din Sibiu, pregătit să mă sui în autocar. Eram în anul de graţie 2001, după ce transpirasem sânge cu leucocite mărite la licenţă, urma să mă tratez cu o doză de Germanie. O lună de mâncat cele mai exotice lucruri (gen spaghetti şi pizza!!!), de muncit şi de venit acasă cu bănuţi. Eram, practic, o beizadea.
– Ţine banii ăştia pentru vamă, zice mamaşa în autogară; şi-mi pune 5 mărci în jeb.
– Ce vamă?
– Trebuie să daţi şpagă la vamă ca să nu vă controleze şi să ajungeţi mai repede.
– Aha; OK! (doar nu s-a mai văzut pe lumea asta student să refuze bani).

În autocar, însă, mintea mea de matematician a început să aplice rapid nişte calcule şi teoreme: cu alea 5 mărci germane puteam bea vreo 8 beri în România în timpurile acelea – cu tot cu ciubuc la chelneriţa aia faină de la Niko din Haşdeu. Dilema mea a fost rezolvată în timp record, aşa încât, la vama Borş, când a trecut căciula în care se aduna şpaga pe la tot autocarul, eu le-am spus clipind senin ca o panseluţă:
– Eu nu am bani, eu nu mă grăbesc nicăieri, din partea mea ne pot controla la vamă, io-s student, suntem doi fraţi acasă, dacă n-am de unde, de unde să dau? N-am!

Şi am dat mai departe căciula într-o încercare reuşită de a combate şpaga în România şi de a-mi umple burta cu 8 beri ulterioare – cu tot cu ciubuc.

Şi de-abia dădui căciula… ce mai freamăt, ce mai zbucium! Jumătate din autocar începu să vocifereze cu privire la integritatea mea la sosire, iar vreo 4 se jurară drept că mă vor spânzura în prima parcare. O femeie începu să mă blesteme pe faţă, iar şoferul veni direct la mine, spumegînd:
– NU DAI BANI???
– Nu dau, şefu’, n-am de unde. Da’ stai liniştit că io nu mă grăbesc; n-au decât să ne controleze 5 ore la vamă, că n-am nimica de ascuns.
– O să cam dai tu de dracu’, zise şoferul.
– Mi se cam flutură, i-am răspuns.

Chiar mi se cam flutura. Eu, pentru ălea 5 mărci, aş fi stat un eon în vamă. Eon gaz sau eon energie – nu eram încă foarte hotărât.

După vreo jumătate de oră de parlamentări, vameşul a închis ochii (cam la fiecare transport era câte un inconştient din ăsta viteaz ca mine) şi noi am plecat mai departe către ţara promisă. Unde am şi ajuns, după vreo 8-9 ore. Iar după încă vreo 4 ore, am sunat-o pe soru-mea din parcare, de la telefon public cu fise:
– Sorella, uite, ajung în Göttingen în vreo 3 ore, haideţi şi luaţi-mă!
– Negativ, zice sorella; hai până în Hildesheim (adică încă vreo 90 de km), că ne este mai uşor să te luăm de acolo.
– Tu sorella! Da’ am plătit numai până în Göttingen! (până acolo plătisem, că era cu vreo 20 de mărci mai ieftin; adică foarte, foarte multe beri în plus)
– Fra’, îmi este imposibil să vin să te iau din Göttingen, rezolvă cumva cu şoferul!

Haiti! Cu şoferul ăla cu care tocmai mă “împrietenisem” la vamă! M-am întors la autocar muşcîndu-mi mâinile de disperare. Neavînd altă alternativă, am făcut ce fac de obicei când sunt panicat: m-am pus la somn.

O jumătate de oră mai târziu, şoferul urlă în microfon:
– Groparu este chemat la şofer. Avem vreun pasager Groparu?

Aveau. Pasagerul Groparu s-a îndreptat, chiaun de cap, după 24 de ore de mers cu autocarul şi proaspăt trezit din aţipeală, către un şofer care rânjea, frate, rânjea ca… ca o statuie amerindiană.
– Bună ziua, io-s Groparu.
– <rânjet larg cât un fanon de balenă>
– M-aţi chemat.
– Vrei să mergi până în Hildesheim?
– Dacă se poate. Da’ de unde ştiţi?
– Ne-o sunat sora ta. O sunat în România să afle telefonul autocarului şi ne-o spus. Da’ tu ai bilet până în Göttingen!
– Aşa-i.
– Păi cum să facem?
– Păi cum ziceţi.
– Păi e greu, mă copile.
– Păi hai să vedem ce se poate face.

Ce s-o mai lungim: le-am promis că le dau ălea 5 mărci de la graniţă, plus tariful extra normal, plus marea cu sarea şi insule în Caraibe pline de virgine dacă mă duc până în Hildesheim, plus vreo 30-40-50 de mărci de persoană; ba, dacă-mi dădeau să le lustruiesc pantofii cu ceară de la pene de îngeri, aş fi prins un înger şi l-aş fi jumulit fără milă. Mai ales că autocarul înghiţea kilometrii cu furie şi ne apropiam de Hildesheim.

