De casniciae

Am nevoie de un sfat pentru familia mea

Eram in baie, tocmai alergasem 400 m prin parc (mă iertați, am uitat să postez pe FB) și eram obosit după 4 flotări.

Făceam niște baie și citeam ceva carte de-a lui Dan Alexe, mica mea plăcere vinovată.

În fine.

Aud, de la distanță, cum nievasta îl roagă pe Gropărelu’ să nu facă nu știu ce.

Gropărelu’ râde malefic și, după toate semnele, face fix treaba aia. (more…)

19 lovituri, dă-i și tu!

Hahaaa, azi e ziua bărbatului!

În semn de adulaţie supremă pentru zeul bărbat a cărui zi o sărbătorim astăzi, mai pe seară am de gând să organizez un act de rebeliune: nu voi mai lăsa colacul de la privată jos. Voi, ăştia însuraţii, sper că vă daţi seama că acest gest reprezintă apogeul curajului unui mascul.

Fac acest lucru ştiind că nu am ce represalii să sufăr. Şi spun asta bazându-mă pe trei aşi din mânecă:

1. În seara asta la meniu avem caras de Deltă prins de mine, deci EU am adus păpica pe masă; plus că peştele de Deltă nu se poate hali fără mujdei lipovenesc, şi numai eu, din toată casa, ştiu face asemenea grozăvie (marele zidul chinezesc însuşi a rămas în picioare datorită mujdeiului lipovenesc, asta deja se ştie! spre marea, foarte marea oftică a hoardelor mongole);

2. Singurul mod în care nievasta mă poate şantaja e să mă lase pe mine să am de grijă de Gropărel, ocupaţie care mă umple de fericire – pentru că deja i-am explicat Gropărelului cum se leagă montura pentru crap şi răpitor cu pescuţ, dar pare-mi-se că nu a înţeles încă foarte bine cum se dă la lingură; chestie care sper să o lămuresc cu el în urmatoarea noastră seară împreună, după care îi cânt, ca de obicei, nişte Guns la chitară.

3. Vineri dimineaţă plec către Ţiganiadă. Şi cred că cu asta am spus totul.

Vă las în compania foarte capabilă a unor sâni. Să trăim, băăăăă!



 

 

24 lovituri, dă-i și tu!

O partidă de pescuit ce nu a mai avut loc

Veneam acasă rupt de oboseală, aşa cum stă bine după o zi de luni. Venisem cu un rechin (nu, nu prekin; ci rechin), că maşina e la reparat de vreo săptămână şi io mai nou fac naveta – da’ nu aia de bere.

Înainte să ajung acasă, mă opresc la magazin să iau de papa sănătos pentru familie: cârnaţi Bicaz, parizer unguresc din ăla bun şi nişte ceapă cu pită cu iaurt, să mâncăm pe ziar.

Ies afară şi dau de singurul vecin de care mă feresc ca de noi împrumuturi: beţivul pensionar de la parter, rupt de praştie ce era, mirosea a nişte distilerii olteneşti, mereu cu chef de vorbă, mereu afumat rău.

– #¤ER%&/(UJ)KI, mă salută el, gâjâind din gâţi.
– Bună sara! strig eu cu voioşie, şi sprinten nevoie mare mă dau din calea lui şi mai că o iau la sănătoasa către scara blocului.
– Staaaaaai! zbiară el, şi mă înhaţă de-o areapă. Ce faci?
– Mă duc cătă căşi! zic. Hai că mă grăbesc!
– Când merem la pescuit?
– Ha? zâc io.

De unde naiba ştie beţivu’ Floreştiului că io dau cu viermuşoru’ la umezeală?

– Îl lom şi pe Cristi de la etaju’ unu! zice el.

Io nu prea-mi ştiu vecinii, că mă cred mai bun decât ei (ei îs offlineri).

– Nea… zic io, şi-mi dau seama că nu ştiu cum îl cheamă. Deci io nu prea pot veni la pescuit! zic.
– Ha? Da’ di ce? întreabă.
– Păi un’ să merg! Că am copil mic acasă! Păi cine îi dă ţâţă? glumesc, şi râd tot io.
– Ha! Aşa-ţi trăbă, zice el, dacă te-o mâncat în cur.
– Nu hi nebun, răspund io la aşa o grosolănie, că nu-n cur te mâncă să faci copii. Hai că tre’ să fug! Familia mea depinde de haleala asta! Sănătate, Doamne-ajută!

