Cand manânci la Maimuţa Plângătoare

Pentru non-clujeni: asta e o terasa unse se papa relativ decent: un pranz costa 10.60 lei. Felu 1, felu 2. Si si gustos.

Merg azi cu un onor coleg si cu doi străinezi: unu egipţian, altu englezoc de la mama lui. Zice egipţianu’: maimuta asta plange inainte de a fi mancat, sau dupa ce o mancat?

Comandăm zama: egiptianu o zis ca nu papa porc, că-l trăjneşte; aşa că ii lom zamă de vită şi grătar de vită. Si noi ăştialanţii ne lom trei menie.

Si cand ne aduce meniul, surpriză! In zama lu’ englezocu’ se lăfăia, măre, o muscoaie verde, mare cât o libelulă obeză. Deci genu’ ăla de muscă care culege nutrienţi vitali de la gurile baieţeilor gravizi din Darfur, şi care daca se inerveaza te aspiră cu trompa si te rădică în înaltul ceriului şi te devorează, elitră cu elitră.

Întâmplător, chelneriţa mi-a fost mie elevă; fincă foştii mei elevi ajung toţi în posturi babane de taximetrişti, ospătari, sau chiar frizeri. Şi îi zic: puiuţ, ştii, avem o muscă în zamă!

Ştiu, zice ea, acuma vin să rezolv.

Şi dispare.

Şi ne râdem de musca aia cum stătea ea înecată, ca proasta, în zama de porc a la grec, când putea alege şi ea o bere mai cumsecade, făcută la Giurgiu din apă de munte.

Şi revine chelneriţa cu o linguriţă de plastic cu care mesteci zahăru în cafea, să ne elibereze de muscă. Şi noi privim, şi nu ne vine a crede: WWWTTTTFFFF????

Şi îi zic: deci te rog să ne schimbi zama asta, că noi preferăm să păpăm muştile separat, la desert.

Aşa că d-ra pleacă, şi revine cu altă zamă, cred. Nush. Da’ am mancat zama aia aşa, cum ierea iea.

Şi îi zic lu egipţian: dacă nimereai tu zama aia cu musca, i-aş fi zis la chelneriţă: “Mai, fato, domnu’ e din Egipt; şi ei acolo nu papă decât scarabei în supă, nu şi muşti balcanice albastre!”

Şi egipţianu’ nu o râs.

Atât.

PS: si am vrut sa ii mai zic la chelnerita “Asa va invata pe voi la scoala?”, da’ nu am mai gasit-o la plecare. Bag sama ca pescuia musti prin zama 😐

15 lovituri, dă-i și tu!