Sincer, chiar eram curios să văd cum mă voi scoate din afacerea asta. “Salut, soru-mea, ce dor mi-o fost de tine, ia să-mi văd nepotul (avea 3 luni, îl vedeam prima dată), ce vă iubesc, dă-mi vreo 100 de mărci! Şi încă o sută! Aşa! Mersi!” Ce mai, eram de râsul curcilor nemţeşti ale celui de-al patrulea Reich.

Şi… într-un final, tragem osteniţi în autogara din Hildesheim. Autocarul îşi deschide uşile şi şoferul îmi zice: “tu stai cu mine!” înainte de a coborî să deschidă trapele pentru bagaje. Eu îl urmez, docil, îndeaproape; dar, când îmi văd valizele de neam prost (aveam două geamantane de domnişoară care merge la pension, pline cu slănini, cârnaţi, zacuşti şi bulioane pentru sorella), profit de o milisecundă de neatenţie a şoferului, le înşfac şi… tuleo, Gropare, fă-l de râs pe Usain Bolt! Cât pe ce să cad grămadă peste soru-mea şi cumnatu-meu care veneau senini cu nepotul în braţe să mă pupe, am zbierat la ei “nu acum! Lăsaţi prostiile!” şi am luat prima curbă după primul colţ german care mi-a ieşit în cale, apoi m-am ascuns acolo după un tufiş ca-n Vietnam şi am început să râd, deşi încă tremuram de frică.

O venit sorella, ne-am pupat, mi-am întâlnit şi eu nepotul şi i-am explicat că aşa suntem noi, românii, ţepari, şi că-l învăţ eu şi pe el să fie aşa când o să fie mare, dacă vrea să fie ţepar român-german.

După o lună de muncă în Germania, am cheltuit toate cele 450 de mărci pe care le făcusem vopsind stupii lui cumnatu-meu (printre altele, el era şi apicultor) pe un Pentium I MMX cu monitor de 17″, cu care urma să fiu jupânul căminului. Şi în viaţa mea nu mi-o fost mai frică ca atunci când am venit să-l transport, cu autocar de la aceeaşi firmă, în România, căci eram sigur că Dumnezeu mi-l va da pe şoferul ţepuit la conducere. Dar Dumnezeu în seara aceea a fost român: ne-am întâlnit cu şoferul buclucaş, dar numai într-o parcare, unde s-a reunit 5 minute cu şoferii noştri, şi eu am zis că n-are rost să mă duc să-i strâng mâna, că sigur nu mă mai cunoaşte. Ce a fost sigur a fost că, la intrare în România, am scos cele 5 mărci regulamentare pentru vamă şi le-am pus în căciula şoferului fără nici un fel de protest; şi chiar am vociferat când un viteaz inconştient a declarat, ca nesimţitu’, că el nu are bani să dea, el nu se grăbeşte nicăieri, din partea lui ne puteau controla la vamă cât poftesc, el era student, dacă n-are de unde, de unde să dea!?
===============================================================
Aşa se circula în vremea aceea, când aveam eu 20 de ani; azi, dacă doreşti să călătoreşti, atunci poate nu îţi strică să afli că Eximtur, una din cele mai mari agenţii de turism din ţară, sărbătoreşte 2 decenii de existenţă (la anul va putea bea legal şampanie în State, hihi!). Cu această ocazie, oricine cumpără un serviciu EXIMTUR în perioada 15-30 aprilie primeşte automat un voucher de reducere si un cadou de vacanţă. Pentru mai multe detalii, intră pe www.eximtur.ro/20deani sau sună la call center non-stop *9977 ca să găseşti vacanţa sau biletul de avion potrivite pentru tine.

Iar dacă vrei să câştigi un premiu pe blogul gropăresc, răspunde în comentarii la întrebarea: Ce făceai tu, ce planuri aveai şi pe unde călătoreai la 20 de ani? Ha??? Câştigătorii sunt aleşi totalmente subiectiv de mine până luni, 15.04.2013 la orele 23:00, deci hai să ne distrăm. Şi nu uitaţi să-mi lăsaţi o adresă de mail validă, că de invalide e plină lumea. Premiile: prosop să-ţi usuci corpul ud după sweet holiday sex (am scris în engleză, să nu se prindă minorii) şi pernă care să-ţi ţină capul drept când citeşti, de pe telefon, blogul gropăresc în concediu, că doar nu faceţi sweet holiday sex non-stop, nesătuilor!

prosop eximtur

perna

Update: concursul s-a încheiat, câştigători la puncte sunt:

– povestea lui Gigi care câştigă un prosop pufos Eximtur, să se şteargă la guriţă atunci când îşi aminteşte de ce pisicuţe negre combina la vârsta aceea;
– Călătoru Intergalactic va primi perna pentru gâţi, să poată călători liniştit prin galaxie cu ceafa în siguranţă în timp ce citeşte, fireşte, “The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy“.

13 lovituri, dă-i și tu!