Mă iau şi mă car. Plm, zic io, ar fi ultima persoană cu care aş mere să mă duc la pescuială! Mai bine stau acasă şi gătesc reţete cu linte roşie, zic.

Ajung în casă, îmi însuşesc o mină posomorâtă destul de convingătoare. Intru, rutina de rigoare: pupat nevasta, pupat ăla micu; pişcat nevasta, pişcat ăla micu; muşcat nevasta, muşcat ăla micu. Mă pun la TV, trist ca un menestrel.

– Ce-ai păţit? mă întreabă nievasta.
– Nimic, răspund. Absolut nimic.
– Hai, no! S-o întâmplat ceva?
– Apăi… nu, dă-i pace.
– Te rog frumos să-mi zici, zice ea.
– Apăi nu vreau să te amărăsc şi pe tine, îmi scuip eu afară ipocrizia.
– Hai, no! Zi-mi!

De femei nu poţi ţine nimic ascuns! Măcar cardul dacă am reuşi, noi masculii, şi lumea asta ar fi un loc mult mai bun.

– Ce să-ţi zic, tu! Că iară am refuzat o invitaţie la pescuit? Da? Asta vrei să auzi?
– …
– Na! Să vezi şi tu câte fac pentru familia noastră!

24 lovituri, dă-i și tu!

O decizie grea de tot

Vin acasă de la muncă, găsesc uşa numai încuiată, nu şi blocată ca de obicei. Intru, pup muierea, mă dezbrac, mă schimb în hainele de casă. Mă spăl pe copite, mă uit să vad dacă ziua nu s-a lăsat cu coşuri noi pe frunte, îmi refac freza. Mă pun pe canapea în faţa TV-ului.

Muierea îmi aduce pruncu’ la mine.

Încep: îl pişc sănătos de obrăjori, apoi încă o dată. Apoi îl pişc încă o dată de urechiuşe. Pruncul se uită la mine, nedumerit: ce-are tata? Io râd la el, apoi îl mai prind o tură de obraji. Şi încă una. Îl întreb: ţe faţe băiatuuuuuu? şi poc, încă o pişcătură. Apoi îl frec pe cap, îi stric freza – lui îi place asta aşa cum îi plăcea lu’ taică-su să fie scos la careu că o spart geamurile şcolii, în clasa a cincea. Îl mai frec o tură, îl muşc de ureche. O chestie care lui îi displace în mod deosebit – muşcatul de nas – i-o aplic fără milă de trei ori consecutiv. Apoi îl mai pişc o tură de obraji! Şi încă o dată, şi încă o dată. El nu prea vrea, dar eu îi bag în gură biberonul, apoi îl mai muşc o tură cu buzele de obraji şi-l pup zgomotos!

– Mă! Ce tot chinui bebelu’? sare nievasta.
– Nu-l chinui, tu, îl ajut să ia o decizie grea în viitor, zic.
– Ce decizie grea! întreabă muierea.
– Păi să îţi spun. Peste vreo 30 de ani, noi doi vom fi ramoliţi, mai ales eu, că femeile îmbătrânesc mai încet ca masculii, că ele nu beau rachiu. Şi vom fi două beşini bătrâne în pempărşi de oameni mari, şi vom sta în apartamentul ăsta, sau în altul mai mare. Şi Gropărelul va sta în chirie, va fi vai curu’ lui, tânăr lefter, viaţă grea, economia la pământ, Clujul – oraş scump, România va fi în criză, poate va fi şi el însurat şi va avea un Gropăric de-al lui. Şi îl va bate muierea la cap că de ce stau ei în chirie şi cheltuie o groază de bani, că de ce nu ne trimite pe noi la azil, că şi aşa mai avem un pârţ şi ne ducem, şi se mută ei în locul nostru! Şi el va spune că nu-şi poate trimite părinţii la azil, şi ea va spune că asta înseamnă că el n-o iubeşte, şi îl va băga la embargo de sex şi-i va toca nervii aşa cum numai femeile pot. Şi el nu ne va trimite pe noi la azil, da’ nici sexuleţ nu va face! Şi uite aşa va sta băiatul nostru nefericit şi stătut, pradă unei depresii crunte, într-o dilemă fără scăpare.
– Nu înţeleg unde baţi, zice muierea.
– Păi îţi spun io! După atâta pişcat de obraji, dilema lui va fi rezolvată, îi zic.

32 lovituri, dă-i și tu!